(500) Days of Summer .. in fine, fara SF

Coincidente... Povesti...

Copii asculta povesti cu zane, zmei, balauri (... pardon: elfi, orci si dragoni). Adultii asculta/vizioneaza (mai rar,  mai si citesc) siropoase povesti de dragoste. La ce sunt bune? Visezi la viitor ? Daaa! ... acelasi viitor pe care il va avea om sarac care vede filme cu palate de cristal.
Nu exista asemenea lucruri? Ba exista, doar ca mult mai rar decat in filme si romane. Si atunci sa nu faca asemenea filme sau romane? Sa se faca, doar ca ce se intampla cu restul de povesti adevarate ?  O data la 50 de ani se mai face un film si despre restul. Un bun exemplu:  (500) Days of Summer.

In primul rand e vorba de o relatie ( ce nume odios :) ) asimetrica. Unul se crede intr-o poveste de dragoste, altul doar isi omoara timpul - "friends with benefits", sau nici macar. Are si varianta asta a doua mai multe beneficii, nu doar unul: nu te simti singur, ai partener de mici distractii, ai o "plomba" pentru comfortul psihic (incredere de sine etc.). Daca lucrurile sunt clare - aici Summer, cumva incearca sa puna niste granite de la inceput, ar trebui sa fie ceva mai  bine. Ar trebui.. pentru ca celalalt poate sa nu prea vada. Avem o scena interesanta mai spre final, cand Tom, oarecum cu valul ridicat de pe ochi, reuseste sa gaseasca in memorie partile care aratau cum scartiie relatia.
     

Nu avea incredere in mainile care se feresc ..

Mai rau este daca cel cu relatia libera, foloseste acest timp cu si mai mult folos: isi cauta mai mult sau mai putin activ (dar receptiv) o relatie mai buna... adica si ca plomba, esti doar una temporara pentru el.
Exista si momente "nostime", aici in film si in realitate: Summer, cea cu relatia libera, plange in hohote la filme de dragoste (aici Absolventul).

Va dati seama ce confuzie e acum in capul lui Tom ...

Oricum, filmul o ia razna la final... Happy End in stil Hollywood: fiecare isi gaseste omul potrivit perfect.. prin coincidenta: s-a nimerit domnule, ca sa vezi. Un lucru bun, totusi: nu e folosit cliseul barbatii vor sex si femeile dragoste

Ce ar fi trebuit sa faca Tom, ca sa-i fie ceva mai bine? Avem strategia Littlefinger "I play a little game. I assume the worst.". Adaugam la asta un mic calcul de probabilitati: trebuie incerci de cat mai multe ori ca sa nimeresti mai bine. Prima data cand ti se pare ceva , renunti si incerci altceva. Si daca...

Daca ar fi mers pana la urma ... Daca ar fi fost asta coincidenta ? Daca tradezi un prieten la o mica suparare? Mai incerci.. dar nu sta in nici un caz mai mult de 500 de zile, cu Summer.

I play a little game ...

What's the worst reason they could possibly have for saying what they say ...?

Am avut dreptate ... aici

Littlefinger se conduce dupa logica lui Cao Cao  "I'd rather betray the world than let the world betray me." - "I play a little game. I assume the worst." spune la randul lui Littlefinger. Pomeneam de jocul de sah: toti oamenii sunt piese pe tabla lui.

In episodul 7, seria 7, nedifuzat pe cand scriam postarea anterioara, ne arata explicit un asemenea joc, de data asta incercand sa il induca Sansei ca mod de gandire (tot pentru avantajul lui insa).

Littlefinger: Sometimes when I try to understand a person's motives,
I play a little game.
I assume the worst.
What's the worst reason they could possibly have for saying what they say and doing what they do?
Then I ask myself, “How well does that reason explain what they say and what they do?"

So, tell me what's the worst thing she could want?

Sansa Stark: She could want me dead because she thinks I wronged my family.Littlefinger: Why did she come to Winterfell?
Sansa Stark: To kill me for marrying our enemies and betraying my family.Littlefinger: Why did she unearth the letter Cersei made you write?
Sansa Stark: To provide proof of my betrayals. To provide justification after she murders me.

Littlefinger: And after she murders you, what does she become?
Sansa Stark: Lady of Winterfell.

     

Revin, In viata reala, nu exista Brandon Stark... asa ca strategia lui Littlefinger este castigatoare. Doar pentru jocul lui insa, si doar daca asta vrei sa joci.

Cine iti zambeste ...

Poate cel mai mult mi-a ramas din Young Pope uimitoarea fraza de final:

<<"God does not allow Himself to be seen. God does not shout. God does not whisper. God does not write. God does not hear. God does not chat. God does not comfort us."
And all the children asked her: "Who is God?" And Juana replied: "God smiles". And only then did everyone understand. And now, I beg all of you, smile. Smile. Smile. That's right, smile.>>

Pentru toate lucrurile bune din viata noastra, pentru faptul ca ne-am nascut, Universul sau Cineva ne-a zambit sau ne zambeste.

Zambetul e asociat cu prietenie, dragoste, bunavointa.

Ar fi bine sa stam o clipa si sa reflectam. Acestea sunt singurele surse de zambet ? Nu de alta, dar un zambet ne poate schimba viata, un zambet ne poate face, de exemplu, sa ne indragostim.

Imi aduc aminte de o intamplare care mi-a schimbat perceptia. M-am nimerit sa intr-o vizita in care doi amici, se uitau la o emisiune cu Miss Universe in direct. Am observat foarte amuzat ca, parca schimbati de un comutator invizibil, zambeau - fara sa fie constienti de asta - chiar in secunda in care aparea o domnisoara in costum de baie. S-a repetat de zeci de ori, de fiecare data. Nostim. Mai tarziu m-am trezit ca patesc acelasi lucru la o aparitie asemanatoare. La naiba ! Chiar asa functionez, ca un automat prostanac ? M-a enervat destul  de tare, astfel incat nu prea mai mi se intampla.

Cum poate continua, uneori stupid, povestea aceasta ? Sa zicem ca un domn/domnisor se nimereste langa o doamna/dominsoara cu un aspect incantator (nu trebuie sa fie in costum de baie). Ce se intampla? Domnul zambeste ! In multe cazuri, este doar zambetul acela reflex si instinctual, similar cu cel al catelului care da din coada in fata mancarii. Unde apare necazul? Doamna/domnisoara il poate confunda cu celalat tip de zambet: bunavointa, prietenie sau chiar dragoste.

Dussolier (domnul) iti zambeste...

Cine mai zambeste? Vanzatorii de iluzii.
Deunazi am vazut o scena din aceasta de aproape. Vanzatorul serviciului iluzoriu, era extrem de amabil, curtenitor si zambitor. In filme, cea mai memorabila scena de care imi amintesc este din Glengarry Glen Ross. In cazul acesta iluziile erau niste banale asigurari. Puteam vedea aici un intreg arsenal de trucuri prin care provoci emotie si pacalesti. Meomorabil este insa "realizarea" lui Ricky Roma (Al Pacino): sta toata noaptea cu potentialul client, ii "devine" cel mai bun prieten, caruia ii spune tot ce are pe suflet... si la ziua, il face sa semneze asigurarea.

Ricky Roma iti zambeste ....

Politicienii ne zambesc. Cat valoreaza zambetul lor? 
   

 Francis Underwood iti zambeste...

Copilul nostru ne zambeste. Cu siguranta ca tine la noi. Pe de alta parte are nevoie de noi, pentru ca nu se poate descurca singur inca. Adevarul adevarat il vom  afla abia cand va creste si nu va mai fi dependent de parinti.

Cei care au bunavointa, prietenie, dragoste, nu ne zambesc tot timpul. Ei ne duc grija, vor ca noi sa reusim mai mult in viata.  Uneori se incrunta, uneori ne cearta, dar pe dinautru ne zambesc intotdeauna.  

Nu pretuiti zambetul in sine, pretuiti sau nu continutul.

Arrival - graunte pierdute spatiu

"Arrival" - trebuie sa intervina ... extraterestrii pentru ca tarile sa discute intre ele si pentru ca oamenii precum Louise sa-si poata face o proiectie a viitorului pentru a lua o decizie cu privire la propria viata. Cu alte cuvinte - in mod ironic - suntem cam alienati si de unii singuri.     

Dicolo de asta, cea mai interesanta fraza din film e ultima:
 

Louise: If you could see your whole life from start to finish, would you change things?
Ian: Maybe I'd say what I feel more often. I... I don't know. You know, I've had my head tilted up to the stars for as long as i can remember. You know what surprised me the most? It wasn't meeting them. It was meeting you.

Nu spatiul si imensitatea lui e surpriza. Prin natura noastra suntem doar niste mici graunte pierdute in acest spatiu. Supriza este cand gasim alta graunta din spatiu careia sa-i pese de noi si noua de ea.  

Nu lupta in Nord ...

Toti iti sunt dusmani, toti sunt prieteni ...

Little Finger ii da Sansei cel mai bun sfat pe care el (!) il poate da, secretul suprem al reusitei unui conducator (superior celor date de Machiavelli):

"Nu lupta in Nord sau in Sud. Poarta toate bataliile de oriunde, oricand, in gand. Toti iti sunt dusmani, toti iti sunt prieteni; fiecare serie de intamplari posibile se intampla in acelasi timp. Daca traiesti asa, nu o sa te surprinda nimic. Vei fi vazut deja orice s-ar intampla. "

Asta imi aminteste de modul de joc al unui computer fata de cel al unui om, sa zicem pentru sah sau Go. Omul inca poate vedea mai departe decat masina, dar pierde. Pierde pentru ca poate gresi si la prima greseala va pierde tot, indiferent de stralucirea jocului sau. Pe de alta parte, forta bruta a computerului ia in calcul - pe o adancime limitata - toate variantele, nu e impiedica de "preconceptii". Faptul ca cineva e prieten sau dusman, ne spune Little Finger, este o preconceptie care ne face sa pierdem: trebuie sa analizam toate variantele, toti ne pot fi dusmani, toti ne pot fi prieteni. "Calculam tot" si vom invinge. 

Are dreptate !

... in batalia pe care o duce el, asa vom invinge. Ne putem la adapost de prietenii mincinosi si putem folosi dusmanii in favoarea noastra. Putem pierde un singur lucru: un adevarat prieten pe care il punem la indoiala, pe care il introducem intr-o "formula".

Daca ne amintim de Cao Cao (The Three Kingdoms, doua postari mai jos), el luase in calcul posibilitatea ca niste rude si buni prieteni sa-l vanda pentru recompensa. Inebunit de frica isi omoara - degeaba - prietenii. Asa ia nastere zicala care ii era atribuita: "I'd rather betray the world than let the world betray me."

Ned Stark, chemat de datorie si de prietenie, va sfarsi dupa logica inversa: "I'd rather the world betray me, but I won't betray the world."

Pana la urma, fiecare poate sa-si aleaga bataliile, riscurile  si mijloacele. Chiar daca poti calcula tot, ai optiunea sa nu o faci. 

Ceea ce conteaza

Ceea ce conteaza...

Suntem toti curiosi cum se va termina Game of Thrones ... Vor distruge umblatorii albi totul ? Va fi Daenerys Targaryen regina? Cine va supravietui si cine nu?

Nu conteaza !

Poate in film, dar nu in general, in viata. Universul are regulile lui, legi implacabile, este de un infinit greu de descris si inteles. Oamenii au insa calea lor de a sfida aceste legi si au ceva care poate fi si poate ramane indestructibil. Dragostea si loialitatea pentru alti oameni, "no matter what".

Curiozitatea mea pentru finalul GoT este asadar: ramane Sansa Stark loiala fratelui sau John Snow? John Snow va ramane acelasi de pana acum?

Alegerea (Three Kingdoms - 2010)

"I'd rather the world betray me, but I won't betray the world."

Liu Bei: Doesn't Cao Cao have that famous saying? 

Liu Bei: He said, "I'd rather betray the world than let the world betray me." 

Liu Bei: I have a saying too. 

Liu Bei: "I'd rather the world betray me, but I won't betray the world." 

China, anul 190 AD. Imperiul Han se prabuseste. Fiecare mare sau mic lord detine o bucata de tara. S-au prabusit multe imperii si dinastii in China, dar aceasta a fost cel mai puternic resimtita de locuitorii ei. Noi spunem "China", "chinezi".  Ei isi spun insa altfel. "Zhōngguó" - "civilizatia centrala" - pentru tara, cuvant folosit de pe vremea regatelor vechi. "Han people" sau "Han" este cuvantul folosit de ei pentru populatia chineza majoritara.

"Han"...

Chinezii se considera inca oamenii tarii Han. Tara din vremea dinastiei care a durat 400 de ani in jurul anului 0. Probabil ca in anul 192, pentru majoritatea, tara se identifica cu acea dinastie. Si, spre deosebire de zona euro-mediteraneeana, pentru ei nu exista decat o singura tara, o singura natiune. Odata cu caderea dinastiei Han si faramitarea "feudala", pentru multi chinezi parea ca se destrama insasi civilizatia si tot universul cunoscut. Mai mult, economia si populatia au scazut dramatic in doar cativa ani,

Acea perioada, oricum ramasa in memoria colectiva, legende si scrieri, e subiectul lucrarii "Romance of the Three Kingdoms" din secolul 15, comparata ca influenta cu operei lui Shakespeare asupra literaturii engleze. De fapt, influenta e chiar mai mare, pentru ca in multe relatari actuale legate de acea epoca este mai degraba folosita povestea de aici in locul faptelor istorice. Mai mult decat atat, legendele acelor vremuri au o patrundere mult mai adanca. Cel mai bun exemplu este generalul Guan Yu, venerat si onorat in religiile taoista si budista.

Daca personajele, inclusiv Guan Yu, nu aveau acea forta sau inteligenta supranaturala, totusi, precum in cazul eroilor de la Termopile, e si mai mult de admirat ceea ce au realizat.

Daca privesti in paralel, nuvela si istoria cruda, poti observa un anume paradox: interpretarea data de lucrare faptelor istorice si detaliile "inventate" sunt perfect plauzibile (mai putin forta supraomeneasca a unor personaje). Nu e de mirare ca pare nomal sa-l consideri pe Cao Cao un lider viclean, iar pe Liu Bei ca pe unul drept si plin de compasiune. 

Binenteles ca ar fi interesant sa existe filme bune inspirate de acea perioada si de acea nuvela. Cel mai reusit este serialul Three Kingdoms (2010). Doar un serial poate avea suficienta intindere pentru acest subiect , si in plus este mai reusit si decat filmele de cinema, precum Red Cliffs.   

Revenin la caderea Han, pentru saraci si bogati, erau (oarecum simplificat vorbind) trei posibilitati de urmat in zilele de colaps al civilzatiei:

• sa urmeze pe prea-puternicul locului, oricare al fi acela
• sa-si croiasca o cale si un noroc nou, profitand de criza
• sa fie loial "Tarii Han", care tocmai se destramase
  

Cei mai importanti lideri ai acelor vremuri erau Cao Cao si Liu Bei.  Liu Bei, personajul, era loial pana la capat "Tarii Han" ("No rest for the traitors, no retreat for The Han!"), adica restaurarii singurului univers cunoscut si prosper. Cao Cao, personajul, considera ca universul fiind deja destramat, e momentul ca oamenii talentati sa speculeze momentul, sa se afirme si sa creeze unul nou.  

Liu Bei: Doesn't Cao Cao have that famous saying? 
Liu Bei: He said, "I'd rather betray the world than let the world betray me." 
Liu Bei: I have a saying too. 
Liu Bei: "I'd rather the world betray me, but I won't betray the world." 

In astfel de momente, in care intreaga lumea se descompune si se compune la loc, pare sa fie fundamental in ceea ce cred cei care au influenta si putere.

Pana la urma, daca tragem o linie, orice moment si orice om au o influenta in crearea lumii in care traim. Si fiecare dintre noi avem de ales: sa fim mai degraba tradati, decat sa tradam; sau mai degraba sa tradam decat sa fim tradati.  

Warren Justice: It was all shit.

Up Close and Personal (1996):  Ziarista Tally Atwater (Michelle Pfeiffer) e foarte mandra de un reportaj cu tema sociala pe care tocmai l-a facut. Warren Justice (Robert Redford), cel care o ajutase sa descopere meseria si sa-si cladeasca cariera nu este deloc incantat. 

.

Tally: No, but it's good.
Warren Justice: It's shit.
Tally: It was what?
Warren Justice: It was all shit. Why she was in the hospital? Why couldn't she get her kids back? 
Did you listen to one word that woman was saying? Or were you too busy worrying about impressing the viewers? Who the hell is this? What the hell happened to you? Where's Tally Atwater?
Tally: You tell me. You invented her!
Warren Justice: Well, I did one lousy job!
...
Warren Justice:  Before they trust you they've to... know you're listening to them!
.

Problema e mult mai generala. Ii asculti pe ceilalti? Ii intrebi? Sau presupui ca esti prea maret in propria intuitie ca sa faci asta? Presupui doar si intr-un fel sau altul le poti influenta soarta.

In cazul jurnalistilor este destul de rau: ei au libertatea unei voci publice la care restul nu au acces. Daca insa nu sunt in stare si sa asculte, vocea lor se pierde in van, e inutila.

House M.D. - Raspunsul

Puzzle? 

But you don't find life interesting anymore.

Ceilati il banuiesc pe House ca gaseste viata interesanta pentru jocurile mintii. Dupa cum am spus si in postarea precedenta, pentru el provocarea era lupta cu moartea. Iata insa ca boala lui Wilson face toate acestea neinteresante. 

"Kutner": You exist for what's interesting. Puzzles, ideas, analysis. Death is the opposite of a cool puzzle. It's eternal nothingness. But you don't find life interesting anymore.

In ce mai crede House, daca nu in puzzle-uri si lupta pentru viata?  Care este opusul neantului si al eternului nimic?

Raspunsul 

Isn't that what life is?

Tot ce a contantat pentru House si Wilson a fost prietenia. Cea mai de baza legatura intre doi oameni.

Foreman: You are responsible. The past 20 years you've had three wives, hundreds of colleagues,

thousands of patients. But you've kept that one best friend. [...]

Chemo won't make your life any better. But caring will. Enduring pain to do some good for someone you care about... Isn't that what life is?

Ce e prietenia adevarata? Sa-ti pese, sa duci grija, sa te simti mai bine indurand durere pentru a face bine pentru de cineva de care iti pasa.
Spre cinstea lui, House considera ca acesta era lucrul principal pentru care merita sa traiesti. 

Ceilalti

♪ keep me in your heart for a while

Dupa presupusa moarte a lui House, ne sunt aratati "ceilalti", cei care traiau alaturi de el intr-un fel sau altul. Nefiind cei mai buni prieteni, cum ar trebui sa treaca ei aceasta perioada? Aici avem ceva mijloace "cinematografice" care ne sugereaza asta: poza de grup pe care o pastreaza Cameron si cantecul de fundal: 

"♪ keep me in your heart for a while"

E un minim care defineste omenescul, daca acesta exista.

Raspunsul - cum se face

How do you want to spend your last five months?

Ce face House intr-o situatie imposibila: trebuie sa mearga la inchisoare 6 luni , iar prietenul lui mai are de trait 5 luni? 

Wilson: You're destroying your entire life. You can't go back from this. You'll go to jail for years.

You can never be a doctor again.

House:  I'm dead, Wilson. How do you want to spend your last five months?

Isi insceneaza moartea cu pretul a unor viitori ani de inchisoare si a pierderii dreptului de a mai profesa. In schimb, va fi alaturi de Wilson in ultimele sale luni.

Cancer is boring

Ce conteaza? Daca moartea e mai departe, sau dimpotriva, mai aproape? Raspunsul final al lui House: eternul nimic e plictisitor. Singurul lucru care conteaza sunt momentele deosebite pe care le traim alaturi de cei la care tinem. ... Daca putem face asta. Daca nu, suntem mai degraba deja o parte a eternului nimic.

Wilson: When the cancer starts getting really bad...

House: Cancer's boring.

Tinutul uraganelor (Havana)

"Dar nu mai e acelasi lucru" (Robert Redford)

"Uneori, vin cu masina aici, de la Miami. Nu cã as astepta-o. 
Feribotul acela nu mai merge.
Dar, uneori, vãd un iaht în larg si parcã inima îmi bate mai repede.
E speranta, cred.
Ce naiba? Fidel Castro apare la emisiunea lui Jack Paar.
Asa cã orice e posibil.

Acum chiar citesc ziarele. Nu doar titlurile de dimineatã, ci subiectele de interes uman.
Câteva rânduri despre ce s-a întâmplat la un colt de stradã în Indianapolis. Sau despre gemeni identici care s-au gãsit dupã 30 de ani si care fumau aceeasi marcã de tigãri. Si s-au însurat amândoi cu fete pe care le cheamã Shirley.
Chestii de genul ãsta.

Cineva a venit din Havana...
Mi-a spus cã Baby Hernandez a fost marele câstigãtor din seara aceea. Acum, locuieste în Jersey.
Si am primit o ilustratã de la Joe Volpi. Din Santo Domingo. Cred cã încã are vechea ocupatie. E aghiotantul lui Meyer.

E un nou deceniu. Lucrurile s-au schimbat. Avem propriul nostru gen de revolutie. 

Mã descurc bine. Chiar foarte bine. 
Dar nu mai e acelasi lucru.

Stau cu spatele la perete, cu ochii pe usã. 
Nu stii cine o sã intre. Cineva care s-a abãtut de la drumul lui.
Doar suntem în tinutul uraganelor."