joi, 3 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu - Inedit


Cine l-a lansat si cine l-a sustinut

- In 1962, fiind inginer la studiourile Sahia il ajuta pe regizorul Virgil Calotescu la filmul "Scoicile nu au vorbit niciodata". Regizorul nu poate ajunge la filmari si ii deleaga inginerului o parte din realizare. Nicolaescu va fi cu ocazia aceasta si unul dintre primii care foloseste in aceasta parte a lumii costumul de scafandru autonom; filmul are succes in afara si i se va da ocazia sa faca si alte documentare
- urmatorul scurt-metraj, "Memoria Trandafirului" are succes la Cannes si este cumparat pentru difuzare de studioul Columbia; ca urmare a acestui succes, din strainatate i se propun mai multe productii de filme
- el alege propunerea francezilor pentru co-productia "Dacii"; in fapt producatorul principal este din Franta
- dupa "Dacii", realizeaza filme in occident "La Praire" si "The Last Roman", unde este co-regizor (film cu Orson Welles si Laurence Harvey)
- abia dupa aceste filme, primeste aprobarea pentru "Mihai Viteazul" ca o co-productie (!) cu americanii; Ceausescu respinge ideea coproductiei si va ramene un pur film romanesc
- "Mihai Viteazul" este cumparat si difuzat international de Columbia Pictures , in varianta prescurtata si sub numele "The Last Cruisade"/"Michael the Brave"
Toate afirmatiile ca a fost "lansat de comunisti" sunt rauvoitoare si nu au baza reala.

Spielberg si Mihai Viteazul

In versiunea originala a filmului ET (nu si in versiunea aniversara de 20 de ani, dar probabil in cea de 30 de ani) din 1982, personajul principal , baietelul se uita la televizor si viziona .... Mihai Viteazul , scena luptei de la Calugareni. Nicolaescu marturiseste ca a avut ocazia , la un festival, sa-l intrebe pe Spielberg cum au ajuns acele scene in ET. Raspunsul regizorului american a fost ca a studiat acea pelicula la academia americana de film.

Comisarul... capitalist. Imaginea unchiului Cambrea si a lui Alimanescu

Multi bagatori de seama care cred ca impresiile lor personale tin loc de adevar si se grabesc sa spuna la tv ca Nicolaescu intruchipa comisarul activist. In primul rand ei confunda doua personaje din film. In al doilea rand Nicolaescu a creat seria "Comisarul" in memoria unchiului sau, Gheorghe Cambrea , comisar de politie. Acesta a facut inchisoare in epoca comunista si apoi a murit rapid dupa eliberare. De ce a a fost inchis? Pentru ca a arestat activisti comunisti in perioada interbelica
In film comisarul este clar apolitic si face cateva comentarii ironice la adresa comunistilor (nu redau exact):
- "sa vedem daca vorbele frumoase si idealurile o sa va tina de foame mai tarziu"
- "bolsevic este un cuvant rusesc care nu stiu ce inseamna"  
In fapt, comisarul este un amestec intre elagantul Cambrea si durul Eugen Alimanescu (cei doi au lucrat impreuna (!!), vezi linkul de mai jos). Era mare lucru sa ai curaj sa-l intruchipezi atunci pe Alimanescu, cel care incercase sa aresteze si omorase niste ofiteri sovietici care faceau talharii. Acel Alimescua fost apoi omorat foarte probabil de catre rusi.
Conflictul cu germanii si filo-germanii din film este o aluzie transparenta la conflictul real al lui Eugen Alimanescu cu alta putere straina, cea sovietica.

Unchiul Cambrea - motivul neintelegerilor cu Titus Popovici si Ilarion Ciobanu

Scenaristul primului film din seria "Comisarul" este Titus Popovici. Un scenarist genial. In privinta povestilor din film, avea insa pareri diferite fata de Nicolaescu. Acesta din urma adusese in scenariu pe Moldovan-Cambrea-Alimanescu. Titus Popovici a introdus un al doilea personaj - comisarul comunist, jucat de Ilarion Ciobanu. In finalul din "Cu mainile curate", Moldovan este ucis. Al doilea film, "Ultimul cartus", il are ca personaj principal doar pe cel jucat de Ciobanu. Nicolaescu are ideea traznita de a-l invia pe Moldovan si de a continua cu el. Titus refuza si cei doi se cearta si se despart. Sergiu continua cu "Un comisar acuza", "Revansa", "Duelul" - comisarul inspirat din Gheorghe Cambrea si Eugen Alimanescu merge mai departe. Ilarion Ciobanu mai face cel putin un film cu personajul sau , "Asediul", cu alt regizor.

Care ar fi urmarile? Nicolaescu nu renunta la personajul inspirat de unchiul sau si la ideea sa de a reinvia atmosfera lumii interbelice, a copilariei sale si a parintilor lui. Relatiile dintre Nicolaescu si Titus Popovici se racesc. Din pacate,exista o victima colaterala a conflictului si o pierdere imensa pentru noi ceilalti. "Victima" este Ilarion Ciobanu, care nu va mai colabora decat putin cu Nicolaescu. Din pacate fiind probabil amandoi oameni prea mandrii n-au stat sa discute, sa despice firul in patru si posibil sa nu fi fost constienti de ce s-au indepartat unul de celalalt. Tot probabil, Ilarion Ciobanu a ramas cu impresia ca Nicolaescu nu-l vrea, iar Popovici il vrea, pe cand esenta discordiei dintre acestia doi era alta. De ce o pierdere imensa pentru noi? Pentru ca, asa cum a dovedit in "Columna", Ilarion Ciobanu era un talent urias, actor de talie mondiala, cum la noi numai Amza mai era. Daca ar fi colaborat mai mult cu Nicolaescu, ar fi avut ocazia sa-si manifeste mai mult acest talent, iar filmele lui Sergiu ar fi avut enorm de castigat. Asta e opinia mea, poate gresesc.

http://ziare.zaraf.ro/articol6675/ADEVARATUL-COMISAR-MOLDOVAN---INTALNIREA.htm

Nu a facut filme pentru regim

Internationalistilor de ieri , de azi si de maine nu le place "Mihai Viteazul" si il socotesc inferior filmelor "arta" , in neconcordanta cu istoria si tributar regimului.

Nimic mai gresit.

Comparatia cu filmele "culte" - nu e cazul, putine filme istorice sunt si culte. Nu gasesc decat "Ändrei Rubliov" ca exemplu.

In neconcordanta cu istoria - abaterile nu sunt importante din punct de vedere al faptelor. Pot spune chiar ca cele mai mari "greseli" se fac prin omisiune - de exemplu Mihai a dat mai multe lupte decat reiese din film. Singura "abatere" este interpretarea data personajului Mihai. De ce e abatere? Pentru ca nu stim de fapt cum a fost Mihai (unii nefericiti se grabesc sa-l faca "condotier" - asta e de fapt imaginea data de dusmanii sai). Luati orice film american, englez sau francez si o sa vedeti ca sufera mult mai mult la acest capitol. De unde stim noi ca "Spartacus" era ideologul prezentat in ultimul serial american? Fateta aceasta a lui Spartacus este si mai gogonata decat ideea ca ar fi fost cel mai bun gladiator in viata. 

Tributar regimului - gresit. Am explicat anterior ca nu denatureaza istoria mai mult decat orice film istoric din occident. Dar acesti internationalisti de care spuneam nu se simt ei bine daca nu declara orice realizare cu tenta nationala ca fiind comunista sau nationalista. In plus, Ceuasescu nu a agreat personajul Mihai din filmul lui Sergiu pentru simplul fapt ca nu-i semana lui. Cum sa-i semene un barbat voinic si razboinic care intra in lupta in camasa? Asa ca, se va face, la comanda, un alt film, de un alt regizor, "Buzduganul cu trei peceti", unde saracul Mihai-Voda devine un mare diplomat de talie internationala - suna cunoscut, seamana cu cineva?

Confuzii si orbiri

O mare greseala in interpretarea istorica este sa consideri prezentul drept cauza a trecutului si nu invers. Daca interpretarea o face fiecare dupa capul lui, in lipsa insa a informatiei si al logicii, se ajunge si la asa ceva. Daca Nicolaescu o fi fost prieten de un anumit nivel cu Iliescu , iar acesta o fi fost comunist, asta nu dovedeste ca Nicolaescu a fost comunist. Poate fi o dovada, dar nu pentru Socrate, doar pentru sofistii de ocazie.
Dupa cum ziceam, Nicolaescu nu a fost lansat de comunisti, ci de capitalisti, iar filmele sale nu au platit tribut regimului. El doar a avut succes in vremea regimului "comunist". De aici toti cei cu filozofia absolvita la scoala de sofisti trag concluzia: aaa, a avut succes pe vremea aceea, deci e comunist .

In fapt, Nicolaescu a avut succes mai intai in occident, apoi in tara. El a avut succes la public si a putut lucra mai in voie in perioada mai deschisa din anii 60-70. 
In anii 85-89 am vazut multe filme la cinematograf. Nu am prins decat un film al lui Nicolaescu. Cu toate ca in oras erau date filme din arhiva, fiind stopate importurile de filme, nu rula nimic din filmele lui mai vechi. Am reusit sa vad "Mihai Viteazul" si "Nea Marin miliardar" doar la cinemateca. Asta in timp ce "Spartacus" made in US rula la Luceafarul.

Raca regizorilor

Am observat la mai multi regizori vechi o raca profunda fata de Nicolaescu. Pot sa-mi imaginez urmatoarea cauza: Nicolaescu era printre putinii care lucrau in Vest si era platit acolo in valuta. Legal ar fi trebuit ca statul sa-i retina ca impozit 80% din castiguri. Asa facusera cu marii cantareti de opera de talia lui Herlea sau Iordachescu. In schimb au fost cel putin trei cetateni romani de la care nu au avut curaj sa ia acel impozit (din cate am auzit): Ion Tiriac, Ilie Nastase si Sergiu Nicolaescu. Ar fi putut incerca, dar le era frica ca acestia sa nu ramana oficial - fara cetatenie - in strainatate si aceasta strica in mod major imaginea regimului.
Normal, cei care erau platiti in lei au ramas unii dintre ei profund invidiosi pe valuta castigata de Sergiu - nu erau sume foarte mari, dar era mult mai bine decat ce aveau ei. S-a dus o campanie de denigrare si am observat de exemplu cum profilul lui de Wikipedia era la un momendat parca scris direct de inamicii sai publici. 

Unul dintre denigratorii de serviciu este CTP. Dupa ce am vazut ce filme lauda acest domn - Inglorius Bastards de exemplu - cred ca nu mai are rost sa fie contrazis. Pur si simplu nu prea se pricepe la filme (parerea mea). Nostim e ca scoate bani din nepriceperea asta. Un fenomen ciudat legat de acelasi domn a fost ura profunda care o manifesta fata de Hagi in perioada revenirii din anii 1999-2000. Cand i se pune pata  pe cineva...

Confuzia

Nicolaescu a avut cel mai mare succes de box-office cum se zice, si in tara, unde este detasat pe locul 1 si va ramane, si in tarile foste socialiste si ceea se stie mai putin, in cele capitaliste. Un anumit tip de gandire, destul de raspandit, spune ca oricine a avut succes inainte de 1990 a fost omul regimului. Este o gandire simplista si oricum care dovedeste lipsa unor informatii legate de acele vremuri si de istorie in sensul larg. Cei in cauza gandesc cam asa: daca "Mihai Viteazul" a avut un mare succes pe vremea regimului, inseamna ca a convenit acelui regim, deci este propaganda national-comunista. O fi convenit, dar probabil ca ar fi convenit oricarui regim. Daca l-am fi mutat filmul (daca ar fi fost posibil) oricand intre perioada 1848-1945, mai mult ca sigur ca ar fi convenit oricarui regim si ar fi fost sustinut de mai marii vremii, de la Balcescu pana la Ionel Bratianu sau de oricare din regii perioadei.
Stalin, dupa ce in primi ani de "domnie" dorea sa faca uitata istoria rusa veche si religia, a schimbat placa la necaz, dupa 1941. A inceput sa aminteasca eroii vechi, de la Alexandr Nevski , la generalul din vremea tarilor Suvorov. Orice regim are nevoie de filonul national si incearca sa profite. Asta nu inseamna ca memoria nationala este ceva rau, ci doar ca regimul este profitor.
Si apropo de succes: Eugen Doga a fost decorat pentru muzica sa de Republica Moldova inainte si dupa independenta, de URSS mai intai si apoi de presedintele Putin. Ma tarziu si de statul roman. El a contribuit la cultura Moldovei , a URSS-ului, a Rusiei si a Romaniei. Arta nu are granite de timp si de spatiu. Mai mult prin filmul "Lautarii", plin numai de cantece romanesti el a contribuit enorm la trezirea constiintei nationale din Moldova. Rusii pur si simplu nu au avut ce face - filmul a avut succes si a ramas - doar au avut grija sa-i dea de lucru mai aproape de cultura rusa.
"Mihai Viteazul" a fost cumparat de americani si difuzat in lumea capitalista. In vremea razboilui rece ei NU ar fi difuzat un film de propaganda national-comunista. Ei puneau restrictii si propriilor filme! "Apocalipse now", de exemplu, nu a putut fi realizat cu sprijinul armatei americane. Acum vin barfitorii de serviciu din tara si ne spun ca ceea ce avea "clearance" de la FBI in anii 70 era propaganda comunista ??? Pai la FBI inca mai era director J. Edgar Hoover, cel care l-a expulzat practic pe Charles Chaplin.
Dupa cum spuneam, internationalistii de serviciu ar trebui sa protesteze la fel, daca sunt cinstiti si logici, la fiecare difuzare de film occidental si american care face propaganda nationala a acelei tari si cosmetizeaza istoria.
Da, dar acelea sunt tari mari si puternice care trebuie admirate si laudate! Daca ai tara mica si saraca, e mai bine sa nu-ti placa nimic din ce este in ea... Oare?

2 comentarii:

  1. De citit premiera pentru doi/stefan paraschiv, cristian luis vasilescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Carte - "Până la capăt! - Contribuţii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia naţională".
    Autor: Cristian Luis Vasilescu
    Editura: Editura Universitară

    Nu am citit-o inca. Voi revnei cu impresii dupa aceea.

    RăspundețiȘtergere