A fost odata un zambet...

.
Once Upon A Time In America - 1984 (Sergio Leone)

Unul dintre cele mai frumoase filme cu unul dintre cele mai bine facute finaluri... Sergio Leone a marcat arta cinematografica prin jocul ochilor-personaje. Sa ne gandim numai la "The Good, The Bad and The Ugly" sau "Once Upon A Time in West". Nimeni nu a mai facut asa ceva. Iar aici Robert De Niro este fara pereche...

 

Si totusi...

Atunci i-am condamnat pe toti la moarte - 1972 (Sergiu Nicolaescu , dupa "Moartea lui Ipu")

.
Coincidenta? Nicolaescu sigur a vazut filmele lui Leone, dar invers? Ceea ce este sigur este ca cei doi s-au cunoscut la cateva festivaluri, au vorbit si au ajuns la confidente in care Leone se plangea de Clint Eastwood.(se pare chiar prin comparatie cu Robert De Niro, deci probabil dupa acest film) .Daca sunteti atenti, primele trei cadre sunt similare. Poveste de final este deasemenea similara ("salvare" adusa de opiu pentru  personajul lui de Niro sau cea adusa de glont pentru Ipu). Rolul lui Amza are un cadru in plus si o poveste in plus: nu termina in acel zambet "fals", ci intr-o expresie mult mai greu de caraterizat, un zambet care exprima o durere veche cat lumea.

Nu cred ca exista ceva sau cineva peste Amza.

UPDATE
.

Acum, in 2011, se filmeaza o re-ecranizare dupa "Moartea lui Ipu". Regizorul este roman , Bogdan Dumitrescu, Ipu este jucat de Depardieu, iar preotul de Harvey Keitel. Scenaristi sunt Piero De Berdnardi si Anusavan Salamanian. Aceste din urma a fost scenarist pentru cateva filme , dar de obicei realiza partea de sunet si de coloana sonora. Printre altele si pentru "Atunci i-am condamnat...".

.

Dar cine este Piero De Berdnardi (din pacate s-a stins la 83 de ani, in ianuarie 2010)?

Este unul din scenaristii filmului "Once Upon A Time In America"...
QED

I am Tosk

"I am Tosk."

"That's your name, or your species?"

"I am Tosk." 

(Tosk and O'Brien)

"How about you... are you an explorer, or scientist?"

"I am Tosk."  

(O'Brien and Tosk)

I am Tosk the hunted. I live to outwit the hunters for another day to survive until I die with honor.  

(Tosk)

.

Episodul din Deep Space Nine (Star Trek)

.

Primul calator aparut prin gaura de vierme, pazita de statia DP9, venit din cvadrantul Gamma este un ciudat humanoid-reptilian, cu o nava avariata in urma unor anterioare atacuri. Este dat in grija inginerului sef O'Brien pentru a i se repara nava. Foarte laconic, dar si foarte direct strainul Tosk evita sa spuna prea multe despre el in afara obsesivului "I am Tosk". De fapt, numai doua lucruri aflam despre el inainte de deznodamant. Pus in fata ispitelor din clubul ferengului Quark va spune:

"I am sorry. I have no vices for you to exploit." [...]

"I have no use for fantasy adventure. I live the greatest one could ever desire. "

(Tosk) 

.

Ce era cu acest Tosk?

Ei erau creati si crescuti pentru a fi vanati de cei din specia Vanatorului. Cu cat faceau vanatoare mai grea si mai palpitanta isi castigau  respectul lumii lor. Daca erau prinsi prea usor si mai mult de atat, daca mai erau si crutati , dezonoarea era maxima. Ei traiau pentru ai pacali pe Vanatori inca o zi in plus , si a supravietui pana vor reusi sa moara cu onoare.

.

Un alt Tosk

.

E interesant ca am vazut acest episod cu putin inainte de a revedea finalul ecranizarii dupa "Moartea lui Ipu" . Nu o sa "dezvalui" aici finalul acetui film, dar taranul roman a fost mult timp doar un Tosk.  In aproape cei 60 de ani scursi de la finalul domniei lui Cuza pana in 1921, societatea romaneasca a crescut fantastic sub regii Carol si Ferdinand. Cu exceptia ... lui Tosk. Taranul roman. In acesti aproape 60 de ani s-a dat mai putin pamant taranilor (80% din populatie) , decat in cei cativa ani ai domniei lui Cuza. Cata inima au avut pana la urma acei mareti (fara ghilimele) politicieni si capete incoronate? In 1921 au primit pamant...pentru ca au reusit sa moara cu onoare in razboi cu zecile si sutele de mii. 1921-1947 (aproximativ), putin peste 25 de ani, atat a avut "viata" taranul roman intr-o istorie intreaga. Cei din vechime , care au avut pamant, plateau acelasi impozit: sange varsat la nevoie (plateau prin serviciu militar obligatoriu). Multe din necazurile istoriei urmatoare se vor trage din aceasta "uitare".
.
Poate era inteligent, poate ar fi putut sa fie profesor sau inginer sau doctor, dar nu avea incotro, avea o singura varianta: era mereu doar taran ,cu prea putin pamant, si isi aduceau aminte de el numai cand il chemau la razboi: avea dreptul sa moara cu onoare.
Era Tosk.

.

Doua filme deosebite surprind acea perioada "Osanda" (dupa "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa) si "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (dupa "Moartea lui Ipu" de Dumitru Radu Popescu - in cazul acesta filmul e mai bun decat cartea). In amandoua rolul principal este al lui Amza Pellea. Acum in 2011 se re-ecranizeaza cel dela doilea cu Gerard Depardieu in rolul lui Ipu. Ma indoiesc ca va putea fi mai bun decat Amza. E greu: Amza este Ipu, acolo.

.

In amandoua , taranul este vanat si are dreptul sa se sacrifice...

.

(Vor urma -cele doua)

Un tip numit Vasili Arkhipov

 

.
1995 - Film , Crimson Tide
Regia: Tony Scott. 
.

Poveste:  In Rusia trupele loiale unui ultranationalist iau in stapanire niste instalatii militare cu arme nucleare , amenintand atat guvernul rus cat si pe cel american. Un submarin nuclear strategic american primeste misiunea de a fi gata sa lanseze atacuri preventive asupra acestora. Submarinul primeste prima parte a uui ordin de a lovi acele instalatii. In acelasi timp este atacat de un submarin rusesc rebel si nu poate receptiona confirmarea mesajului, strict necesara conform protocolului militar. Capitanul (Gene Hackman) se hotaraste sa lanseze si fara a avea acea confirmare. Ofiterul principal (Denzel Washington) refuza sa-si dea acceptul necesar conform aceluiasi regulament militar.

.

 

Cei doi intra in conflict , fiecare incercand sa-l inlature pe celalalt. Ofiterul reuseste cu ajutorul catorva colegi sa-l aresteze pe comandant si sa previna lansarea. Dealtfel, mai tarziu, vor primi oficial anularea primului ordin si nu confirmarea lui.

In fapt , e un fel de remake a povestii din "Dr. Stragelove".

.

Adevarata problema

.

Acesta nu era lansarea unei singure bombe - cu toate posibilele pagube, ci escaladarea necontrolata a unui conflict nuclear care ar fi putut urma. Cel mai bine este prezentata in "Dr. Strangelove", unde primul atac nu mai putea fi oprit ("...Well, it happened"), iar sefii celor doua state nu mai puteau opri consecintele. Iata secvente din dialogul lor la telefon:

.

Hello?.[...]
You know how we've always talked about the possibility of something going wrong?...With the H-bomb...uh-huh...that's right...Well, it happened...Hello?...Can you still hear me?... What?...Not missiles - planes...that's right... B-90's...That's right...Thirty-four of them... Well, we've got our fingers crosses...we're hoping...[...]  We're doing everything we possibly can...
.
What's that?...Yes, I'm listening...Uh-huh...Uh-huh...a hundred thousand megatons...Cobalt-Thorium-G casing?... What's that for?...Uh-huh..Uh-huh...Irrevocable and automatic?.
[...]
The Premier (nm: sovietic) says that've got a Doomsday Machine that can kill all human life on earth- is that true?

.

In film ("Dr. Strangelove"), se vorbeste despre un tip de raspuns rusesc, care existat si in realitate , dar din fericire doar in forma de plan: in cazul in care ar fi fost atacati nuclear, o mega-incarcatura nucleara  (Doomsday Machine) ar fi fost lansata si s-ar fi detonata "irevocabil si automat" cum se spune in film. Oricum ideea este ca odata primul pas facut , nu era nici o garantie ca cineva ar mai fi putut opri escaladarea.

1962-Criza rachetelor din Cuba

In 1962 a fost criza declansata de amplasarea rachetelor rusesti in Cuba. SUA a raspuns prin blocada navala imediata. Mai multe incidente au avut loc. Intr-unul dintre ele au ajuns foarte aproape navele si aviata americana , de submarine nucleare rusesti. Gaz langa foc, sau de fapt si mai rau. Ce s-ar fi putut intampla?

Despre aceasta criza ,in general , Arthur M. Schlesinger Jr. consilierul de atunci al lui Kennedy spunea: ''This was not only the most dangerous moment of the Cold War. It was the most dangerous moment in human history.''

Octombrie 27 1962 - "Un tip numit Vasili Arkhipov"

Exact in toiul crizei un submarin nuclear sovietic este incoltit si atacat de vasele militare americane (nu voiau sa-l scufunde , ci sa-l sileasca sa iasa in "bataia pustii", ca sa-l poata apoi "evacua" din zona; Sovieticii nu aveau insa de unde sa stie adevaratele lor intentii).   Situatia de la bordul submarinului se deteriroeraza, temperatura creste continuu, pierd oxigen, mebrii ai echipajului isi pier cunostinta. Daca tot e sa piara, capitanul vrea sa lanseze inainte de asta rachetele, "sa-si faca datoria fata de marina". Are nevoie de aprobarea ofiterului politic si a adjunctului. Ofiterul politic este de acord, insa secundul (era insa si comandantul flotei, secund insa pe vas) Vasili Arkhipov se opune, motivand ca nu se intrunesc conditiile pentru lansare. Pana la urma , ii va convinge si pe cellati doi. Vor iesi la suprafata si situatia se va linisti...

Inregistrarile de pe submarin s-au publicat abia la conferinta organizata dupa 40 de ani  de la criza, in 2002 . Robert MacNamara, secretarul apararii din acele vremuri spunea despre criza "how much closer to nuclear war we had been than anyone had imagined."

Directorul Arhivelor Nationale de Securitate Thomas Blanton a recunoscut si el ca ''The lesson from this is that a guy called Vasili Arkhipov saved the world''

Vasili Arkhipov a fost promovat ca contra-amiral in 1975 si a devenit seful Academiei Navale Kirov. In 1981 a fost facut viceamiral si sa retras la milocul anilor 80. A murit in 1999, la 73 de ani.

Friends and Lords.... seamana

Defiance

O surpriza placuta

Multa lume a vorbit despre "Inglorius Basterds" din 2009 , si ma intreb de ce. Dupa cum spuneam in afara de partea care apartine personajului negativ , restul e ne-glorios. "Defiance" din 2008 , realizat de Edward Zwick ("Legend of the falls", "The Siege", "The Last Samurai") este un film cu tema oarecum similara dar despre care merita vorbit, chiar si contoversele fiind mai viabile in cazul sau.
In primul rand Daniel Craig, are aci un rol greu si reusit. Poate daca ar fi fost antrenat in mai multe realizari de acest gen si in mai putine Bond-uri, am fi avut un actor de un mare calibru. Personaujul lui , Tiuva Belski (personaj real, ca si mare parte din poveste) are de realizat o sarcina mult mai complicata decat orice agent 007: sa tina in viata civili evrei in plin teritoriu ocupat de nazisti pe in Bielorusia si Polonia.
Interesante in acest film sunt cateva intamplari, care chiar daca nu s-au intamplat exact acestor personaje, s-au intamplat altor oameni in alte epoci mai apropiate sau mai departate. Iata mai departe aceste "coincidente".

Inamic la pamant

O recunoastere probabila a unor fapte reale este scena in care soldatul german prizonier este linsat de o multime de evrei refugiati, care , atentie , sunt civili. Personajul Tiuva (Craig) nu intervine in acest caz, apasat parca de povara imensa a durerii fiecaruia dintre civilii care isi pierdusera pe cei apropiati fara sa aiba posibilitatea sa-i apere sau sa-i razbune.
Intr-un documentar BBC (unul din cele mai mari si mai importante de acest gen), despre al doilea razboi mondial, o scena aparte se petrece in Parisul insurectional din august 1944. Orasul se revolta, la initiativa partizanilor (multi comunisti). De Gaulle ar vrea sa le sara in ajutor , dar va ajunge (prin Lecrerc) destul de tarziu. In planurile strategice ale lui Ike (Eisenhower), Parisul nu era un obiectiv militar important. Asa ca, zile intregi, raman in conflict partizanii si alti parizieni contra garnizoanei germane. Ce ne prezinta acea parte de documentar: pe o strada larga si necirculata, un soldat german singur , ratacit de ai sai , este lovit de gloante si cade ranit la pamant. Ceea ce urmeaza este destul de greu de privit: din cand in cand civilii care trec grabiti si in fuga prin zona , se opresc sa loveasca fiecare in soldatul german ranit si cazut la pamant. Santem in Paris, inima civilizatiei, secolul XX...

Flavius Josephus a avut dreptate

Alta scena prezentata cu mare curaj in "Defiance": cativa din "soldatii" grupei de refugiati evrei profita de avantajul de a detine arme si is creeaza privilegii in dauna civililor: fura din proviziile stranse din fermele din jur , isi stabilesc singuri ratii mai mari decat batranii , femeile, copiii si restul civililor. Mai mult: agreseaza alti soldati si incearca sa rastoarne conducatorul bolnav de plamani. Spre lauda lui, Tiuva cel din film (poate si cel real) va executa pe unul din turbulenti si va pune capat revoltei si nedreptatii.
Vom vedea cum astfel de lucruri se mai intamplasera mai inainte si s-au mai intamplat dupa aceea si vor mai fi iarasi...

Anul 74 era noastra.
Evreii se revolta impotriva stapanirii romane. Intr-o prima faza, Flavius Josephus se afla printre liderii care ii organizeaza pe ai sai si conduce lupta. Va cadea prizonier odata cu asediul si caderea cetatii Tiberiada. Dupa aceea, pentru ca ramane in tabara romana si devine apropiat al Vespasienilor, va scrie despre acele intamplari si va fi numit chiar "Evreul Romei". Si totusi... Multe din relatarile sale de martor ocular se vor confirma prin repetare peste multi ani in diverse alte locuri si vremuri. Ce spune el, pe scurt; in cetatile asediate timp indelungat, aparatorii inarmati profita de pozitia si puterea lor, mai precis, cand toata lumea ajunge sa sufere de foame, ei vor strange ultime farame de mancare de la cei fara forta: femei, copii, batrani si alti civili, astfel incat acestia vor muri de foame , chiar inainte de terminarea asediului. Ce mai spune: inca din start, luptatorii nu isi asuma lupta deschisa cu romanii si prefera lupta din spatele zidurilor. Dar tot acolo, in anumite cazuri se aflau si mii, zeci de mii si chiar mai mult decat atatia civili; si dupa cum am vazut militarii nu isi asuma si apararea vietii acestora, ba dimpotriva.

Irak 2004, adica ceva mai tarziu in era noastra.
Avand experienta razboiului din 1991, regimul irakian stie ca nu poate face fata in camp deschis fortelor americane, asa ca aleg o noua tactica: se apara in orase. Adica pun intre ei si armata atacatoare un scut uman: proprii civili. Spera probabil ca victimele civile sa starneasca oprobiul opiniei publice internationale si astfel ei sa aiba o sansa sa-si pastreze puterea.

Concluzia: un razboi ale legile lui aspre; pune oamenii in situatii limita, de supravietuire. Si atunci omul poate deveni fiara chiar si pentru cei din jurul sau, nu se pastreaza conventiile de prieten sau inamic. Ca sa supravietuiasca isi poate sacrifica conationalul, aliatul , co-religionarul, prietenul si asa mai departe. Un razboi nu are limitele pe care le cred cei care il pornesc, merge mai departe , e un foc scapat de sub control...

Controversele - cu sau fara lupte

O controversa mai putin importanta este aceea daca refugiatii evrei chiar au avut ocazia sa lupte direct cu soldatii germani, ca in film, sau doar au fugit si s-au ferit cat au putut mai bine. Nu cred ca e important, cu cat au reusit sa evite luptele, cu atat mai bine. Ce pare in film cam tras de par sunt mult prea dinamicele lupte cu soldati germani (sunt doua). Nu pare plauzibil sa poti misca atati civili atat de repede ca sa scapi de urmaritori.

Controversele - masacrul polonezilor

Au fost cateva cazuri in care zeci si sute de locuitori polonezi au fost ucisi, se pare, de partizani sovietici pornind de la conflicte create de aprovizionare (era mai greu pentru partzanii sovietici sa gaseasca sprijinul populatiei peste granita virtuala, in teritoriul polonez). Sunt voci , numite "istorici amatori" care implica gruparea lui Bielski in astfel de evenimente. Totusi investigatiile oficiale poloneze si istoricii profesionisti polonezi nu au putut gasi argumente in acest sens.

Numele trandafirului…

Filmul fara carte

Daca ar fi existat numai filmul , fara sa existe cartea? Ce valoare absoluta ar fi avut el? Pai sa trecem in revista: interpretari bunicele pentru rolurile lor ale lui Sean Connery (William of Baskerville, aka Gugliemo), Cristian Slater (Adso of Melk) , Farid Murray Abraham (Bernardo Guy). Altele par bune , dar sunt bizare , fara a fi mai nimic in spatele acestei ciudatenii: Ron Perlam (Salvatore), William Hickey (Ubertino da Casale). O succesiune de elemente expresioniste , fara adancime , o dezbatere foarte scurta asupra unei teme interesante: rasul este o blasfemie? Si mai presus de toate o succesiune epica superficiala, cvasi-politista cu accent pe un bizar ne-fundamentat.

Cartea – lumea

Lumea din carte este cu mult mai vasta decat cea din film. In primul rand , pentru fiecare val epic avem un ocean de povestiri istorice in spate – legate in primul rand de istoria bisericii si rolul ei. Marele merit al scriitorului este ca a nascocit o poveste unde fiecare personaj are radacinile intr-un filon faptic profund, iar abatia (manastirea) devine un nod, un vartej unde toata acceasta istorie se strange pentru o vreme la un loc.

Cartea – stilul

Eco s-a documentat enorm pentru acest roman, realizand o imagine multi-dimensionala asupra acelei epoci: de la istoria bisericii (ordine calugaresti, Inchizitie, papalitate), literatura contemporana (epocii) si accea mai veche, arta, stiinta otravurilor si a plantelor si multe altele. Si cu toate acestea ideile sunt convergente, lucru greu de realizat intr-un roman si mai degraba potrivit pentru un film. Era deci un rar caz cand romanul era deja pregatit pentru a fi transpus intr-un film. Iar filmul de fata , va rata aceasta ocazie cu o mare lipsa de gratie.

Cartea – ideile

Grija fata de carti – Abatia strange carti pentru a fi o biblioteca adevarata sau o inchisoare a cartilor, o cenzura pe vecie a anumitor idei? Atunci cand ideile antichitatii grecesti si romane sau ale lumii arabe (mostenitoarea de atunci a celor doua) se puteau gasi numai in cateva carti, pentru ceva vreme , trezorierul acestei cunosteri au fost manastirile, unde se adunau si se transcriau carti, unde exista stiinta de carte necesara pentru toate acestea. Daca acestea oaze se transformau in inchisori , pazitorii lor aveau de fapt putere de viata si de moarte asupra ideilor din vechime.

Discutia din capitolul “Ziaua a treia-Sexta” dintre Guglielmo si Adso (de fapt o serie de intrebai si raspunsuri) este o geniala pagina virtuala (in sensul ca de fapt sunt mai multe pagini fizice de carte) de filozofie a istoriei , de sociologie, cu explicatii pentru multe din problemele de atunci dar si dintotdeauna. Cat poate un sistem social-politic-religios sa aiba grija de oameni si cat nu, ce se intampla cu cei ramasi pe dinafara, cum se consuma revoltele indreptatite prin indrumari gresite. Si mai mult de atat , prin vocea lui Gugliemo ni se prezinta si o frumoasa solutie pentru viitor (ratata partial de prezentul nostru).

“Daca arta deraderii ar deveni acceptabila” si nobila nu prin gura unui pacatos plebeu ci prin cea a unui savant , cum ar fi prin scrierea lui Aristotel, blasfemiile nu vor mai putea fi stavilite … asta era grija intunecatului Jorge de Burgos. (In ziua de azi , cand exista atatea canale de informative, “pacatul plebeu” ramane insa sursa principla a unei “deraderi” foarte putin nobile)

Saracia lui Iisus a fost sau nu adevarata? Pot biserica si conducatorii ei sa fie bogati , daca Iisus a fost sarac? Pot anarhistii si talharii sa conduca cu dreptate oamenii nemultumiti si saraci?

Gasim ideile in carte, mai putin in film…

Filmul – ce ramane

Ce avem in film? Mai nimic din toate acestea: nu reseie de ce era Salvatore un personaj asa ciudat, nu intelegem care este viziunea despre viitor a lui William of Baskerville, nimic din stilul elevat , cult si rafinat al lui Umberto Eco. Ideile principale dispar aproape complet intr-un decupaj simplist care contine numai o succesiune de evenimente golita de continut. E ca si cum ai fi pus un copil sa citeasca cartea si apoi sa-l pui sa o povesteasca. O poveste cvasi-politista simpla, peste care se pune un capac de bizar si grotesc gratuit. Are si parti bune … vorba lui Dumitru Solomon. Se reface oarecum parfumul epocii (daca extragem grotescul) si avem cei trei actori care isi fac datoria, lasand impresia ca nu sunt folositi la potentialul lor.

Inedit – Jorge de Burgos

Se pare ca numele eminentei din umbra a biliotecii “Jorge de Burgos” este inspirat din numele scriitorului-bibliotecar , fascinat de carti si de lectura, Jose Louis Borges (in final orb si el ca si Jorge).

Concluzia

Cititi cartea!!

300?

La ce ar fi bun filmul 300?

Fata de cateva filme anterioare, a reusit sa atraga atentia (si emotia) asupra unui eveniment istoric iesit din comun, de rascruce in istoria omenirii. Daca acea batalie ar fi avut alt deznodamant, daca regele Leonidas, spartanii si thespienii ar fi avut alta optiune in acea zi, toata istoria ce a urmat ar fi fost altfel si toata lumea pe care o vedem si o cunostem ar fi fost altfel ... si fara noi (e adevarat, ar fi fost altii). Altfel...in sensul ca probabil mai putin civilizata.

Glosar de termeni:
Hoplit - soldat grec de infanterie grea
Spartani, tebani, thespieni - locuitori din orasele grecesti cu acelasi nume.

Filmul

In film 300 de supra-oameni (spartani) , alaturi de 1000 de alti greci, se lupta trei zile cu oastea nenumarata a regelui persan. De ce supra-oameni ? Pentru ca par a avea de 3 ori forta si de 10 ori viteza unui om obisnuit. In final sunt invinsi , dar numai prin tradare.

Lupta reala

In realitate avem tot trei zile de lupta. Grecii sunt insa peste 5000 (din care si cei 300 hopliti din Sparta). Rezista cu succes doua zile atacurilor persane. In a treia , in urma unei tradari, sunt atacati si din spate. Pentru a scapa mica armata, Leonidas ramane in urma cu cei 300 de compatrioti, 700 de thespieni si 400 de tebani. In lupta ce urmeaza spartanii si thespieni mor pana la ultimul luptand mai intai cu sulitele, apoi cu sabiile si apoi dupa cum spun istoricii si cu mainile si cu dintii. In acea zona arheologii au gasit o cantitate mare de varfuri de sageti persane ... O parte din tebani se predau. Persii sufera pierderi grele, inclusiv cativa dintre comandanti , printre care si fratele regelui Xerses. De remarcat ca cei 700 thespieni reprezentau toti hoplitii pe care putea sa-i adune acel oras. De altfel tot lor se pare ca li se aplica chiar mai bine decat spartanilor regula "cu scut sau pe scut".

Pana la urma ce e mai impresionant? Ca 300 de supra-oameni sa infrunte o armata sau ca 1000 de soldati buni, dar oameni obisnuiti sa faca acelasi lucru? Eu as inclina spre cei din urma...

Adevaratul Leonidas

Imaginea adevaratului rege Leonidas, se spune ca este cea reprezntata de bustul sculptat unui hoplit spartan cazut la Termopile. Hoplitul are zambetul enigmatic intalnit la statuile arhaice grecesti sau etrusce.

"Calatorule, du-te si spune cetatenilor nostri din Lacedemonia ca, supunandu-ne legilor lor, zacem aici" (epitaf de pe monumentul inchinat spartanilor cazuti in acea lupta, atribuit lui Simonides din Ceos).

Are de ce sa zambeasca... Intr-un fel, este bunicul nostru, al tuturor...

When We Were Kings

Cassius Clay , mai apoi cu numele preschimbat, Muhamad Ali a fost un om spectacol, caruia greu ii putem gasi echivalent. Poate un film documentar artistic (When We Were Kings) , sau un film artistic ("Ali" cu Will Smith) sa surprinda omul Ali asa cum a fost si faptele sale?

Varianta artistica - "Ali" cu Will Smith, esueaza lamentabil. Vom vedea de ce. Documentarul "When We Were Kings" , este concentrat pe acelasi meci cu George Foreman din 1974. Are cateva parti bune si cateva mai putin bune. Partea "artistica" este putin trasa de par. Intrucat meciul, disputat in Zair, s-a amanat doua saptamani din cauza unei accidentari la antrenament a lui Foreman, muzicienii invitati de peste ocean , precum si cei locali, au avut un rol ceva mai important, pentru a umple timpul acestei pauze. Asta nu ar fi trebuit sa insemne si alocarea unui spatiu asa de mare in documentar dedicat acestor performante muzicale. A doua problema ar fi putinatatea comentariilor si imaginilor din meciul propriu-zis. Care ar fi "partile bune"? Vedem atmosfera premergatoare meciului, de la comentariile pro sau contra, pana la imagini de la antrenamente sau trairile suporterilor lui Ali din timpu meciului (reporteri, africani).

Putina istorie...

Palmaresul lui Ali pana la meciul cu Foreman: (34-2, cu 19 KO)
1960 - Castiga medalia de aur la categoria semi-grea la Olimpiada de la Roma.
1960-1967 - (19-0 , 13 KO) la profesionism
1968-1970 - suspendat pentru refuzul de a se inrola pentru Vietnam
1970-1974 - (15-2, 6 KO)

Palmaresui lui Foreman pana la meciul cu Ali:
1968 - Castiga medalia de aur la categoria grea la Olimpiada de la Melbourne.
1969 - 1974- (40-0, 37 KO)

Cele 2 infrangeri ale lui Ali fusesera in partidele cu Joe Frazier si Ken Norton. Este adevarat ca pe amandoi i-a invins ulterior in meciurile revansa. In plus cele doua partide pierdute aveau o oarecare explicatie: o accidentare la mandibula in meciul cu Norton si o atitudine sfidatoare care l-a costat in cel cu Frazier: in pauze , in loc sa se odihneasca pe scaun , statea in picioare si facea joc de glezne.
Cu toate acestea , nici revansele cu cei doi nu au fost usoare, ... iar Foreman a castigat meciurile cu aceeasi doi adversari , foarte convingator, prin KO in repriza a 2-a.
Sa lasam insa statisticile si sa vedem cum ne prezinta documentarul acest meci (citatele sunt ale unor martori oculari la meci)
.
Inainte de meci
.
Pentru aceasta lupta , Ali s-a antrenat din greu...

A avut sparring-partner-i foarte puternici, printre care si Larry Holmes (viitorul campion mondial intre 1978-1985 la versiunile WBC si apoi IBF, supranumit "The Easton Assassin."). In timpul antrenamentelor Ali s-a lasat dominat , antrenandu-si mai degraba slabiciunile decat punctele forte. S-a supus la indurarea unor "pedepse" in timpul acestor sparring-uri , invatand sa absoarba puternice lovituri la corp ...
.
In Zair
.
Meciul a avut loc in Zair-ul aflat sub conducerea lui Mobuto si avea premii record de 5 milione pentru fiecare boxeur.
.
La antrenamentele sale, Foreman , dupa numai 15 minute, "strica" cel mai mare sac de antrenament facand o aduncitura cat jumatate de pepene. Ali , care trebuia sa treaca pe acolo in drum spre sala sa, nu privea niciodata spre sacul lui Foreman ..
Pentru africani , era ca si cum s-ar fi luptat un negru cu un alb, adica pentru majoritatea lor, simbolul eroului negru era Ali, cu toate ca in realitate dintre ei Foreman era mai negru.
“Yes Muhammad Ali was lighter , but was a real person , was genuine, Muhammad Ali could have even a lighter skin that he was , but for us he was defending the good cause, for Africans and for whole world”
Ceea ce conta era si cunoscuta implicare sociala a lui Ali (numai daca ne gandim la suspendarea sa pentru refuzul de a se inrola , chiar si formal , pentru Vietnam, prietenia cu Malcom X, discursurile sale pentru emanciparea afro-americanilor) si gloria sa sportiva. El era Supermanul celor de culoare.
.
Teama...celorlalti
.
Vazand tristetea de pe fetele insottorilor si prietenilor sai in minutele dinainte de meci, ali ii intreaba:
.
"Why is everybody so unhappy? What is the matter with all of you?" "Ei toti credeau ca el o sa piarda si erau inspaimantati. Ei credeau ca fiind condus de madria sa va lua una din cele mai putenice batai din toate timpurile, pentru ca nu va renunta, ca va fi distrus in acel ring , ucis, sau ranit. Era ca si cum ei ar fi absorbit toata teama lui Ali dinainte de confruntare" "We gone dance tonight, we gone dance! “, a repetat Ali pana ei s-au mai inviorat putin , facandu-i"fericiti pe jumatate".
.
Inceputul
In deschiderea primei reprize Ali ii arunca lui Foreman comentariile lui binecunoscute, inca de pe vremea intalnirilor cu Sony Liston (in care ii explica, bineinteles, cat de rau o sa-l bata). Foreman ii arunca in schimb doar niste priviri "asasine".
Documentarul ne prezinta pe larg numai prima repriza, dar este indeajuns pentru a intelege ca nimic nu va fi cum se credea ca va fi.

A right-hand lead, where you throw your right without countering, you throw it first, like a jab. That has to travel that extra distance across the shoulders. Professionals rarely use this because it's so dangerous to throw, since you are open to a left hook. Since fighters work in milliseconds they can see a right coming much faster than a jab.

Nobody had thrown a right-hand lead at Foreman in two years, and none of his sparring partners, […], was going to start throwing right-hand leads at him because it's a great insult to a top professional. It suggests he's slow enough that you can hit him with it. Instead Ali figured out Foreman's not expecting a right-hand lead. '"I'm gonna hit him with a right hand and knock him out." Ali threw 12 right hand leads, he hadn't told anybody he was going to. He may have debated whether to up until the last moment. But he didn't knock Foreman down or knock him out. Instead, Foreman went crazy ...
Finally the nightmare he'd been awaiting in the ring had finally come to visit him. He was in the ring with a man he could not dominate, who was stronger than him, who was not afraid of him, who'd try to knock him out, and who punched harder than Ali, and this man was determined and unstoppable.

Ali had a look on his face that I'll never forget. It was the only time I ever saw fear in Ali's eyes. Ali looked as if he looked into himself and said, All right, this is the moment. This is what you've been waiting for. This is...that hour. Do you have the guts?
And he kind of nodded, like, "Really got to get it together, boy. "You are gonna get it together...you WILL get it together."
He nodded some more, as if he were looking into the eyes of his maker, and then turned to the crowd and went "Ali, boma ye!" and 100,000 people all yelled back "Ali, boma ye!" and this huge reverberation of the crowd came back into the ring... "The time has come, I'm gonna find a way to master this man.".

In corzi ("Ropes is halfway house to the floor")

Foreman, like everyone, had assumed that Ali would dance, 'and so Ali now went to the ropes and went into the Rope-a-Dope. And a lot of people thought that moment the fight was over. Especially on TV, it looked like Foreman was killing a very weak Ali.'You don't go to the ropes. And there he was, leaning way back.
Occasionally, he'd get hit and he'd say "George, you disappoint me. "You don't hit as hard as I thought you would, George, "you're not breaking popcorn!" 'And Foreman's insane with rage,'wanging at him and wanging at him...powerful, powerful, powerful.

"Was design in this madness"

Foreman has been hit three or four times! Ali came off the ropes and hit him a right and you can see the sweat pour off like a fountain off Foreman's face and you suddenly realized there was design in this madness.

Finalul

In runda a 8-a un Foreman obosit este oprit definitv din ofensiva sa de o serie de lovituri si cade.

"Muhammad Ali, he was like a sleeping elephant. 'You can do whatever you want around a sleeping elephant, but when he wakes up... he tramples everything."

..."and in the morning he spoke to African groups who'd come to see him, 'and they more than revered him, he was a god. And he spoke to them very simply and beautifully,and he said,
"Afro-Americans, in America, we're not as good as you are. Some of us are richer than you are, but you have a dignity in your poverty that we don't have. We are spoiled in America, we have lost what you still have in Africa and you must keep that."

Will Smith , Ali ?

Cat ar fi el de plin de energie si de vorbe, actorul nu realizeaza decat o palida performanta in rolul lui Ali in afara ringului. Guralivul Clay, cel real, este mult mai dinamic si mult mai spectaculos.
In privinta calitatilor fizice, Smith nu "seamana" cu fenomenalul atlet care a fost Ali. In plus reconstituirea meciului cu Foreman este catastrofala si falsa: Ali nu a fost dominat de adversar decat aparent, doar din punctul de vedere al loviturilor care "nu aterizeaza", adica era lovit , dar in blocaj; era poate dureros, riscant, periculos pentru sanatatea lui, dar erau lovituri care in sportul numit box nu se puncteaza. In repriza a 8-a cand partida s-a terminat inainte de vreme, Ali conducea la puncte!
Ca sa puna capac la toate cu nepriceperea sa, regizorul alege in rolul lui Foreman o replica care seamana posibil la trasaturile faciale cu acesta, dar in nici un caz din punct de vedere atletic. "Foremanul" din film este pufos si grasut si posibil mai scund in comparatie cu formidabilul sportiv.

Alternative

Ce film puteam vedea totusi pentru a fi mai aproape de fenomenul Ali?

"The Five Laws Of Muhammad Ali"

Un documentar mai putin popularizat, mult mai apropiat de realitate, in care co-prezentator este si fostul sau adversar Henry Coooper.

1 "Speed is of the essence" - "No one could move like Muhammad Ali"
2 "Always hit the target"
3 "Conquer the mind. Conquer the body" ("psychological warfare")
4 "Only the braves survive" - "one of the bravest boxers"
5 "Be beautiful, be "Brutal" - "a charming man out of the ring , Ali could be as mean as hell inside"

Secventele din acest film, condensate de montaj, sunt foarte brutale.

http://www.youtube.com/watch?v=CSC0yahvrQs&feature=related

Ali alearga

In acesta reclama, este insotit in alergarea sa din pregatirea pentru meciul cu Foreman , prin montaj de alti mari sportivi din anii 2000: Ian Thorpe, Maurice Greene, Zinedine Zidane , David Beckha,Thierry Henry.

http://www.youtube.com/watch?v=xkRzfHU6R5g

Cea mai frumoasa alergare dintre toti o are Ali...

Final

Cele mai bune filme despre Ali sunt chiar meciurile sale incepand cu fantasticul meci cu Foreman din 1974.

Bobby Fischer - ANYTHING to WIN - Stapanul inelului (2) - De ce?

Comentariu (partea a 2-a) avand ca pretext ANYTHING to WIN (2006) - documentar, episodul "The mad genius of Bobby Fischer" .
Partea 1 la : http://cinematecamea.blogspot.ro/2010/01/bobby-fischer-anything-to-win.html


Omul de la masa cu piese de sah

La 13 ani, in 1956 Bobby era campionul de juniori al statelor unite si lua locul 4-8 la Openul american.

Tot atunci castiga impotriva maestrului Donald Byrne o partida stralucita.

In 1957 , la 14 ani, castiga U.S. Open Chess Championship, fiind cel mai tanar castigator al acestuia. Un an mai tarziu, la 15 , era campion national al Statelor Unite.

O grea incercare pentru Fischer a fost competitia cu blocul sahistilor sovietici, care se ajutau intre ei la campionatul mondial. Un adversabil redutabil a fost pentru tanarul de 16 ani, Mihail Tal, atunci aflat in forma sa maxima.

In 1972, Fischer castiga titlul mondial in fata lui Boris Spassky cu 7-3 (1 neprezentare).

In 1992, dupa 20 de ani, Fischer si Spasski "re-joaca" finala Campionatului Mondial. Fischer castiga cu 10-5 si 15 remize. Spasski avea 6 ani mai mult, dar ramasese jucator activ, pe cand Fischer nu mai jucase in competitii de 20 de ani.

Pretentios sau dificil?

In 1972 Bobby era cat pe aci sa rateze titlul din cauza pretentiilor lui si a atitudinii inflexibile. Pierde prima partida, fiind inresat mai mult de conditiile de joc care nu il multumeau: lumina, scaunul, orice sursa de zgomot de la camerele de luat vederi sau din alta parte. (1-0 Spassky)

For the match, Fischer required an "Eames Executive Chair", claiming that it helped him concentrate. Spassky requested the same type of chair, and it was delivered in time for Game 7.

La a doua partida nu se prezinta, acuzand conditiile de joc, si ameninta cu retragerea din meci.
(2-0). Spassky accepta pretentiile lui Fischer si jocul va continua intr-o mica camera din spate, fara camerele care il nemultumeau pe acesta din urma.
In meciurile ramase scorul va fi (in afara remizelor) 7-1 pentru challangerul Bobby Fischer.

O foarte probabila cauza

De ce avea Fischer un asfel de comportament? Se stie ca in general era pretentios si inflexibil. In acelasi timp , in marea majoritatea a cazurilor inflexibilitatea lui, se manifesta pentru probleme care in primul rand erau strict legate de joc si ,in plus, avea dreptatea de partea lui. Vreau sa ma opresc aici in special asupra cerintelor sale legate de conditiile din sala de joc: scaun cat mai comod, lumina cat mai buna si mai putin obositoare, zgomot daca se poate deloc.
Problema lui cu aceste probleme (sic!) a evoluat in paralel cu 2 lucruri: cu inaintarea sa in varsta (era inca tanar, dar nu mai era un pusti) si odata cu cresterea spectaculoasa a fortei sale de joc, chiar in comparatie cu el insusi, nu mai vorbesc fata de adversari.
Avea si probleme de personalitate, dar mai este si altceva aici. Sa nu ne inchipuim ca forta de joc este ceva care are o reprezentare liniara. Ca sa fii doar ceva mai bun decat altul la acel nivel, trebuia sa ai o inzestrare mult superioara si in acelasi timp sa ti-o poti fructifica. Diferenta intre Fischer si ceilalti din fruntea sahului mondial a fost cea mai mare intalnita vreaodata:

"no world champion had ever shown a superiority over his rivals comparable to Fischer's "incredible" 12-0 score in the two matches". (Garry Kasparov)

Se spune despre el ca "vedea", adica putea calcula cu cateva mutari mai departe decat toti ceilalti, poate cu 5 mutari, poate cu 10, poate cu mai mult. Iar cresterea acestei capabilitati nu este ceva liniar ci mai degraba are un model de crestere exponentiala. Ce inseamna asta? Inseamna ca el trebuia sa gestioneze un model mental de sute , de mii de ori mai complex decat ceilalti. Pe de alta parte, avea ochi, urechi , auz, vaz si alte simturi precum toti ceilalti. Orice interferenta, orice intrerupere cauzata de aceste simturi , avea un efect mult mai mare in cazul lui. Inchiputi-va urmatorul scenariu: puneam trei sportivi sa ridice trei greutati: 10 kg, 50 kg si 150 kg. Apoi ii intepam pe fiecare cu un ac in picior (sau mai pasnic , ii gadilam). Cum suporta asta cel care ridica 10 kg si cum suporta cel care ridica 100 de kg ? Care dintre ei va fi mai nemultumit si mai suparat? Nu e greu de ghicit.
Asta ii valideaza o data titlul neoficial (dat de mine, sic!) de "Stapan al inelului", al unui om harazit sa duca o mare greutate si pe care a reusit sa o duca pana la un anumit capat , nu numai pentru el, dar si pentru noi.

Vom lupta pe plaje...

We shall defend our island, whatever the cost may be, we shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender.

Winston Churchill

Credeti ca fac o introducere pentru un film despre al doilea razboi mondial? Nu. Este vorba de miticul ... Robin Hood. Cum a ajuns el din padure pe plaja?


"Istorificarea" lui Robin Hood

In cultura populara si in majoritatea creatiilor artistice mai noi, Robin Hood este unul din sustinatorii regelui Richard Inima de Leu (1157-1199) si in acelasi timp unul dintre opozantii fratelui acestuia, Ioan Fara de Tara , care a fost mai intai inlocuitorul lui Richard, apoi succesorul acestuia. Pe de alta parte, in timpul lui Ioan Fara de Tara, dar ceva mai tarziu , in anii 1215-1216 , se creaza prima versiune a "The Great Charter of the Liberties of England, and of the Liberties of the Forest". Este vorba de cunoscuta Magna Carta Libertatum si de Charter of the Forest (Carta de Foresta) o anexa a primei. Aceasta din urma ingradea si abuzurile aristrocratiei, prin permiterea accesului la resursele padurilor regale celor mai saraci: vasali si tarani.
Asa il putem lega logic deci ,pe un eventual Robin , numit si Hood, de evenimentele legate de apartia Magnei Carta. Cum ramane cu plaja?
In conflictul pe marginea textului Magnei Carta intre rege si baroni , degenerat in razboi (First Barons' War 1215–1217), acestia il invita sa preia regatul pe Ludovic al VIII-lea al Frantei. In mai 1216, acesta debarca pe coasta din Kent, intra in Londra si se proclama rege. Dupa moartea lui Ioan si dupa ce regentul reuseste sa-i atraga pe baroni inapoi de partea sa, dar si dupa mai multe lupte cu succes schimbator, Ludovic paraseste Anglia in urma unui tratat din 1217.

ASADAR NICI URMA DE PLAJA... A fost o debarcare franceza, insa reusita, fara a intampina rezistenta. In realitate, interesante au fost cele doua victorii navale ulterioare ale englezilor (de la Dover si Sandwich), care sunt un fel de act de nastere al Royal Navy.

Ce avem in film ? "We shall defend our island, whatever the cost may be, we shall fight on the beaches...": avem o varianta de istorie alternativa (sic!), altoita cu perceptia moderna despre apararea Angliei. Ce e nostim , este asemanarea intre reconstituirea luptei de pe plaja, si ceea ce stim din imaginile legate de debarcarea in Normandia. "Robin Hood" versiunea 2010 a lui Ridley Scott isi are filiatie directa nu numai din foarte asemanatorul "Gladiator" al aceluiasi regizor, dar poate si din "Saving Private Ryan"...

Debarcarea francezilor din film - secol XIII. (1)

Debarcarea aliatilor in Normandia , 1944. (1)

Debarcarea francezilor din film - secol XIII. (2)

Debarcarea aliatilor in Normandia , 1944. (2)

Zidarii...

In film , primul text legat de Magna Carta este realizat de tatal eroului Robin, un intelept , iluminat si invatat ... zidar, "mason". Masonii, asa cum ii cunoastem noi astazi, au propriile legende asupra originii lor in istorie si asupra legaturii lor cu breslele de zidari din inceputul evului mediu. Oricum , din punct de vedere istoric, primele posibile incepuri ar fi la final de secol XIV, adica mai mult de 180 de ani dupa evenimentele din film. De ce au pus insa asta in scenariu? Pai e simplu... Magna Carta, prima puternica restrangere prin lege a puterilor regilor din evul mediu (in Anglia, mai exact), si primul pas spre parlamentarism era un eveniment anterior si independent de istoria masonica care avea acealeasi scopuri , cel putin in perioada clasica. Asa ca scenaristul realizeaza un "fine tuning" al istoriei, rezolvand aceasta "mica" problema.
Ceea ce nostim este ca acelasi scenarist are o referire asupra subiectului masonic absolut amuzanta in "Teoria Conspiratiei" (cu Mel Gibson): "I suppose they have a secret handshake."

Legenda...

Robin Hood asa cum il cunoastem din filme nu este si un personaj istoric concret, ci un foarte cunoscut personaj de balade incepand cu secolul XIV. Care este samburele de adevar si sursa acestor balade? Iata doua personaje reale, despre care au ramas insemnari si sunt descrise ca "outlaw": unul in perioada 1226-1234 in Yorkshire sub numele Robert Hood, or Hod, or Hobbehod (posibil acelasi om) , altul numit "Robehod" in Berkshir. Pentru acea vreme acest tip de "outlaw" nu era privit de cei saraci ca fiind talhari ci mai degraba ca un fel de haiduci. Termenul stiintific ar fi de "bandit social" - iata explicatia lui Eric Hobsbawm in acest sens:

"The point about social bandits is that they are peasant outlaws whom the lord and state regard as criminals, but who remain within peasant society, and are considered by their people as heroes, as champions, avengers, fighters for justice, perhaps even leaders of liberation, and in any case as men to be admired, helped and supported. This relation between the ordinary peasant and the rebel, outlaw and robber is what makes social banditry interesting and significant ... Social banditry of this kind is one of the most universal social phenomena known to history."

(Va urma)