Se afișează postările cu eticheta Filmul si cartea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Filmul si cartea. Afișați toate postările

miercuri, 24 iulie 2013

Filmul lipsa - Civilized people (Cehov)




To my mind, civilized people ought to satisfy the following conditions:
1. They respect the individual and are therefore always indulgent, gentle, polite and compliant. They do not throw a tantrum over a hammer or a lost eraser. When they move in with somebody, they do not act as if they were doing him a favor, and when they move out, they do not say, "How can anyone live with you!" They excuse noise and cold and overdone meat and witticisms and the presence of others in their homes.

2. Their compassion extends beyond beggars and cats. They are hurt even by things the naked eye can't see. If for instance, Pyotr knows that his father and mother are turning gray and losing sleep over seeing their Pyotr so rarely (and seeing him drunk when he does turn up), then he rushes home to them and sends his vodka to the devil. They do not sleep nights the better to help the Polevayevs, help pay their brothers' tuition, and keep their mother decently dressed.

3. They respect the property of others and therefore pay their debts.

4. They are candid and fear lies like the plague. They do not lie even about the most trivial matters. A lie insults the listener and debases him in the liar's eyes. They don't put on airs, they behave in the street as they do at home, and they do not try to dazzle their inferiors. They know how to keep their mouths shut and they do not force uninvited confidences on people. Out of respect for the ears of others they are more often silent than not.

5. They do not belittle themselves merely to arouse sympathy. They do not play on people's heartstrings to get them to sigh and fuss over them. They do not say, "No one understands me!" or "I've squandered my talent on trifles!" because this smacks of a cheap effect and is vulgar, false and out-of-date.

6. They are not preoccupied with vain things. They are not taken in by such false jewels as friendships with celebrities, handshakes with drunken Plevako, ecstasy over the first person they happen to meet at the Salon de Varietes, popularity among the tavern crowd. They laugh when they hear, "I represent the press," a phrase befitting only Rodzeviches and Levenbergs. When they have done a penny's worth of work, they don't try to make a hundred rubles out of it, and they don't boast over being admitted to places closed to others. True talents always seek obscurity. They try to merge with the crowd and shun all ostentation. Krylov himself said that an empty barrel has more chance of being heard than a full one.

7. If they have talent, they respect it. They sacrifice comfort, women, wine and vanity to it. They are proud of their talent, and so they do not go out carousing with trade-school employees or Skvortsov's guests, realizing that their calling lies in exerting an uplifting influence on them, not in living with them. What is more, they are fastidious.

8. They cultivate their aesthetic sensibilities. They cannot stand to fall asleep fully dressed, see a slit in the wall teeming with bedbugs, breathe rotten air, walk on a spittle-laden floor or eat off a kerosene stove. They try their best to tame and ennoble their sexual instinct... What they look for in a woman is not a bed partner or horse sweat, [...] not the kind of intelligence that expresses itself in the ability to stage a fake pregnancy and tirelessly reel off lies. They—and especially the artists among them—require spontaneity, elegance, compassion, a woman who will be a mother... They don't guzzle vodka on any old occasion, nor do they go around sniffing cupboards, for they know they are not swine. They drink only when they are free, if the opportunity happens to present itself. For they require a mens sana in corpore sano.

And so on. That's how civilized people act. If you want to be civilized and not fall below the level of the milieu you belong to, it is not enough to read The Pickwick Papers and memorize a soliloquy from Faust. It is not enough to hail a cab and drive off to Yakimanka Street if all you're going to do is bolt out again a week later.

You must work at it constantly, day and night. You must never stop reading, studying in depth, exercising your will. Every hour is precious. 

Acesta este un fragment din scrisoarea tanarului Cehov (26 de ani), catre fratele lui. Asa cum parerea lui Shakespeare despre teatru o aflam in Hamlet, in "Speak the speech", tot asa putem privi aceste randuri ca pe o "Declaratie" de intentii a scriitorului rus. Cu multi ani inainte, cineva deosebit imi tot spunea "nu poti sa fii civilizat daca nu citesti clasicii, mai ales pe cei rusi si pe cei francezi; te ajuta sa te formezi".
Intr-adevar, acesti clasici: Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Cehov si altii respira civilizatie. 

In afara de carti, ce face pentru noi cinematografia? Cat ne aduce din aceste suflu? Rusii au cateva filme care pastreaza "civilzatia". Ceilalti, americanii mai ales, au transformat aceste lucrari in putinele ocazii aparute. Dupa cum spuneam la "Numele Trandafirului", de multe ori decupeaza epicul, sau o parte din el si arunca tot restul.

 Filme care lipsesc...

miercuri, 12 iunie 2013

Les Miserables

Jean Valjean (Jean Gabin - Les Misérables, 1958)
Oricine a citit cartea sau a vazut una dintre ecranizari ar trebui sa-si puna intrebarea "Cine sunt mizerabilii?". Acum multi ani, dupa lectura cartii, consideram ca, intr-un fel sau altul, toate personajele principale intra in aceasta categorie. Azi, am alta optica si am restrans mult lista celor pe care ii socotesc la propriu sau figurat "mizerabili". Dar sa-i luam pe rand.

Jean Valjean

Pedepsit prea crunt pentru o vina marunta intr-o viata grea, ajunge sa fure din nou. Gestul nobil al celui care il face scapat si ii daruieste lucrurile furate (si chiar mai mult) il va schimba pentru totdeauna. De aici inainte , Jean Valjean nu va mai fi niciodata "mizerabil" .  Un personaj similar este Fantine.

Thenardier

Thenardier (Bourvil)

Un om ingrozitor, care decade in timp si mai mult. Din "hot" la figurat ajunge unul la propriu si este in stare de lucruri mult mai rele. Pana la urma este insa un om sub vremuri, unul din aceia care se "strica" odata cu necazurile. Nu este un "mizerabil", ci un amarat nenorocit si nedaruit, nici prin nastere, nici prin noroc.

Javert

Javert (Bernard Blier)

Inspectorul de politie obsedat de  meseria lui, de datoria in sensul cel mai strict si mai ingust, nu este un mizerabil. Este un suflet chinuit care nu poate gasi vietii sale un (alt) sens si un (alt) scop.

 Mizerabilii
Doi oameni fericiti...
Exista si doi oameni care par sa scape de mizeria vietii, sa evadeze intr-o continuare fericita: Cossete, careia Jean Valjean i-a modificat in mod fundamental viata si Marius, cel pe care viitorul sau socru il salveaza de la moarte pe baricadele Parisului insurectional.
Ei bine...
Acestia sunt mizerabilii!
Amandoi au fost salvati de fostul ocnas, au o viata bogata cu banii acestuia, sunt tineri si sunt fericiti. Si care este recunostinta lor? 
Il uita! Il lasa sa se stinga singur si trist.

marți, 15 martie 2011

I am Tosk

"I am Tosk."
"That's your name, or your species?"
"I am Tosk." 
(Tosk and O'Brien)
"How about you... are you an explorer, or scientist?"
"I am Tosk."  
(O'Brien and Tosk)
I am Tosk the hunted. I live to outwit the hunters for another day to survive until I die with honor.  
(Tosk)
.
Episodul din Deep Space Nine (Star Trek)
.
Primul calator aparut prin gaura de vierme, pazita de statia DP9, venit din cvadrantul Gamma este un ciudat humanoid-reptilian, cu o nava avariata in urma unor anterioare atacuri. Este dat in grija inginerului sef O'Brien pentru a i se repara nava. Foarte laconic, dar si foarte direct strainul Tosk evita sa spuna prea multe despre el in afara obsesivului "I am Tosk". De fapt, numai doua lucruri aflam despre el inainte de deznodamant. Pus in fata ispitelor din clubul ferengului Quark va spune:
"I am sorry. I have no vices for you to exploit." [...]
"I have no use for fantasy adventure. I live the greatest one could ever desire. "
(Tosk) 
.
Ce era cu acest Tosk?
Ei erau creati si crescuti pentru a fi vanati de cei din specia Vanatorului. Cu cat faceau vanatoare mai grea si mai palpitanta isi castigau  respectul lumii lor. Daca erau prinsi prea usor si mai mult de atat, daca mai erau si crutati , dezonoarea era maxima. Ei traiau pentru ai pacali pe Vanatori inca o zi in plus , si a supravietui pana vor reusi sa moara cu onoare.
.
Un alt Tosk
.
E interesant ca am vazut acest episod cu putin inainte de a revedea finalul ecranizarii dupa "Moartea lui Ipu" . Nu o sa "dezvalui" aici finalul acetui film, dar taranul roman a fost mult timp doar un ToskIn aproape cei 60 de ani scursi de la finalul domniei lui Cuza pana in 1921, societatea romaneasca a crescut fantastic sub regii Carol si Ferdinand. Cu exceptia ... lui Tosk. Taranul roman. In acesti aproape 60 de ani s-a dat mai putin pamant taranilor (80% din populatie) , decat in cei cativa ani ai domniei lui Cuza. Cata inima au avut pana la urma acei mareti (fara ghilimele) politicieni si capete incoronate? In 1921 au primit pamant...pentru ca au reusit sa moara cu onoare in razboi cu zecile si sutele de mii. 1921-1947 (aproximativ), putin peste 25 de ani, atat a avut "viata" taranul roman intr-o istorie intreaga. Cei din vechime , care au avut pamant, plateau acelasi impozit: sange varsat la nevoie (plateau prin serviciu militar obligatoriu). Multe din necazurile istoriei urmatoare se vor trage din aceasta "uitare".
.
Poate era inteligent, poate ar fi putut sa fie profesor sau inginer sau doctor, dar nu avea incotro, avea o singura varianta: era mereu doar taran ,cu prea putin pamant, si isi aduceau aminte de el numai cand il chemau la razboi: avea dreptul sa moara cu onoare.
Era Tosk.
.
Doua filme deosebite surprind acea perioada "Osanda" (dupa "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa) si "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (dupa "Moartea lui Ipu" de Dumitru Radu Popescu - in cazul acesta filmul e mai bun decat cartea). In amandoua rolul principal este al lui Amza Pellea. Acum in 2011 se re-ecranizeaza cel dela doilea cu Gerard Depardieu in rolul lui Ipu. Ma indoiesc ca va putea fi mai bun decat Amza. E greu: Amza este Ipu, acolo.
.
In amandoua , taranul este vanat si are dreptul sa se sacrifice...
.
(Vor urma -cele doua)

luni, 24 ianuarie 2011

Numele trandafirului…

Filmul fara carte
Daca ar fi existat numai filmul , fara sa existe cartea? Ce valoare absoluta ar fi avut el? Pai sa trecem in revista: interpretari bunicele pentru rolurile lor ale lui Sean Connery (William of Baskerville, aka Gugliemo), Cristian Slater (Adso of Melk) , Farid Murray Abraham (Bernardo Guy). Altele par bune , dar sunt bizare , fara a fi mai nimic in spatele acestei ciudatenii: Ron Perlam (Salvatore), William Hickey (Ubertino da Casale). O succesiune de elemente expresioniste , fara adancime , o dezbatere foarte scurta asupra unei teme interesante: rasul este o blasfemie? Si mai presus de toate o succesiune epica superficiala, cvasi-politista cu accent pe un bizar ne-fundamentat.
Cartea – lumea
Lumea din carte este cu mult mai vasta decat cea din film. In primul rand , pentru fiecare val epic avem un ocean de povestiri istorice in spate – legate in primul rand de istoria bisericii si rolul ei. Marele merit al scriitorului este ca a nascocit o poveste unde fiecare personaj are radacinile intr-un filon faptic profund, iar abatia (manastirea) devine un nod, un vartej unde toata acceasta istorie se strange pentru o vreme la un loc.
Cartea – stilul
Eco s-a documentat enorm pentru acest roman, realizand o imagine multi-dimensionala asupra acelei epoci: de la istoria bisericii (ordine calugaresti, Inchizitie, papalitate), literatura contemporana (epocii) si accea mai veche, arta, stiinta otravurilor si a plantelor si multe altele. Si cu toate acestea ideile sunt convergente, lucru greu de realizat intr-un roman si mai degraba potrivit pentru un film. Era deci un rar caz cand romanul era deja pregatit pentru a fi transpus intr-un film. Iar filmul de fata , va rata aceasta ocazie cu o mare lipsa de gratie.
Cartea – ideile
Grija fata de carti – Abatia strange carti pentru a fi o biblioteca adevarata sau o inchisoare a cartilor, o cenzura pe vecie a anumitor idei? Atunci cand ideile antichitatii grecesti si romane sau ale lumii arabe (mostenitoarea de atunci a celor doua) se puteau gasi numai in cateva carti, pentru ceva vreme , trezorierul acestei cunosteri au fost manastirile, unde se adunau si se transcriau carti, unde exista stiinta de carte necesara pentru toate acestea. Daca acestea oaze se transformau in inchisori , pazitorii lor aveau de fapt putere de viata si de moarte asupra ideilor din vechime.
Discutia din capitolul “Ziaua a treia-Sexta” dintre Guglielmo si Adso (de fapt o serie de intrebai si raspunsuri) este o geniala pagina virtuala (in sensul ca de fapt sunt mai multe pagini fizice de carte) de filozofie a istoriei , de sociologie, cu explicatii pentru multe din problemele de atunci dar si dintotdeauna. Cat poate un sistem social-politic-religios sa aiba grija de oameni si cat nu, ce se intampla cu cei ramasi pe dinafara, cum se consuma revoltele indreptatite prin indrumari gresite. Si mai mult de atat , prin vocea lui Gugliemo ni se prezinta si o frumoasa solutie pentru viitor (ratata partial de prezentul nostru).
Daca arta deraderii ar deveni acceptabila” si nobila nu prin gura unui pacatos plebeu ci prin cea a unui savant , cum ar fi prin scrierea lui Aristotel, blasfemiile nu vor mai putea fi stavilite … asta era grija intunecatului Jorge de Burgos. (In ziua de azi , cand exista atatea canale de informative, “pacatul plebeu” ramane insa sursa principla a unei “deraderi” foarte putin nobile)
Saracia lui Iisus a fost sau nu adevarata? Pot biserica si conducatorii ei sa fie bogati , daca Iisus a fost sarac? Pot anarhistii si talharii sa conduca cu dreptate oamenii nemultumiti si saraci?
Gasim ideile in carte, mai putin in film…
Filmul – ce ramane
Ce avem in film? Mai nimic din toate acestea: nu reseie de ce era Salvatore un personaj asa ciudat, nu intelegem care este viziunea despre viitor a lui William of Baskerville, nimic din stilul elevat , cult si rafinat al lui Umberto Eco. Ideile principale dispar aproape complet intr-un decupaj simplist care contine numai o succesiune de evenimente golita de continut. E ca si cum ai fi pus un copil sa citeasca cartea si apoi sa-l pui sa o povesteasca. O poveste cvasi-politista simpla, peste care se pune un capac de bizar si grotesc gratuit. Are si parti bune … vorba lui Dumitru Solomon. Se reface oarecum parfumul epocii (daca extragem grotescul) si avem cei trei actori care isi fac datoria, lasand impresia ca nu sunt folositi la potentialul lor.
Inedit – Jorge de Burgos
Se pare ca numele eminentei din umbra a biliotecii “Jorge de Burgos” este inspirat din numele scriitorului-bibliotecar , fascinat de carti si de lectura, Jose Louis Borges (in final orb si el ca si Jorge).
Concluzia
Cititi cartea!!