Cu gandul la LeFors ... (Butch Cassidy and the Sundance Kid - 1969)

Jesus, who are those guys?

Doi spargatori de banci simpatici (daca nu ma credeti, uitati-va la interpreti), au o mica mare problema: dupa cateva spargeri, o "potera" le-a luat urma si nu pot scapa de ea orice ar face.

How can they do that? Who are those guys?

Sundance Kid: They're following our path. Dead on it.

Butch Cassidy: I couldn't do that. Could you do that? How can they do that? Who are those guys?

That's how you tell it's Joe LeFors, 'cause he wears a white straw hat. Look at that guy out front.

Intrucat situatia parea incredibila, orice faceau nu scapau de potera, au ajuns sa creada ca erau urmariti de cel mai bun om a legii, un anume Joe LeFors.

Butch Cassidy: Who's the best lawman?

Sundance Kid: Best? How?  You mean toughest or easiest to bribe?

Butch Cassidy: Toughest.

Sundance Kid: Joe LeFors.

Butch Cassidy:  Gotta be.

Sundance Kid: LeFors never leaves Wyoming. Never. You know that.

Butch Cassidy: He always wears a white skimmer. That's how you tell it's Joe LeFors, 'cause he wears a white straw hat. Look at that guy out front.

Cei doi scapa, ca prin urechile unei ... prapastii (celebrul salt in gol), dar nu inainte de a simti privirea sefului cu palarie alba, probabil LeFors. Inainte de a sari, fac un legamant: sa fuga acolo unde nici LeFors, nici altul ca el sa nu-i mai gaseasca.
Zis si facut...In Bolivia insa este si mai greu, pentru ca doi banditi "gringo" ajung sa atraga atentia tuturor, inclusiv a armatei. 

Raniti, inconjurati de sute de militari bolivieni, obsesia lor ramane tot trecutul si implacabila urmarire a lui LeFors. Situatia lor era acum insa mult mai rea: in loc de cativa oameni ai legii, aici erau sute de oameni inarmati, care probabil nici nu intetionau sa-i ia prizonieri.

You didn't see LeFors out there, did you?

Butch Cassidy: You didn't see LeFors out there, did you?

Sundance Kid: LeFors? No.

Butch Cassidy: Oh, good. For a moment there, I thought we were in trouble.

Oh, good. For a moment there, I thought we were in trouble.

Morala: Daca esti obsedat de greutatile trecutului cand acestea au apus demult... asta inseamna ca puterea de adaptare ti s-a tocit, si in timp ce te lupti cu fantomele, noile probleme te vor dobora cu siguranta ...

In traducere ... doar un alt cognitive bias.

In practica.... mai la est, politicienii iti spun ca  te apara acum, in sec XXI, de fascistii din WWII, iar mai la vest putin, alti politicieni, iti spun ca  te apara de comunistii de acum 25 de ani... Tu ii crezi, si intr-un caz si in altul, iar ei in vremea asta iti mananca tie si altora impozitele, iar statului resursele ...

Si acesta e doar un exemplu la indemana.

Buni si rai (1)

A good day to Die hard - "Dansatorul"

"Bad boys" (1995, cu Will Smith si Martin Lawrence) erau ... evident niste baieti buni, politisti, care doar aveau metode ceva mai putin ortodoxe. Pare benign, nu? De multe ori este. Dar sa vedem cat de bine redau filmele si cartile aceste notiuni - bine si rau. 

Cele mai suparatoare mi se par niste meta-clisee (clisee care se gasesc in structura cliseelor - sic!). Cel mai vizibil este urmatorul: "bunul" ajunge in mana raului care ... il bate! il leaga! il batjocoreste! dar... de cele mai multe ori il lasa in viata. Asta in timp ce spectatorul are timp sa-si zica "ce rau e asta!". Deci am stabilit: este un tip rau, am inmagazinat  si ceva resentimente in privinta lui. Urmeaza Happy End-ul:  "cel bun" are o fractiune de timp liber pe care nu o iroseste, nu il bate, nu il leaga, nu-l batjocoreste... doar il impusca pe loc si apoi saruta eroina principala in timp ce corpul neinsufletit al "raului" este inca in cadru. Si noi plecam fericiti si impacati acasa.

???

Pai eu vad asa: nu avem bun si rau (in acest cliseu), ci invingator si invins. Unde primul este o specie mai periculoasa, mai adaptata la jungla vietii. 

Bineinteles, exista ceva variatii in utilizarea acestor clisee. Un exemplu: "Dansatorul", baiatul rau din "A good day to Die Hard". Acest super-killer ce face? E "sentimental": nu-i poate elimina pe cei doi McClane fara sa le explice frustrarea sa fata de nenorocul rusilor ca el fata de americani, ii leaga, ii cearta, ii bate .. ca sa aiba timp cei buni sa scape. 

Alt exemplu de "ineficienta": in Pulp Fiction,  Jules Winnfield tine o predica de doua minute celui pe care avea sa-l impuste. De ce? Tarantino stie. Sau dupa ce am vazut in "Ïnglorius Basterds", probabil ca nu: sunt momente cand naratiunea nu are logica, e doar scena pentru efect. Nostim este ca unii spectatori gusta asa ceva, acesta "mancare" cu gust aparent si zero calorii (continut).

Pulp Fiction: "predica"

E bine? E rau? E rau! Pentru ca nu facem diferenta intre ele. Invingatorul e bun pentru ca este invingator, sau pentru ca face ceea ce trebuie?

Filmul lipsa - Viata lui JFK

Despre John Fitzgerald Kennedy s-au facut multe filme si probabil se vor mai face. Sunt doua mari categorii: cele despre viata sa si cele despre moartea sa. Cateva filme foarte bune s-au facut legat de acest subiect: Executive Action (1973-David Miller), JFK (1991-Oliver Stone) , deasemenea altele doar inspirate. Cele despre viata lui au fost insa foarte sterse, retinand numai aspectele de tabloid - subiectele legate de sotie si amante.

Ce nu s-a facut, cu adevarat, este un film despre viata sa, mai precis asupra ceea ce conteaza din aceasta. Faptul cel mai putin important este acela ca a demarat programul Apollo (http://er.jsc.nasa.gov/seh/ricetalk.htm).

"We choose to go to the moon. We choose to go to the moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard, because that goal will serve to organize and measure the best of our energies and skills, because that challenge is one that we are willing to accept, one we are unwilling to postpone, and one which we intend to win, and the others, too. "

La fel, gestionarea crizei rachetelor, din  1962, nu  a fost nici ea cea mai importanta contributie a acestui presedinte. Importante au fost cele din domeniul drepturilor civile si cele din viziunea asupra pacii si relatiilor  dintre tari.

Si-a mai permis vreun presedinte american sau de alta natie sa spuna asa ceva, in conditiile in care razboiale mai mari sau mai mici, mai reci sau mai calde ascund o gramada de interese?

“What kind of peace do we seek? Not a Pax Americana enforced on the world by American weapons of war. Not the peace of the grave or the security of the slave. I am talking about genuine peace, the kind of peace that makes life on earth worth living, the kind that enables men and nations to grow and to hope and to build a better life for their children–not merely peace for Americans but peace for all men and women–not merely peace in our time but peace for all time.” 

“Too many of us think [peace] is impossible. Too many think it unreal. But that is a dangerous, defeatist belief. It leads to the conclusion that war is inevitable–that mankind is doomed–that we are gripped by forces we cannot control. We need not accept that view. Our problems are manmade–therefore, they can be solved by man. And man can be as big as he wants. No problem of human destiny is beyond human beings. Man’s reason and spirit have often solved the seemingly unsolvable–and we believe they can do it again.”

"Genuine peace", "peace for all time" ... ce profit sa scoti din asta? In plus, cum ar fi posibil?
JFK a avut un raspuns : "And man can be as big as he wants. No problem of human destiny is beyond human beings"

A mai trait 5 luni dupa acest discurs. Acum 50 de ani.

(Un exemplu de efect al acestei pozitii ... conducerea Romaniei de atunci a transmis conducerii SUA ca nu se v-a implica in nici un conflict initiat sau provocat de Uniunea Sovietica)

De ce (NU) imi place MASH?

Cui nu-i place Radar (Gary Burghoff) sau "Captain Pierce" (Alan Alda)?

Cele de mai jos sunt valabile si pentru film si pentru serial. Serialul e mai cunoscut, asa ca puteti sa-l luati ca referinta. 

Imi place MASH! 

Cui nu-i place Radar (Gary Burghoff) sau "Captain Pierce" (Alan Alda)? Nu atat ca joc cat ca exemplare nobile ale umanitatii. Intr-o situatie ingrozitoare, in razboi, exista si personaje absolut pozitive: doctorii si tot personalul spitalelor. Sunt mandru, de exemplu, ca un strabunic al meu care a cazut in 1916 era sanitar. Si ca nasul meu a fost chirurg in al doilea razboi mondial.

Mai mult decat atat, tot dialogul serialului este incantator, plin de umannitate (ma repet, dar merita) si caldura sufleteasca. Cei care fac exceptie de la asta sunt permanenti luati peste picior.

NU imi place MASH! 

De ce? E simplu. Tocmai pentru ca este un film incantator despre un razboi ingrozitor. Ca sa nu fiu partinitor, ma raportez la o pozitie care ar trebui sa fie echilibrata - un documentar american de pe Discovery - si nu la cine stie ce lucrari extremiste sau obscure.

Razboiul din Vietnam a fost intr-un fel prezentat "in direct". Mass-media era pe faza si a prezentat publicului american si mondial "mersul razboiului". Opinia publica a putut afla, a putut apoi reactiona si apoi influenta politicul. Cel din Koreea, a fost mai putin cunoscut "acasa", cu toate ca a mers mult mai departe, a facut mult multe victime pe unitatea de de timp decat celalalt. De fapt cel din Vietnam nu a escaladat mai mult pentru ca se stia urmarea: la fel ca in Koreea se puteau implica direct chinezii si rusii, iar mai departe ... o alta escaladare era groaznica.

Un film frumos despre un razboi ingrozitor. Chiar daca presupunem ca toate personajele ar fi existat cu adevarat, din pacate, acest frumos film "cosmetizeaza" fara sa vrea una din cele mai mari grozavii din acel secol (XX).

12 Angry Men (4) - Cum judecam? - Gresit!

"Jurat" sau "Furios"?

De ce furiosi?

Aici era vorba de ai judeca pe altii. Fiecare avem o "furie", o problema sau o preocupare personala. Aceasta ne impiedica pana la urma sa fim buni "jurati". Ce presupune a fi jurat, pana la urma? Sa-ti iei un timp, sa discuti cu altii si abia apoi sa judeci.

Film?

Povestea din "12 Angry Men" este mai mult decat un scenariu. Ii judecam pe altii zi de zi, ora de ora. Fara sa vrem suntem "investiti" cu functia de jurati in orice moment, pentru ca judecata noastra asupra altora are consecinte. Intrebarea este: suntem cu adevarat jurati sau doar niste oameni furiosi?

"Cognitive bias"

"Cognitive biases are tendencies to think in certain ways. Cognitive biases can lead to systematic deviations from a standard of rationality or good judgment, and are often studied in psychology and behavioral economics." (Wikipedia - List of cognitive biases)

In fapt judecata noastra este afectata permanent si manifesta aceste "cognitive bias". Cauzele sunt diverse. Iata cateva prezentate in film: nu vrem sa "pierdem" timpul nostru si preferam "judecati sumare", suntem rasisti, suntem nepasatori, suntem timizi, suntem prea influentati de experiente personale, suntem bigoti si nu suntem neaparat prea destepti. Judecam prea mult dupa exterior ("e dragut(a)!") si prea putin dupa interior, pe care nu-l percepem si pana la urma nici nu ne intereseaza.

Ar trebui sa fim constienti de aceste probleme si in consecinta sa avem grija cum judecam.

12 Angry Men (3) - Cum judecam? - He's somebody else...

Juror 3: You're not goin' to intimidate me - I'm entitled to my opinion! (Lee J. Cobb)

Din varianta veche (cea din 1957), e mai greu sa ne deam seama de problema juratului cu numarul 3. E o realizare frumoasa, dar o parte din informatie se afla in imagine, nu in text.

Juror 3

Rotten kids, you work your life out...!
[He grabs the picture and tears it to pieces. He suddenly realizes what he's doing and breaks down]: ...no. Not guilty. Not guilty.

In versiunea TV din 1957, scenaristul ne face un serviciu si ne explica:

Juror 3
God damn rotten kid!
I know what it's like, I know what they can do, I know how they can...kill you... every day!
My god...don't you see?
Why am I the only one who sees?
Jesus...
I can feel the knife going in...
   
Juror 8
He's not your boy...He's somebody else...
Let him live.
   
Juror 3
Alright...
Not guilty.

In fapt acesta este un "cognitive bias" cunoscut si destul de des intalnit. Un exemplu din viata reala: unii oamenii se tem sa aiba copii si familie pentru ca nu au vazut o reusita in famila creata de parintii lor. Dar acestia era "somebody else". Se intampla si daca ne judecam pe noi insine, si daca ii judecam pe altii. Este o similitudine "mecanica" facuta intre un caz de viata si altul. Ceea ce este gresit! Statisticile au un dram de adevar in ele, dar nici de acolo nu poti deduce direct un caz particular. Cu atat mai rau este sa proiectezi un caz particular in altul. 

De ce se intampla asta? De ce acest "bias"?

Experientele personale ne marcheaza, "ne dor" si le dam o pondere mai mare decat trebuie in suma experintelor si cunostintelor noastre. "Mi s-a intamplat mie" sau cuiva apropiat. De acord, dar 1 ramane 1 chiar daca este aproape de mine.

Juror 3: "Rotten kids, you work your life out...!" ("mi s-a intamplat mie")

12 Angry Men (2) - Cum judecam? - In timp, cu grija

Juror 8 - primul care voteaza nevinovat (Henry Fonda)

Grija si Timp

"Juror 8" este primul care voteaza nevinovat si indeamna la a avea GRIJA inainte de a trimite pe cineva pe scaunul electric. Pentru asta cere rabdare si studierea atenta a detaliilor. Ori asta inseamna TIMP. . De ce timp? Dupa cum spuneam, si dupa cum vedem si pe parcursul filmului, e greu sa ajungi la adevar. Orice rationament are in compozitie acest factor. Este valabil, de exemplu si pentru sahisti, si pentru masinile care joaca sah: mai mult timp de gandire sau calcul inseamna un rezultat mai bun.

Acest timp este insa rupt din timpul tau personal si acordat altuia, doar pentru a judeca cum trebuie. Suntem dispusi sa facem asta?

Juror 7 - un om care nu vrea sa piarda timpul "judecand"

Il avem pe juratul numarul 7, imaginea multora dintre noi. El nu este dispus sa dea timpul lui pe o "judecata", Nu vrea in fapt sa piarda timpul judecand, atunci cand judeca.

12 Angry Men (1) - Modernitate?

Jocul lui Lee J. Cobb este "modern" pentru orice epoca

Film TV, piesa, film, mai multe si filme si apoi iar film TV.  "12 Angry Men", scris de Reginald Rose a avut o "cariera" intersanta. Nu am vazut inca "12", ecranizarea de Mihalkov, asa ca o sa vorbesc doar de variantele din 1957 (cinema) si 1997 (tv). Amadoua beneficiaza de o distributie de exceptie. Amintesc doar de Henry Fonda (cel din 57, regizat de Sidney Lumet) , Jack Lemmon si George C. Scott (cel din 97, regizat de William Friedkin).

"Modernitatea"

Cronica de pe wikipedia spune asa despre versiunea din 1997 "Modernizations include a prohibition on smoking in the jury room, the changing of references to income and pop culture figures, more dialogue relating to race, and occasional profanity."  La fel, tot aici ar intra "the judge is a woman and four of the jurors are black".

Ce puteam insa spune despre modernitatea celor doua versiuni in dimensiunea artistica? Comparatia poate nu este dreapta, dar exista un factor de echilibru - filmul din 97 este cu 40 de ani mai tanar, dar pe de alta parte un film tv poate fi mai vitregit din punct de vedere al bugetului.

Din punctul de vedere al miscarii camerei si al montajului, versiunea din 57 sta si azi "in picioare". Cea noua, din pacate, da mai mult impresia unei piese de teatru filmate cu camere fixe.

O scena cheie (la care o a revin cu alt subiect) este cea a deznodamantului. Aici diferenta se poate vedea si in script/scenariu. Varianta cea nou are ceva text in plus, e mai "explicativa", mai "pre-digerata".

Juror 3
God damn rotten kid!
I know what it's like, I know what they can do, I know how they can...kill you... every day!
My god...don't you see?
Why am I the only one who sees?
Jesus...
I can feel the knife going in...
   
Juror 8
He's not your boy...He's somebody else...
Let him live.
   
Juror 3
Alright...
Not guilty.

Iata si varianta filmului "vechi". In loc de text, totul este in interpretare.

Juror 3

Rotten kids, you work your life out...!
[He grabs the picture and tears it to pieces. He suddenly realizes what he's doing and breaks down]: ...no. Not guilty. Not guilty.

Avantajul textului mai lung: pentru privitorul mai putin ager se ofera ideile negru pe alb, pe "hartie". Filmul este prin definitie o arta care trebuie sa comunice dincolo de text. Asta nu reuseste sa faca decat cel vechi, al lui Sidney Lumet, fiind totodata mai "modern" decat urmasul sau.

Asa (!) ar trebui sa fie filmele: idei interesante, comunicate cu mijloace subtile. Intreabarea ar fi: tu spectatorule, pricepi ceva din aceste filme?

Filmul lipsa - Civilized people (Cehov)

To my mind, civilized people ought to satisfy the following conditions:
1. They respect the individual and are therefore always indulgent, gentle, polite and compliant. They do not throw a tantrum over a hammer or a lost eraser. When they move in with somebody, they do not act as if they were doing him a favor, and when they move out, they do not say, "How can anyone live with you!" They excuse noise and cold and overdone meat and witticisms and the presence of others in their homes.
2. Their compassion extends beyond beggars and cats. They are hurt even by things the naked eye can't see. If for instance, Pyotr knows that his father and mother are turning gray and losing sleep over seeing their Pyotr so rarely (and seeing him drunk when he does turn up), then he rushes home to them and sends his vodka to the devil. They do not sleep nights the better to help the Polevayevs, help pay their brothers' tuition, and keep their mother decently dressed.
3. They respect the property of others and therefore pay their debts.
4. They are candid and fear lies like the plague. They do not lie even about the most trivial matters. A lie insults the listener and debases him in the liar's eyes. They don't put on airs, they behave in the street as they do at home, and they do not try to dazzle their inferiors. They know how to keep their mouths shut and they do not force uninvited confidences on people. Out of respect for the ears of others they are more often silent than not.
5. They do not belittle themselves merely to arouse sympathy. They do not play on people's heartstrings to get them to sigh and fuss over them. They do not say, "No one understands me!" or "I've squandered my talent on trifles!" because this smacks of a cheap effect and is vulgar, false and out-of-date.
6. They are not preoccupied with vain things. They are not taken in by such false jewels as friendships with celebrities, handshakes with drunken Plevako, ecstasy over the first person they happen to meet at the Salon de Varietes, popularity among the tavern crowd. They laugh when they hear, "I represent the press," a phrase befitting only Rodzeviches and Levenbergs. When they have done a penny's worth of work, they don't try to make a hundred rubles out of it, and they don't boast over being admitted to places closed to others. True talents always seek obscurity. They try to merge with the crowd and shun all ostentation. Krylov himself said that an empty barrel has more chance of being heard than a full one.
7. If they have talent, they respect it. They sacrifice comfort, women, wine and vanity to it. They are proud of their talent, and so they do not go out carousing with trade-school employees or Skvortsov's guests, realizing that their calling lies in exerting an uplifting influence on them, not in living with them. What is more, they are fastidious.
8. They cultivate their aesthetic sensibilities. They cannot stand to fall asleep fully dressed, see a slit in the wall teeming with bedbugs, breathe rotten air, walk on a spittle-laden floor or eat off a kerosene stove. They try their best to tame and ennoble their sexual instinct... What they look for in a woman is not a bed partner or horse sweat, [...] not the kind of intelligence that expresses itself in the ability to stage a fake pregnancy and tirelessly reel off lies. They—and especially the artists among them—require spontaneity, elegance, compassion, a woman who will be a mother... They don't guzzle vodka on any old occasion, nor do they go around sniffing cupboards, for they know they are not swine. They drink only when they are free, if the opportunity happens to present itself. For they require a mens sana in corpore sano.
And so on. That's how civilized people act. If you want to be civilized and not fall below the level of the milieu you belong to, it is not enough to read The Pickwick Papers and memorize a soliloquy from Faust. It is not enough to hail a cab and drive off to Yakimanka Street if all you're going to do is bolt out again a week later.
You must work at it constantly, day and night. You must never stop reading, studying in depth, exercising your will. Every hour is precious. 

Acesta este un fragment din scrisoarea tanarului Cehov (26 de ani), catre fratele lui. Asa cum parerea lui Shakespeare despre teatru o aflam in Hamlet, in "Speak the speech", tot asa putem privi aceste randuri ca pe o "Declaratie" de intentii a scriitorului rus. Cu multi ani inainte, cineva deosebit imi tot spunea "nu poti sa fii civilizat daca nu citesti clasicii, mai ales pe cei rusi si pe cei francezi; te ajuta sa te formezi".

Intr-adevar, acesti clasici: Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Cehov si altii respira civilizatie. 

In afara de carti, ce face pentru noi cinematografia? Cat ne aduce din aceste suflu? Rusii au cateva filme care pastreaza "civilzatia". Ceilalti, americanii mai ales, au transformat aceste lucrari in putinele ocazii aparute. Dupa cum spuneam la "Numele Trandafirului", de multe ori decupeaza epicul, sau o parte din el si arunca tot restul.

 Filme care lipsesc...

THE GREAT WALDO PEPPER, 1975

Inchipuiti-va urmatorul "scenariu": un astronaut zboara singur, face acrobatii cu nava sa, o ingrijeste de unul singur... bineinteles nimic din toate acestea nu pot fi adevarate. Eroii astronauti, de la cei de astazi, pana la primii - Gagarin sau Neil Armstrong - nu erau decat niste rotite (importante, e adevarat) intr-un imens angrenaj si furnicar de oameni. Au fost insa vremuri cand exista asa ceva, vremea lui "The Great Waldo Pepper", vremea primelor avioane si a primilor piloti. Pentru cei din jur, ei erau niste eroi asemenea astronautilor de mai tarziu. Ei au fost insa cei adevarati... Daca ne mai amintim doar de al nostru Aurel Vlaicu, constructor si pilot. Vuia si Coanda au pilotat si ei aparatele lor (Coanda era sa si moara), dar eroul a ramas Vlaicu, pilotul.

 "Alone inside a fantasy"

“The Great Waldo Pepper is the story of a man defining himself only against his self-set challenges, a man who connects with the dream, who can make a friendship, or make love, but who never touches the crowd. He is a circus freak. He entertains everyone. But he is alone inside a fantasy. And he will live and die like that, which is both his glory and his tragedy.” ~ Roy Hill; Director

 Redford

Ceva din caracterizarea lui Waldo Pepper i se potriveste si lui Robert Redford. Deja star de cinema de cativa ani buni el face un gest "gratuit" - la 6000 de metri, sus pe aripa, apoi sus pe avion, este chiar el, Robert Redford. Dupa cum spunea intr-un interviu, erau doi oameni in America care faceau atunci acel lucru: un cascador consacrat si el. Ceea ce ii deosebeste pe cei doi - personajul si actorul - este in mod teribil in favoarea celui de-al doilea. "Nebunia" lui Waldo Pepper aveau un scop: demonstrarea adevarului - faptul ca era cel mai bun pilot. Pierduse ultima sansa de a lupta in razboi, iar acrobatiile erau singura cale de a putea incerca acest lucru. Nebunia lui Redford este insa si mai mare - el era, dupa cum spuneam, deja consacrat la timpul realizarii filmului. Mai mult de atat - facuse la acea varsta tanara - nici 40 - cateva filme foarte bune, de referinta. Ei bine, nu i-a fost indeajuns si a trebuit sa se urce si pe acel avion.