Moxica And The Horse

Dupa cum spuneam intr-una din primele postari, filmul este un gen literar care are mijloace foarte specifice. Prin imagine si sunet se poate concentra intr-un timp foarte scurt o poveste de mare densitate. Exista filme cu text si dialog deosebit, dar nu asta este specificul. Din pacate, foarte rar reusesc creatorii de film asemenea performante.

Un exemplul stralucit pentru acest tip de cinema este scena <Moxica And The Horse> (dupa numele melodiei semnata Vangelis din fundal) din Conquest Of Paradise a lui Ridley Scott.  

 
In cateva clipe, fara nici un text, avem toata povestea ciocnirii civilizatiilor: cea moderna a Lumii Vechi (sic!) si cea veche a Lumii Noi. Armele si caii spaniolilor le dadeau cateva mii de ani avans fata de nativii americani. Dupa cateva secole, populatia autohtona sau mixta s-a emancipat si a putut sa alunge colonizatorii, in multe situatii chiar cu forta. Atunci insa, in secolele XV-XVI, socul diferentei de civilizatie a fost prea mare.

Am vazut scena la cinema: magnificul cal negru care isi purta nervos cavalerul printre amerindienii uimiti nu poate fi vazut cum trebuie pe un ecran de laptop sau nici macar pe unul de tv. 

 

Un alt mare soc, de data asta invizibil a distrus vietile acelor locuitori: bolile aduse de colonisti.  

A. Friend: prietenul generic

A. Friend... a friend

Cateva din review-urile filmului m-au facut sa zambesc. Amar. Nu orice poveste se reduce la firul epic. Poate doar daca esti in clasa I... sau mai mic.

Asadar... Smooth Talk

Nu este un film despre o adolescenta. Sau despre adolescenta. Nu este un film despre un barbat mai versat care cucereste o fata. Acesta este firul epic, dar nu si povestea. Povestea este despre cazul generic. Daca din miliarde de intamplari asemanatoare ai lua numai esenta, ceea ce este comun, si doar ai adauga o fatada de povestire... obtinem Smooth Talk.

Ce ne atrage in general ? Si ce anume este general ? Generala este programarea noastra, instinctul, lucrurile pe care le facem si cele care ne plac "din constructie".

Connie... zambetul si interesul ei sunt pre-programate.

Cine este Arnold Friend ? Este nimeni ! Este genericul. Este plasmuirea care intruchipeaza exact vorbele si faptele la care ar fi sensibila si receptiva Connie (Laura Dern). Partea aceasta din film, vizita lui A. Friend, este extraordinar realizata si jucata.

A. Friend:
You're my date.
I'm your lover, Connie.
You're my what?
Yes, I'm your lover.
You don't know what that is, but you will.
I know that, too.
I know all about you.
It's real nice.
And you couldn't ask for nobody better than me or more polite.
I always keep my word.
And I'll hold you so nice and tight, you won't need to think about anything,

Cine vorbeste asa ?

Connie: You're not saying these things. Nobody talks like that.

"My real name". 

Arnold Friend. 
A. Friend.
Un prieten.
Genericul.

Normal ca nimeni nu vorbeste asa, Este doar prietenul generic, cel pe care, in forma aceasta, (ea) il asteapata.

Tragem linia dupa ani si numaram "prietenii" care ne-au "umplut" viata. Daca gasim numai generici, numarul nu exista, nu am trait nimic, doar am urmat pre-preprogramarea.

Ati gasit vreodata si ceva specific ? Ati ales ceva specific voua, decizia si alegerea voastra, nu cea generica, care soseste cu orice ADN ?

Obs: putem la fel  de bune sa schimbam genurile in film, povestea e aceeasi.

Tinutul uraganelor (Havana)

"Dar nu mai e acelasi lucru" (Robert Redford)

"Uneori, vin cu masina aici, de la Miami. Nu cã as astepta-o. 
Feribotul acela nu mai merge.
Dar, uneori, vãd un iaht în larg si parcã inima îmi bate mai repede.
E speranta, cred.
Ce naiba? Fidel Castro apare la emisiunea lui Jack Paar.
Asa cã orice e posibil.

Acum chiar citesc ziarele. Nu doar titlurile de dimineatã, ci subiectele de interes uman.
Câteva rânduri despre ce s-a întâmplat la un colt de stradã în Indianapolis. Sau despre gemeni identici care s-au gãsit dupã 30 de ani si care fumau aceeasi marcã de tigãri. Si s-au însurat amândoi cu fete pe care le cheamã Shirley.
Chestii de genul ãsta.

Cineva a venit din Havana...
Mi-a spus cã Baby Hernandez a fost marele câstigãtor din seara aceea. Acum, locuieste în Jersey.
Si am primit o ilustratã de la Joe Volpi. Din Santo Domingo. Cred cã încã are vechea ocupatie. E aghiotantul lui Meyer.

E un nou deceniu. Lucrurile s-au schimbat. Avem propriul nostru gen de revolutie. 

Mã descurc bine. Chiar foarte bine. 
Dar nu mai e acelasi lucru.

Stau cu spatele la perete, cu ochii pe usã. 
Nu stii cine o sã intre. Cineva care s-a abãtut de la drumul lui.
Doar suntem în tinutul uraganelor."

De ce (NU) imi place MASH?

Cui nu-i place Radar (Gary Burghoff) sau "Captain Pierce" (Alan Alda)?

Cele de mai jos sunt valabile si pentru film si pentru serial. Serialul e mai cunoscut, asa ca puteti sa-l luati ca referinta. 

Imi place MASH! 

Cui nu-i place Radar (Gary Burghoff) sau "Captain Pierce" (Alan Alda)? Nu atat ca joc cat ca exemplare nobile ale umanitatii. Intr-o situatie ingrozitoare, in razboi, exista si personaje absolut pozitive: doctorii si tot personalul spitalelor. Sunt mandru, de exemplu, ca un strabunic al meu care a cazut in 1916 era sanitar. Si ca nasul meu a fost chirurg in al doilea razboi mondial.

Mai mult decat atat, tot dialogul serialului este incantator, plin de umannitate (ma repet, dar merita) si caldura sufleteasca. Cei care fac exceptie de la asta sunt permanenti luati peste picior.

NU imi place MASH! 

De ce? E simplu. Tocmai pentru ca este un film incantator despre un razboi ingrozitor. Ca sa nu fiu partinitor, ma raportez la o pozitie care ar trebui sa fie echilibrata - un documentar american de pe Discovery - si nu la cine stie ce lucrari extremiste sau obscure.

Razboiul din Vietnam a fost intr-un fel prezentat "in direct". Mass-media era pe faza si a prezentat publicului american si mondial "mersul razboiului". Opinia publica a putut afla, a putut apoi reactiona si apoi influenta politicul. Cel din Koreea, a fost mai putin cunoscut "acasa", cu toate ca a mers mult mai departe, a facut mult multe victime pe unitatea de de timp decat celalalt. De fapt cel din Vietnam nu a escaladat mai mult pentru ca se stia urmarea: la fel ca in Koreea se puteau implica direct chinezii si rusii, iar mai departe ... o alta escaladare era groaznica.

Un film frumos despre un razboi ingrozitor. Chiar daca presupunem ca toate personajele ar fi existat cu adevarat, din pacate, acest frumos film "cosmetizeaza" fara sa vrea una din cele mai mari grozavii din acel secol (XX).

12 Angry Men (1) - Modernitate?

Jocul lui Lee J. Cobb este "modern" pentru orice epoca

Film TV, piesa, film, mai multe si filme si apoi iar film TV.  "12 Angry Men", scris de Reginald Rose a avut o "cariera" intersanta. Nu am vazut inca "12", ecranizarea de Mihalkov, asa ca o sa vorbesc doar de variantele din 1957 (cinema) si 1997 (tv). Amadoua beneficiaza de o distributie de exceptie. Amintesc doar de Henry Fonda (cel din 57, regizat de Sidney Lumet) , Jack Lemmon si George C. Scott (cel din 97, regizat de William Friedkin).

"Modernitatea"

Cronica de pe wikipedia spune asa despre versiunea din 1997 "Modernizations include a prohibition on smoking in the jury room, the changing of references to income and pop culture figures, more dialogue relating to race, and occasional profanity."  La fel, tot aici ar intra "the judge is a woman and four of the jurors are black".

Ce puteam insa spune despre modernitatea celor doua versiuni in dimensiunea artistica? Comparatia poate nu este dreapta, dar exista un factor de echilibru - filmul din 97 este cu 40 de ani mai tanar, dar pe de alta parte un film tv poate fi mai vitregit din punct de vedere al bugetului.

Din punctul de vedere al miscarii camerei si al montajului, versiunea din 57 sta si azi "in picioare". Cea noua, din pacate, da mai mult impresia unei piese de teatru filmate cu camere fixe.

O scena cheie (la care o a revin cu alt subiect) este cea a deznodamantului. Aici diferenta se poate vedea si in script/scenariu. Varianta cea nou are ceva text in plus, e mai "explicativa", mai "pre-digerata".

Juror 3
God damn rotten kid!
I know what it's like, I know what they can do, I know how they can...kill you... every day!
My god...don't you see?
Why am I the only one who sees?
Jesus...
I can feel the knife going in...
   
Juror 8
He's not your boy...He's somebody else...
Let him live.
   
Juror 3
Alright...
Not guilty.

Iata si varianta filmului "vechi". In loc de text, totul este in interpretare.

Juror 3

Rotten kids, you work your life out...!
[He grabs the picture and tears it to pieces. He suddenly realizes what he's doing and breaks down]: ...no. Not guilty. Not guilty.

Avantajul textului mai lung: pentru privitorul mai putin ager se ofera ideile negru pe alb, pe "hartie". Filmul este prin definitie o arta care trebuie sa comunice dincolo de text. Asta nu reuseste sa faca decat cel vechi, al lui Sidney Lumet, fiind totodata mai "modern" decat urmasul sau.

Asa (!) ar trebui sa fie filmele: idei interesante, comunicate cu mijloace subtile. Intreabarea ar fi: tu spectatorule, pricepi ceva din aceste filme?

Person of interest - It's all in there somewhere

"And this is just the beginning. ...
.... It's all in there somewhere.  "

Primul episod in care personajul John Reese (Jim Caviezel ) aproape lipseste  - Person of interest - Season 2 ep 11 - 2 Pi R - mi se pare unul dintre cele mai spectaculoase (sic!). Si asta datorita celuilalt personaj principal Harold Finch (Michael Emerson).

O discutie intre Mr. Finch, deghizat ca un profesor suplinitor - Mr. Switft (sic!) -  si elevii sai mi se pare cel mai interesant text de pana acum din serial. La ce e buna matematica (numarul PI) si unde ne va folosi? -  intreaba o tanara si cocheta domnisoara. Mr. Switft va explica metaforic ... cititi si revin.

Mr. Swift
Pi.
Can any of you tell me what it means?
I'll settle for an intelligent question here.

"What is any of this good for, and when would we ever use it?"

Student
My friend has a question, Mr. Swift. "What is any of this good for, and when would we ever use it?"
 

Mr. Swift
Let me show you.
Pi.
The ratio of the circumference of a circle to its diameter.

And this is just the beginning. It keeps on going. Forever.Without ever repeating.
Which means that contained within this string of decimals is every single other number. Your birth date, combination to your locker, your social security number. It's all in there somewhere.
And if you convert these decimals into letters, you would have every word that ever exist in every possible combination. The first syllable you spoke as a baby, the name of your latest crush, your entire life story from beginning to end.
Everything we ever say or do... All of the world's infinite possibilities rest within this one simple circle.

"...Well, that would be up to you."

Now what you do with that information...
What it's good for...
Well, that would be up to you.

 ... Mr. Switft va explica metaforic ca in matematica se poate regasi orice a existat si va exista - It's all in there somewhere . Ce facem cu acea informatie ... asta nu mai e problema matematicii, e problema oamenilor.

The Newsroom - who we voted

In prima postare despre serialul The Newsroom am mentionat de raspunsul realizatorului Will McAvoy la  intrebarea pusa de cineva din public " ..why America is the greatest country in the world?". El a argumentat ca nu este, dar a spus in acelasi timp "We sure used to be." Unul din motivele pentru care au fost  candva "the greatest" era:

We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election ...

Din pacate vad acest lucru (identificarea) si la noi de prea multe ori. Aceasta insemana ca nici nu avem sanse mari pe drumul spre maretie...

Cum se manifesta aceasta identificare?

Un om oarecare este solidar precum cetateanul turmentat cu "ai lui", pe care i-a votat sau ii va vota, indiferent de ce fac acestia. In general politicienii promit ceva si apoi fac altceva, promit celor multi si apoi dau celor putini si alesi "pe spranceana". Daca ramai orb la aceste transformari, nu e prea bine. La fel, fiecare grupare politica are si buni si rai. Sa-i vezi pe toti buni numai pentru ca sunt ai tai, iar nu e bine. 

Un alt fenomen ciudat este cel de "indragostire". Nu are legatura cu faptul ca politicianul este barbat sau femeie, el "cade cu tronc" anumitor cetateni, care devin "indragostiti" politiceste de acesta. Admiratia lor se pastreaza in ciuda prostioarelor sau prostiilor facute de politicieni. Mai mult, se extinde (admiratia si sustinerea) asupra tuturor celor din tabara celui admirat, chiar daca unii sunt doar niste oportunisti, iar altii si mai rau. 

In final, marea orbire e sa vezi lucrurile doar in alb si negru: toti ai mei sunt albi, toti ceilalti sunt negri.

Un ocean de naivitate.  Mai e mult pana departe... pana la "the greatest".

The Hurt Locker - House in Irak

Inca 365 de zile de fericire pentru veteranul James.

Plot

Irak. Razboiul cel scurt a durat o luna. Razboiul cel lung - antentate, mine, bombe cu ceas - dureaza ani de zile si produce poate mai multe victime decat primul. Echipele de genisti - Explosive Ordnance Disposal (EOD) - sunt permanent in prima linie. Veteranul William James (Jeremy Renner), inlocuieste din mers seful unei asemena echipe care tocmai cazuse in misiune.

Soldati in razboi

Timpul se masoara aici in zile - zilele ramase pana la lasarea la vatra. Mai sunt 38 ... mai sunt 26 .. mai sunt 23. Pana nu trece si ultima zi, un genist nu poate fi sigur ca va pleca viu sau intreg acasa. Singurul care face exceptie este William James, veteranul cu 873 de misiuni reusite. Acesta pare nesabuit si dependent de adrenalina - intotdeauna pune rezolvarea misiunii inainte de siguranta sa pesronala si apoi de a echipei sale. Pentru ceilalti, fiecare zi alaturi de el pare sa fie un cosmar.

Sg. Sanborn: Welcome to Bravo Company. Welcome to Camp Victory. 
Staff Sg. William James: Ah, Camp Victory? I thought this was Camp Liberty.
Sg. Sanborn: Ah, no, they changed that about a week ago. 'Victory' sounds better. 
Staff Sg. William James: Alright. Well, good. At least I know I'm in the right place, right? 

Da, William James pare singurul care se simte "in the right place".

Razboi si pace

Razboiul are un efect puternic asupra oamenilor. Sg. Sanborn cedeaza psihic spre final. Din tanarul dornic de distractie care nu vrea inca o familie, incepe sa planga pentru ca simte pericolul de a muri inainte de a avea un fiu. Dar William James? Acesta are deja un fiu, si o fosta sotie inca loiala. El ar avea pentru ce sa se intoarca acasa...

William James

Nesabuit si dependent de adrenalina - asa spuneam ca pare James colegilor sai. Atata inteleg ei. Un soldat mai tanar care va fi ranit , il va considera pe acesta vinovat pentru ceea ce i se intmpla. Nu au observat insa, de exemplu, ca James este total dat peste cap de disparitia micul sau amic irakian , vanzatorul de dvd-uri, pe care o asociaza cu gasirea trupurilor unor copii folositi drept capcane umane. 

Acasa ...

In final WJ ajunge acasa. O scena memorabila este cea in care loiala fosta sotie, aflata impreuna cu el si cu fiul lor in supermarket il roaga pe el sa ia niste cereale.

Scena este antologica. Omul atat de sigur in fata unor dispozitive explozive periculoase si complicate, este pierdut in fata raftului din care trebuie sa aleaga cereale. Pierdut intr-o lume fara sens pentru el. Sa vedem de ce...

Il vedem si vorbind cu fiul sau (monolog, intrucat acesta este prea mic):

 As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore.

William James: [Speaking to his son] You love playing with that. You love playing with all your stuffed animals. You love your Mommy, your Daddy. You love your pajamas. You love everything, don't ya? Yea. But you know what, buddy? As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore. Like your Jack-in-a-Box. Maybe you'll realize it's just a piece of tin and a stuffed animal. And the older you get, the fewer things you really love. And by the time you get to my age, maybe it's only one or two things. With me, I think it's one. 

Sergentului i-au mai ramas numai unul sau doua lucruri de care sa se bucure in viata. De fapt numai unul... Este acesta fiul sau?

Ne lamureste insa finalul de film - William James este iar in Irak. Mai are 365 de zile si este fericit. Isi va risca viata de zeci de ori, dar va salva viata a sute de oameni:  americani, irakieni , soldati si civili.
Este sigurul lucru care il mai iubeste, lucrul care valoreaza cel mai mult - mai mult decat familia, mai mult dacat viata care ii este pusa in primejdie. Nu-i este frica pentru ca este fericit.
Acesta este secretul lui William James, acelasi secret ca si cel al lui Gregory House.

The Newsroom - Why America is the greatest... ?

We just decided

Chiar si numai inceputul serialului "The Newsroom", cu prima parte din primul episod "We Just Decided", are mai mult continut decat o duzina de filme si seriale pe teme politice.

Un prezentator de succes - cu multi bani si multa faima - isi datoreaza aceasta reusita unei abordari "caldute" - este inteligent charismatic, glumet, si nu supara pe nimeni. Acest moderat care traieste mai mult decat confortabil va deveni un "moderat radical". Pus sa-si joace rolul obisnuit pe o scena alaturi de doi politicieni, va rabufni. Aceasta pentru ca, de la un moment dat, nu va mai suporta nimic din status-quo: nici pacaleala obisnuita a politicienilor, nici deruta publicului, nici propriul rol.

Plot: O dezbatere politica televizata din State - un conservator (republican), o liberala (democrata), un moderator, public si un invitat - un prezentator de stiri de success, Will McAvoy (Jeff Daniels). Cei doi politicieni au discursul tipic, spun ceea ce ar spune oricare altii din partidele lor. McAvoy se uita blazat cand la unul, cand la altul si refuza sa-si declare preferintele. Nimic din ceea ce se spune nu pare a-l interesa si al face sa intre in joc. Cand este intrebat direct, raspunde prin eschive:

Provocarea

Urmeaza dialogul cu publicul din sala. O tanara domnisoara pune o intrebare pentru invitati:

Atentie (!), ea intreaba DE CE? Faptul ca este (cea mai...) pare a fi pentru ea si pentru politicieni ca o certitudine. Dealtfel acestia se si se grabesc sa raspunda - iar acele raspunsuri sunt cele tipice, asteptatate - conservatorul - pentru ca sunt o tara a libertatii, iar liberala pentru ca sunt o tara a diversitatii.

Rabufnirea

Provocat nu atat de moderator, ci de falsitatea intregii situatii, McAvoy se decide sa raspunda:

Why is America...(the greatest country in the world)?

- It's not the greatest country in the world, Professor. That's my answer.

- You're saying--

- Yes.

- Let's talk about--

- Fine. 

Si apoi rabufneste, mai intai catre democrata:

 If liberals are so fuckin' smart, how come they lose so goddamn always?

Daca ei, democratii liberali sunt un grup de oameni asa de inteligenti, de ce pierd mereu in alegeri?

Si apoi catre republicanul conservator:

And with a straight face you're gonna tell students that America is so star-spangled awesome that we're the only ones in the world who have freedom?

Canada has freedom. Japan has freedom. The U.K., France, Italy, Germany, Spain, Australia.

Belgium has freedom!

207 sovereign states in the world, like 180 of them have freedom.

Argumentul libertatii era valabil la fondarea Statelor Unite, cand, prin comparatie cu statele europene conduse de regi si imparati si chiar cu democratia puternic cenzitara din Anglia, Statele Unite puteau fi considerate cea mai demnocrata si mai libera tara. Dupa mai mult de 200 de ani, acest argument este depasit. Avem deci un discurs politic depasit cu zeci pana la sute de ani!

No evidence...

Luat de val McAvoy ii raspunde pe nerasuflate si tinerei care pusese intrebarea:

- And, yeah, you, sorority girl. Just in case you accidentally wander into a voting booth one day, there are some things you should know, and one of them is there is absolutely no evidence to support the statement that we're the greatest country in the world.

We're seventh in literacy, 27th in math, 22nd in science, 49th in life expectancy, 178th in infant mortality, third in median household income, number four in labor force, and number four in exports.

We lead the world in only three categories:

Number of incarcerated citizens per capita, number of adults who believe angels are real and defense spending where we spend more than the next 26 countries combined, 25 of whom are allies.[...]

So when you ask what makes us the greatest country in the world, I don’t know what the fucking you’re talking about.Yosemite?

America si-a pierdut locul intai sau este foarte departe de acesta in aspecte importante legate de cultura, sanatate, speranta de viata, venituri, exporturi si altele. Au ramas pe locul intai pentru lucruri pentru care nu se pot lauda sau sunt contradictorii: cheltuielile de inarmare, procentul de cetateni incarcerati si prin contrast, numarul de adulti care si in aceste conditii mai cred ca ingerii sunt reali. 

Apoi, furios si sarcastic intreaba ce motiv mai ramane pentru a fi "the greatest": Yosemite? (parcul national)

A fost odata...

Dar odata au fost "the greatest", si aceasta pentru motive mari , marete si importante:

We sure used to be.

We stood up for what was right. We fought for moral reasons. We passed laws, struck down laws for moral reasons. We waged wars on poverty, not poor people. We sacrificed. We cared about our neighbors.

We put our money where our mouths were and we never beat our chest.

We built great big things, made ungodly technological advances, explored the universe, cured diseases, and we cultivated the world's greatest artists and the world's greatest economy.

We reached for the stars, acted like men.

We aspired to intelligence. We didn't belittle it. It didn't make us feel inferior.

We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election and we didn't, we didn't scare so easy.

Spune asta cu o mandrie nostalgica si trista.

Motivul

Cum au fost posibile atunci acele lucruri?

....we were able to be all these things and do all these things because we were informed. By great men, men who were revered. The first step in solving any problem is recognizing there is one. America is not the greatest country in the world anymore. 
Enough?

Aceste din urma vorbe sunt adresate in primul rand celor de pe scena, inclusiv lui: cei care informeaza publicul, politicieni sau jurnalisti, ar trebui sa o faca corect. O societate trebuie fie in stare sa-si recunosca problemele, acesta fiind primul pas necesar si obligatoriu pentru a le rezolva.

The Mission - "The world is..."

Parintele Gabriel are o misiune in care crede (Jeremy Irons)

Despre filmul "The Mission" (1986) se pot spune multe. A castigat Palm d'Or, un Oscar pentru imagine, premii Bafta, Golden Globe (si pentru soundtrack-ul de Ennio Morricone) si altele. E bine realzat si jucat, dar are si cateva stangacii uitate la montaj in scenele de masa.

Ma opresc aici doar la scena finala, poate cea mai buna daca nu din film, atunci din scenariu.

Plot: Indienii guarani de langa cascada Iguazu sunt covertiti de o misiune iezuita. Aflati sub legea spaniola si protectia iezuita, acesti nativi americani sunt in siguranta. Apoi acea regiune este transferata portughezilor. Acestia intentioneaza sa  ia in stapanire pamantul indieniilor si sa-i transforme in sclavi. Cardinal Altamirano este trimis de papa pentru a stabili soarta misiunii. Pentru a supravietui , ordinul iezuit va trebui sa faca pe plac Portugaliei si Spaniei. Misionarii si o mare parte din indieni sunt ucisi. 

 Cardinalul Altamirano are o misiune mai "pamanteasca" (Ray McAnally)

Personaje:

Cardinal Altamirano - trimisul papei, fost iezuit.

Cabeza - Guvernatorul spaniol

Hontar - Guvernatorul portughez

Cardinal Altamirano: And you have the effrontery to tell me that this slaughter was necessary?
Cabeza: I did what I had to do.
Given the legitimate purpose,which you sanctioned...
Cardinal Altamirano: ...I would have to say, yes. In truth, yes.
Hontar: You had no alternative, Your Eminence.
We must work in the world. The world is thus.
Cardinal Altamirano: No, Seńor Hontar...
...thus have we made the world.
Thus have I made it.
Hontar: So, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... now your priests are dead, and I am left alive.
But, in truth, it is I who am dead, and they who live.
Hontar: For, as always, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... the spirit of the dead will survive...
... in the memory of the living.

Scuza celor puternici (pentru fapte reprobabile) nu poate fi ca "lumea este asa cum este", pentru simplul fapt ca lumea este asa cum o fac ei. 

Si aceasta e valabil si pentru noi restul.

Sherlock (BBC 2010) - Marea problema a unui Sherlock

No-one feels inadequate, Sherlock's an ordinary man.

Un personaj "infernal"

O surpriza foarte placuta: Serialul "Sherlock" produs de BBC, incepand din 2010. A fost primit bine si de critici, obtinand printre altele 2011 BAFTA Television Award for Best Drama Series. Dar nu asta m-a impresionat, ci faptul ca a reusit sa dea viata acestui personaj infernal - infernal de greu de intruchipat si realizat. Personajul Sherlock este o reusita a lui Conan Doyle mult mai mare decat chiar scrierile lui despre Sherlock! E ca si cum ai fi vrut sa-l inventezi pe Bobby Fischer cu toate plusurile si "minusurile" lui, daca acesta nu ar fi existat. De ce e greu? Pentru ca Sherlock , ca si Bobby pare real si ireal in acelasi timp, nu este o doar o plazmuire "plata". E un personaj fantastic si veridic in acelasi timp.

Cea mai veridica problema a lui Sherlock

Daca ar exista cu adevarat, care ar fi cea mai mare problema a lui Sherlock? Cazurile complicate? Riscurile meseriei? Nu!

Cea mai mare, sau mai bine zis cea mai veridica, problema a unui Sherlock real ar fi urmatoarea - iat-o descrisa chiar in seria BBC, episodul "The Reichenbach fall":

Sherlock Holmes:  Everybody wants to believe it, that's what makes it so clever. A lie that's preferable to the truth. My deductions were a sham. No-one feels inadequate, Sherlock's an ordinary man.

Oamenii ar vrea ca el sa nu fie adevarat, sa fie o frauda. De ce? Pentru ca daca ar fi "adevarat", toti s-ar simti "inadecvati". Este ceva adanc inscris in instincte: daca genele noastre sunt inferioare, tot ce credeam despre noi, ca suntem semeni egali in cadrul celei mai inteligente specii, pur si simplu nu ar mai fi adevarat. Iata ca exista cineva, care este, in raport cu noi, cum suntem noi in raport cu copiii pre-scolari. Cat de crunta inconfortabilitate!

Casablanca - Quotes

Major Strasser: What is your nationality?
Rick: I'm a drunkard.
Captain Renault: That makes Rick a citizen of the world.

Cititi scenariul. Tot! Un singur mare citat. 
Si tot o sa va scape mult si multe - o buna parte se gaseste, ca intr-un film ce se respecta cu adevarat, in vizual. Asa ca revedeti filmul! Fiti atenti la jocul actorilor, fiti atenti la replici, fiti atenti la poveste.
Si peste un timp, din nou...

Major Strasser: What is your nationality?
Rick: I'm a drunkard.
Captain Renault: That makes Rick a citizen of the world.

Senor Ferrari: As the leader of all illegal activities in Casablanca, I am an influential and respected man.

Captain Renault: What in heaven's name brought you to Casablanca?
Rick: My health. I came to Casablanca for the waters.
Captain Renault: The waters? What waters? We're in the desert.
Rick: I was misinformed.

Captain Renault: I've often speculated why you don't return to America. Did you abscond with the church funds? Run off with a senator's wife? I like to think you killed a man. It's the Romantic in me.
Rick: It was a combination of all three.

Rick: And remember, this gun is pointed right at your heart.
Captain Renault: That is my least  vulnerable spot.

Annina: Monsieur Rick, what kind of a man is Captain Renault?
Rick: Oh, he's just like any other man, only more so.

Casualties of war - Naked man

...maybe it matters more than we even know

(Film despre razboiul din Vietnam; regia Brian De Palma; cu Michael Fox)

Eriksson: This goddamn thing's turnin' us on our heads, man! I mean, Just because any of us at any second might be blown away, everybody's acting like we can do anything, man! And it don't matter what we do! But I'm thinkin' maybe it's the other way around. You know, maybe the main thing is just the opposite. Because we might be dead in the next split second, we gotta be extra careful what we do. Jesus, man, maybe it matters more than we even know.

Tot filmul este interesant, dar ar fi fost indeajuns aceasta replica...

Razboiul...Sau orice alt context care pune omul in situatii limita, il poate face "inapoi" animal, sa lepede toata pojghita de civilizatie. Aici, in film, se duce ideea mai departe: daca supravietuirea ii este pusa in balanta in orice moment, omul-animal are atunci "dreptul" sa faca orice. Dar, daca totusi ar invinge in el umanitatea, aceaste posibile ultime clipe ar conta cel mai mult, L-AR DEFINI ca om!

Din pacate, in anumite situatii limita, omul , neschimbat genetic aproape deloc zeci de mii de ani, va actiona ca ceea ce este in fapt: un animal speriat, o fiara ranita care sfasie si distruge orice. Putini pot trece peste asta, gasind in interior echilibrul ce a disparut din contextul extern. 
Mutand putin punctul de vedere, spre efemeritatea intregii vieti sau a ceee ce a mai ramas din ea, ne putem pune aceleasi intrebari: daca avem putin timp, sau si mai putin timp, atunci nu conteaza, sau conteaza si mai mult ceea ce facem?

House M.D. - Ce anume conteaza?

Episodul 21, Seria 1: House preda studentilor totul intr-o singura ora

Se pare ca personajul House nu are "rude" numai in fictiune ("unchiul" sau Sherlock), ci si in realitate, pe stra-stra-bunicul sau...Socrate. Asa ca interactiunea lui cu o clasa de studenti va fi stralucita. O data, pentru ca folosind metoda strabunicului sau, de a pune intrebari, va "naste", "mosi" ideile in mintea celor care il asculta. Nu intamplator, in sala (truc de scenariu- metafora) vor aparea toti colaboratorii sai apropiati. De ce spun asta?

Simplu: pentru ca colaboratorii sai sunt studentii lui permanenti. House nu tine cursuri, pentru ca tine tot timpul cursuri! Dupa cum ziceam, dovedindu-se un demn urmas al lui Socrate, House face ca "filozofia" sa fie cea mai practica dintre ocupatii. 

Student: Deci jumatate din noi il ucide si jumatate din noi il salveaza?
House: Da.

Student: Nu putem fi acuzati pentru...
House: Sunt sigura ca e impotriva a tot ce a-ti invatat, dar binele si raul chiar exista. Doar pentru ca nu stiti care este raspunsul cel bun - poate nu exista nici o cale de a sti care este raspunsul corect - NU face ca raspunsul vostru sa fie bun. Este mult mai simplu. Este chiar complet gresit.

Oamenii sunt preocupati de "concret". Daca se gandesc doar la "imediat", la "concret", nu pierd timpul si fac "bine". Deci concret inseamna bine? Nope! Drumul este invers! "Binele si raul chiar exista" , trebuie sa rezolvi problemele, iar daca raspunsul tau "concret" cel mai bun nu rezolva problema insemna ca nu ai facut NIMIC. Raspunsul tau "Este chiar complet gresit.". Iata de ce trebuie sa fi filozof in cel mai practic sens al cuvantului:  trebuie sa stii sa deosebesti, in ceea ce faci, binele de rau, iar,  a realiza ceva inseamna sa faci BINE, nu doar ce poti face TU mai bine. 

Exista numai bine si nimic, spunea Toma D'Aquino (...alt bunic al lui House, uitasem sa va spun)

House M.D. (Pilot & ...)

 - Is he a good man?
- He's a good doctor.
- Can you be one without the other? Don't you have to care about people? Caring is a good motivator.
- He's found something else.
...
- I thought everybody lied. 
H: Truth begins in lies. Think about it. 
- That doesn't mean anything, does it?

Seriale

In cateva seriale mai "desptepte" chiar merita sa vezi primul episod sau pilotul... dar putin mai tarziu. Scenaristii au se pare ceva deformatii profesionale, in cazul acesta fac o declaratie de intentie despre serial si personaje. Am vazut asta la Seinfeld (serialul despre "nimic") si la Columbo (o sa revin si cu aceasta tema). Foarte interesant, mai interesant decat un episod oarecare pe parcurs este si pilotul/primul episod din House. Sa vedem si de ce...

Un personaj

Ce este House? Este seful echipei de diagnosticieni din Princeton-Plainsboro Teaching Hospital.

Cum este vazut el de cei din jur? Un medic de geniu, dar plin de ciudatenii: mizantrop, cinic, narcisist , badaran, fara simpatie pentru pacientii lui si pasionat numai de cazurile grele, de "enigme" . (vezi Wikipedia - descrierea "oficiala" a personajului). 

Ca un fapt inedit, personajul a fost din start plasmuit ca un medic-detectiv, avand ca "bunic" imaginar pe insusi Sherlock Holmes, de la care "mosteneste" mai multe trasaturi: indiferenta fata de clienti, rationamenutul , abilitatile psihologice, atractia fata de cazurile complicate. Scenaristii mai "planteaza", in timp, multe alte similitudini (dependenta de droguri de exemplu).

Am inteles deci CE este , CUM este perceput , dar n-am inteles din prezentarile oficiale CINE ESTE Doctor Gregory House?

Ca sa aflu, o sa-mi permit sa-l iau ca pacient pe Dr. House, si o sa procedez exact ca el: in primul rand nu o sa bag in seama ceea ce vrea el sa transmita catre exterior, ci o sa analizez faptele.

Jucatorul

Ceea ce frapeaza in primul rand la House sunt metodele de lucru, oarecum ne-ortodoxe, care nu inceteaza sa-i nedumireasca, nu atat pe pacienti, cat pe ceilalti doctori.

Si asta este normal, pentru ca House nu se poarta ca un doctor obisnuit, ci ca un JUCATOR. Nu unul de poker, nu joaca la noroc. El este jucator dupa regulile Teoriei Jocurilor (pentru necunoscatori, nu are legatura cu ruleta si altele, ci e vorba de o ramura a matematicii). Pana la urma toti suntem jucatori in lumea asta, dar el este un jucator bun.

Ca sa pot explica, voi adnota conversatiile lui House precum partidele de sah cu (!), (!!), (!?) sau (!!!) pentru "mutarile" foarte bune si voi adauga note de subsol pentru altele.

H: Steroids.  Give her steroids. High doses of prednisone. (!?)

- You're looking for support for a diagnosis of cerebral vasculitis?

H:  Inflammation of blood vessels in the brain is awfully rare, especially for someone her age.

- So is a tumor. Her sed rate is elevated.

H: Mildly. 

- That could mean anything. Or nothing.

H: Yeah, I know. I have no reason to think that it's vasculitis. Except that it could be. (!!!)  If the blood vessels are inflamed, that's gonna look exactly like what we saw on the M.R.I. from Trenton County, and the pressure is gonna cause neurological symptoms.

- We can't diagnose that without a biopsy.

H: Yes, we can. We treat her. If she gets better, we know we're right.(!!!)

Ce avem aici: un doctor normal, actioneaza "normal", gaseste problema si o trateaza. Nu gaseste , nu trateaza, sau cel mult isi alege cea mai probabila cauza si merge pe ea... Matematic, ce avem: 50% scapa si primesc un singur tratament, 50% primesc un tratament gresit si nici nu scapa. Ce face House? In momentul cand are certitudinea ca cea mai probabila cauza este infirmata, trece la urmatoarea pe care o are la dispozitie... si incearca alt tratament. Matematic, ce va obtine: primii 50% ii are si el, apoi - 10% scapa dupa doua tipuri de tratament, 10% dupa 3, alti 10% mai greu si "pierde" doar 10%. In fapt nu e asa simplu, trebuie sa fiin stare sa nu imbolnavesti (tu, medic) pacientul - dar H. poate face asta.

H: How long do we have?

- If it's a tumor, we're talking a month or two.  If it's infectious, a few weeks.  If it's vascular, that'll probably be fastest of all. Maybe a week.

H: We're gonna stop all treatment. (!?)

- I still think it's a tumor. I think we should go back to the radiation.

H: She didn't respond to the radiation.

- Well, maybe we didn't see the effect until after we started steroids.

H: No, it's not a tumor. Those steroids did something. (!) I just don't know what.

So we're just gonna do nothing? We're just gonna watch her die?

H: Yeah, we're gonna watch her die. Specifically, we're gonna watch how fast she's dying. (!!!) You just told us each diagnosis has its own time frame. When we see how fast it's killing her, we'll know what it is.(!!!)  And by then, maybe there's nothing we can do about it.

Tot vorbeam de teoria jocurilor, aici avem urmatorul "joc": boala face prima mutare si pacientul ajunge la spital; doctorul analizeaza "tabla" (diagnostic), si muta la randul lui printr-un tratament; boala muta din nou...samd.  
Dialogurile de mai sus imi aduc aminte de cativa mari jucatori de sah si de una din putinele metode mai "destepte" din programele de sah. In primul rand imi aminteste de Bobby Fischer prin doua lucruri: daca urmaresti partidele sale, la un moment dat, vizual ai senzatia clara ca lucrurile se intampla "altfel" - aparent incalca reguli simple facand mutari "urate", nerecomandate , care nu intra in "estetica" normala a tacticii unui bun jucator. Mai tarziu lucrurile se "rasucesc" in favoarea lui si totul privit deaindoaselea pare frumos. "Except that it could be" (iau orice in calcul , care trebuie luat, chiar daca nu e uzual) - Fischer reusea sa fie undeva intre calculator si om: masina are o forta bruta, dar cauta prosteste si prin variantele inutile; maestrul uman are o forta strategica, care "taie" in acele variante; raman insa , la granita, variantele care par omului inutile, desi nu sunt, sunt doar dupa cum ziceam "inestetice"- iar atat Fischer cat si House le "vad" . A doua caracteristica era imposibilitatea celor care urmareau "live" sau comentau dupa aceea partidele de a intelege cand s-a "rupt" jocul in favoarea lui Fischer- mari maestrii au patit asta sau chiar Garry Kasparov, pe post de comentator. Asa patesc si cei din jurul lui House.

"We're gonna stop all treatment." - asta imi aminteste de alti doi mari camipioni: Tigran Petrosioan si Anatoly Karpov si de jocul lor cu totul special. Cateodata, acestia isi creau o pozitie defensiva, statica - era ca si cum numai adversarul muta, fiind clar avantajat... Si totusi, profitau de acea pozitie "arici", iar cea mai mica greseala il facea pe adversar sa piarda partida. De altfel, o metoda asemanatoare a fost introdusa in ultimii ani , pentru evaluarea mutarilor, pentru programele de jucat sah: "Null Move Prunning".

"Humanity's overrated" 

- Shouldn't we be speaking to the patient before we start diagnosing?

H: Is she a doctor?

- No, but

H: Everybody lies.

- Dr. House doesn't like dealing with patients.

- Isn't treating patients, why we became doctors?

 H: No. Treating illnesses is why we became doctors. Treating patients is what makes most doctors miserable.

- So you're trying to eliminate the humanity from the practice of medicine?

H:  If we don't talk to them, they can't lie to us, and we can't lie to them.  

      Humanity's overrated

Pare un dur, fara inteligenta emotionala... Sa nu uitam ca inteligenta emotionala este doar o parte din cea generala si pana la urma suma totala conteaza. Si House tocmai asta face: nu se gandeste la succesele intermediare (multe din sfera emotionala) , in fapt neglijeaza orice succes intermediar care l-ar putea impiedica sa-l obtina pe cel final. De aici si neintelegerea celor din jur. Ei il judeca pe House in faptele sale avand 3 mutari adancime ca profunzime de gandire, in timp ce el are probabil  10!! Normal ca toata estimarea la adancime 3 nu corespunde cu cea de la adincimea de 10.  

Dar cat de mult ii pasa lui House?

P(atient): Is he a good man?

D(octor): He's a good doctor.

P: Can you be one without the other? Don't you have to care about people? Caring is a good motivator.

D: He's found something else. [...]

P: He's your friend, huh?

D: Yeah.

P: Does he care about you?

D: I think so.

P: You don't know?

D: As Dr. House likes to say, "Everybody lies".

P: It's not what people say. It's what they do.

D: Yeah. He cares about me

Aici vedem cum descopera alt doctor, prietenul sau, ca H. tine la el: "It's not what people say. It's what they do."  

Cine este Doctor Gregory House? 

- What made you a cripple?

H: I had an infarction.

- A heart attack?

H: It's what happens when blood flow is obstructed. If it's in the heart, it's a heart attack. If it's in the lungs, it's a pulmonary embolism. If it's in the brain, it's a stroke. I had it in my thigh muscles.  

- Wasn't there something they could do?

H: There was plenty they could do, IF THEY'D MADE THE RIGHT DIAGNOSIS. But the only symptom was pain. NOT MANY PEOPLE GET TO EXPERIENCE muscle death.

House este infirm, schioapata, poarta baston si are dureri. De ce? Pentru ca a avut fel de boala rara "not many people get to experience muscle death", iar doctori "normali" au ratat diagnosticul pentru ca nu au putut sa-si dea seama cu ce au de a face din simptome - doar durere simpla . Si aici revenim la jocuri, la logica, unde avem o multime de "IF"-uri: "If it's in the heart, it's a heart attack. If it's in the lungs, it's a pulmonary embolism. If it's in the brain, it's a stroke."

- I just want to die with a little dignity. 

H: THERE'S NO SUCH THING. Our bodies break down. Sometimes when we're 90. Sometimes before we're even born. But it ALWAYS HAPPENS, and THERE'S NEVER ANY DIGNITY IN IT. I don't care if you can walk, see, wipe your own ass. IT'S ALWAYS UGLY. ALWAYS.  We can live with dignity. We can't die with it.

House nu-si jigneste pacientii, nu ii desconsidera, doar lupta (cu orice mijloace) pentru ceea el stie ca este cea mai mare demnitate a acestora: sa traiasca!

Doctor Gregory House goes to war 

Printre alte lucruri, pare ciudat si modul in care H. isi alege colaboratorii: 

- You hired a black guy because he had a juvenile record.

H: No. It wasn't a racial thing. I didn't see a black guy. I just saw a doctor... with a juvenile record.

[...]

H: I hired you... No, I hired you because you look good. It's like having a nice piece of art in the lobby. […]

People choose the paths that gain them the greatest rewards for the least amount of effort. That's a law of nature, and you defied it. That's why I hired you. You could have married rich. You could have been a model.  You could have just shown up and people would have given you stuff.  Lots of stuff.  But you didn't. You worked your stunning little ass off.

Doctorul nostru nu lupta singur cu maladiile cele mai grozave, isi alege si cei mai potriviti colaboratori, ajutandu-se de o profunda cunoastere a naturii umane. 

Sa facem un mic sumar. H. are drept scop ultimii salvarea primei demnitati la care omul are dreptul: sa traiasca. Durerea din picior ii aminteste permanent ca sunt cazuri rare si grele cand (ca si in cazul lui) doctorii obisnuiti nu pot salva sau nu pot vindeca pacientii. El poate! El poate si sa "vada" problemele personale ale pacientilor si colabolatorilor. Poate face mai mult: sa-i conduca si sa-i manipuleze pe toti acestia (de exemplu sa umple prin spital in "uniforma de pacient" ca sa nu ofere imaginea unui medic infirm) pentru a atinge scopul final. 

Poate si o face, a pornit la razboi cu un dusman bine definit: bolile rare si greu de diagnosticat. Are toate motivatiile necesare: e ca un pradator ranit , dar ramas in viata si care vrea razbunare; stie ca doar el poate duce lupta cu succes. Asa ca va da lupta dupa lupta, jucand bine cu acest dusman feroce - chiar daca acest joc bun il poate face de neinteles pentru cei din jur. Nu lupta singur, isi asuma rolul de general dur si aspru - e ca un fel de George S. Patton, dar cu un scop intors pe dos (medical versus militar).

(Va urma-nefinisat)