Numele trandafirului…

Filmul fara carte

Daca ar fi existat numai filmul , fara sa existe cartea? Ce valoare absoluta ar fi avut el? Pai sa trecem in revista: interpretari bunicele pentru rolurile lor ale lui Sean Connery (William of Baskerville, aka Gugliemo), Cristian Slater (Adso of Melk) , Farid Murray Abraham (Bernardo Guy). Altele par bune , dar sunt bizare , fara a fi mai nimic in spatele acestei ciudatenii: Ron Perlam (Salvatore), William Hickey (Ubertino da Casale). O succesiune de elemente expresioniste , fara adancime , o dezbatere foarte scurta asupra unei teme interesante: rasul este o blasfemie? Si mai presus de toate o succesiune epica superficiala, cvasi-politista cu accent pe un bizar ne-fundamentat.

Cartea – lumea

Lumea din carte este cu mult mai vasta decat cea din film. In primul rand , pentru fiecare val epic avem un ocean de povestiri istorice in spate – legate in primul rand de istoria bisericii si rolul ei. Marele merit al scriitorului este ca a nascocit o poveste unde fiecare personaj are radacinile intr-un filon faptic profund, iar abatia (manastirea) devine un nod, un vartej unde toata acceasta istorie se strange pentru o vreme la un loc.

Cartea – stilul

Eco s-a documentat enorm pentru acest roman, realizand o imagine multi-dimensionala asupra acelei epoci: de la istoria bisericii (ordine calugaresti, Inchizitie, papalitate), literatura contemporana (epocii) si accea mai veche, arta, stiinta otravurilor si a plantelor si multe altele. Si cu toate acestea ideile sunt convergente, lucru greu de realizat intr-un roman si mai degraba potrivit pentru un film. Era deci un rar caz cand romanul era deja pregatit pentru a fi transpus intr-un film. Iar filmul de fata , va rata aceasta ocazie cu o mare lipsa de gratie.

Cartea – ideile

Grija fata de carti – Abatia strange carti pentru a fi o biblioteca adevarata sau o inchisoare a cartilor, o cenzura pe vecie a anumitor idei? Atunci cand ideile antichitatii grecesti si romane sau ale lumii arabe (mostenitoarea de atunci a celor doua) se puteau gasi numai in cateva carti, pentru ceva vreme , trezorierul acestei cunosteri au fost manastirile, unde se adunau si se transcriau carti, unde exista stiinta de carte necesara pentru toate acestea. Daca acestea oaze se transformau in inchisori , pazitorii lor aveau de fapt putere de viata si de moarte asupra ideilor din vechime.

Discutia din capitolul “Ziaua a treia-Sexta” dintre Guglielmo si Adso (de fapt o serie de intrebai si raspunsuri) este o geniala pagina virtuala (in sensul ca de fapt sunt mai multe pagini fizice de carte) de filozofie a istoriei , de sociologie, cu explicatii pentru multe din problemele de atunci dar si dintotdeauna. Cat poate un sistem social-politic-religios sa aiba grija de oameni si cat nu, ce se intampla cu cei ramasi pe dinafara, cum se consuma revoltele indreptatite prin indrumari gresite. Si mai mult de atat , prin vocea lui Gugliemo ni se prezinta si o frumoasa solutie pentru viitor (ratata partial de prezentul nostru).

“Daca arta deraderii ar deveni acceptabila” si nobila nu prin gura unui pacatos plebeu ci prin cea a unui savant , cum ar fi prin scrierea lui Aristotel, blasfemiile nu vor mai putea fi stavilite … asta era grija intunecatului Jorge de Burgos. (In ziua de azi , cand exista atatea canale de informative, “pacatul plebeu” ramane insa sursa principla a unei “deraderi” foarte putin nobile)

Saracia lui Iisus a fost sau nu adevarata? Pot biserica si conducatorii ei sa fie bogati , daca Iisus a fost sarac? Pot anarhistii si talharii sa conduca cu dreptate oamenii nemultumiti si saraci?

Gasim ideile in carte, mai putin in film…

Filmul – ce ramane

Ce avem in film? Mai nimic din toate acestea: nu reseie de ce era Salvatore un personaj asa ciudat, nu intelegem care este viziunea despre viitor a lui William of Baskerville, nimic din stilul elevat , cult si rafinat al lui Umberto Eco. Ideile principale dispar aproape complet intr-un decupaj simplist care contine numai o succesiune de evenimente golita de continut. E ca si cum ai fi pus un copil sa citeasca cartea si apoi sa-l pui sa o povesteasca. O poveste cvasi-politista simpla, peste care se pune un capac de bizar si grotesc gratuit. Are si parti bune … vorba lui Dumitru Solomon. Se reface oarecum parfumul epocii (daca extragem grotescul) si avem cei trei actori care isi fac datoria, lasand impresia ca nu sunt folositi la potentialul lor.

Inedit – Jorge de Burgos

Se pare ca numele eminentei din umbra a biliotecii “Jorge de Burgos” este inspirat din numele scriitorului-bibliotecar , fascinat de carti si de lectura, Jose Louis Borges (in final orb si el ca si Jorge).

Concluzia

Cititi cartea!!