Clasa muncitoare merge in paradis

Nume original: "La classe operaia va in paradiso";

R: Elio Petri
Marele Premiu al festivalului de la Cannes 1971


Nu e tezist

Filmul nu este unul de propaganda, nu este unul care sa provomeze o idelogie, dimpotriva (Cu toate ca Elio Petri si Gian Maria Volonte au fost membrii ai patidului comunist italian). El se inscrie in linia care incepe cu "Timpuri noi" al lui Chaplin si va continua cu "Omul de marmura" a lui Wajda. Aceste filme descriu soarta celor din "working class", fara idelogizari si fara tezisme.

Omul care munceste

Sunt pe lume si oameni care cred ca prin munca cinstita isi pot face datoria fata de societate, familie si ca, odata rezolvata aceasta datorie, va fi mai bine si pentru ei. In fond, nu asa ti se spune (sau ar trebui) cand esti mic, apoi la scoala, la biserica, in discursurile politice ?

Personajul nostru (Gian Maria Volonte), lucrator intr-o fabrica , munceste mult , foarte mult , pentru a-i fi lui si famililei sale mai bine. Nu fura, nu da in cap, munceste mult , mult mai mult decat colegii sai.

Rezultatul ?

Colegii sant suparati pe el, pentru ca le strica norma. Patronii sant multumiti, dar primele lor nu sant proportionale cu efortul sau. Acasa, in familie, "plateste" consecintele: vine frant de obosit, seara ii intoarce spatele sotiei si o amana pe dimineata, iar dimineata o amana din nou pentru seara.

Contextul social este destul de tulbure: in alte parti sant greve si miscari ale sindicatelor. Omul nostru, concentrat pe munca, nu vrea sa ia in seama nici unul din acesti factori "perturbatori", cum ar fi propriul sindicat sau studentii agitatori de stanga.

.

Accidentul

Intr-o zi acest echilibru (si asa) fragil din viata sa se rupe brusc: are un accident de munca, este ranit la mana - isi pierde un deget - si nu mai poate lucra. Nici sindicatul, nici patronii nu se grabesc sa-i sara in ajutor. Trezit parca din somn , adopta pozitia mai radicala a agitatorilor din jurul fabricii. Va fi abandonat si de sindicat si de patronaj iar a apoi si de radicali. Pentru acestia - atentie ! - el este un caz particular, nu este cauza clasei muncitoare in sine (ce o fi aceea atunci?).

Rasplata muncii

O scena memorabila (fara dialog): Intr-un moment de ragaz, acasa, vede ca are pe televizor un bibelou, un peste de sticla (da, acelasi care impodobea si casele romanilor inainte de 89, si poate si dupa). In aceeasi camera, pe alta piesa de mobilier, vede prostit, un alt , identic, peste-bibelou. In traducere: muncea ca nebunul ,si pentru ce? Nu avea banii sa-si ia ceva mai valoros, dar putea (culmea inutilitatii) sa-si ia doua bibelouri-peste in loc de unul!! 

Paradisul clasei muncitoare

In final , ni se dezvaluie si "paradisul clasei muncitoare". In vizita la un coleg care se afla ,dupa experienta asemanatoare, intr-un ospiciu, afla: finalul este tot acolo , in nebunie sau dincolo de un zid unde este paradisul clasei muncitoare, al celor ca el, paradis in care nu sant decat cei plecati dintre noi.

Filmul "geaman" (poate si inspirat din acesta) este cel al lui Wajda "Omul de marmura". Aproape acelasi tip de om , asemanator cu stahanovistii din Uniunea Sovietica, este prezentat cu destinul sau intr-o tara din cealalta parte a cortniei de fier (Polonia). Si destinul este asemanator... Dovada ca ambele tipuri de societati, capitalista si comunista au aceeasi "grija" de cei care muncesc (cu adevarat).

Ar fi cu totul gresit sa privim acest film ca fiind legat numai de povestea unui muncitor (din industria grea aici, din constructii in filmul lui Wajda) . Este vorba despre toti cei care muncesc efectiv din greu , munca fizica sau munca "cu capul". Sa ne amintim de boala tipic japoneza "Karoshi" care afecteaza matematicieni si ingineri. La o mare firma franceza, de curand , s-au sinucis 3 ingimeri din sediul central in o singura luna (din cauza regimului impus si necontrolat de munca suplimentara)

Sau putem reveni in Romania: o tanara de la o firma de consultanta (multinationala) a murit de epuizare din cauza muncii suplimentare. Pe atunci au aruncat in seama ei problema (nu a mancat, nu s-a organizat, etc ). Cazul insa este prea asemanator cu cel putin unul de la firma franceza de automobile de care vorbem mai sus, pentru a nu fi un defect in organizarea muncii din companii.

Dar ce spunea la televizor, la o zi de la decesul tinerei, un manager de la o alta firma de cosultanta (tot multi-nationala): "angajatii au un termen, e treaba lor cum se organizeaza , cum si cat muncesc". ???? Daca nu era angajat si era contractor , poate avea dreptate. Daca era angajata, PRIN LEGE, se poate depasi numarul orelor de munca numaipe pe perioade limitate, la cererea firmei, NUMAI cu recuperare , totalul pe an fiind limitat. Altfel este ILEGAL. Daca o companie are nevoie de mai multa munca (ore-om), trebuie sa faca ea efortul si sa mai angajeze resurse.

Altfel ori este MANAGEMENT PROST, ori este pur si simplu HOTIE. Acestea doua , se pare insa ca nu au granite si nici ideologie. (Sic!)

...

Cu ce sant diferite aceste cazuri "capitaliste" de cazurile din stalinism cunoscute sub numele de stahanovism? Nu este acceeasi exploatare (din cinism, prostie sau hotie) a muncii si vietii oamenilor ?

De aceea "clasa muncitoare" va ramane mereu cu "paradisul" , iar ceilalti cu pamantul.