luni, 7 ianuarie 2013

Person of interest - It's all in there somewhere

"And this is just the beginning. ...
.... It's all in there somewhere.  "
Primul episod in care personajul John Reese (Jim Caviezel ) aproape lipseste  - Person of interest - Season 2 ep 11 - 2 Pi R - mi se pare unul dintre cele mai spectaculoase (sic!). Si asta datorita celuilalt personaj principal Harold Finch (Michael Emerson).
O discutie intre Mr. Finch, deghizat ca un profesor suplinitor - Mr. Switft (sic!) -  si elevii sai mi se pare cel mai interesant text de pana acum din serial. La ce e buna matematica (numarul PI) si unde ne va folosi? -  intreaba o tanara si cocheta domnisoara. Mr. Switft va explica metaforic ... cititi si revin.

Mr. Swift
Pi.
Can any of you tell me what it means?
I'll settle for an intelligent question here.

"What is any of this good for, and when would we ever use it?"
Student
My friend has a question, Mr. Swift. "What is any of this good for, and when would we ever use it?"
 
Mr. Swift
Let me show you.
Pi.
The ratio of the circumference of a circle to its diameter.
And this is just the beginning. It keeps on going. Forever.Without ever repeating.
Which means that contained within this string of decimals is every single other number. Your birth date, combination to your locker, your social security number. It's all in there somewhere.
And if you convert these decimals into letters, you would have every word that ever exist in every possible combination. The first syllable you spoke as a baby, the name of your latest crush, your entire life story from beginning to end.
Everything we ever say or do... All of the world's infinite possibilities rest within this one simple circle.

"...Well, that would be up to you."
Now what you do with that information...
What it's good for...
Well, that would be up to you.

 ... Mr. Switft va explica metaforic ca in matematica se poate regasi orice a existat si va exista - It's all in there somewhere . Ce facem cu acea informatie ... asta nu mai e problema matematicii, e problema oamenilor.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Filmul lipsa - Oarba de Mures

Flags of Our Fathers - cinsteste eroii de la Iwo Jima
Noi ce am facut pentru cei de la Oarba de Mures?

Iwo Jima , Okinawa - eroii americani

Iwo Jima Memorial , Washington
In al doilea razboi, cele mai grele pierderi suferite de Statele Unite au fost in luptele pentru Iwo Jima (6800) si Okinawa (12500). Americanii au tinut sa cinsteasca memoria lor in diferite forme.  De la memorialul Iwo Jima din Washington si pana la nenumarate carti , filme si seriale TV.
Iata o lista numai cu productiile cinematografice si de televiziune legate de Iwo Jima (sursa - wikipedia):
  •     Sands of Iwo Jima, a 1949 American film starring John Wayne.
  •     The Outsider, a 1961 film starring Tony Curtis
  •     Flags of Our Fathers and Letters from Iwo Jima , two 2006 films directed by Clint Eastwood. Flags of Our Fathers is filmed from the American perspective and is based on the book by James Bradley and Ron Powers (Flags of Our Fathers). Letters from Iwo Jima (originally titled Red Sun, Black Sand) is filmed from the Japanese perspective.
  •     Part 8 of the 2010 HBO miniseries The Pacific, produced by Tom Hanks and Steven Spielberg, includes part of the battle of Iwo Jima from the point of view of John Basilone from the beginning of the invasion until his death later in the day.
  •     Battle Rats: Iwo Jima (2009) (TV).

Oarba de Mures - eroii romani 

Cati romani stiu de Oarba de Mures? In luptele din Mures au cazut peste 15.000 soldati romani, majoritatea, mai mult de 11.000 au pierit la Oarba de Mures. Este mai mult decat americanii cazuti la Iwo Jima si comparabil cu Okinawa. Asta in conditiile in care noi aveam o populatie de 10 ori mai mica decat SUA. 
De ce au pierit atatia? Dupa capitualarea neconditionata din 1944, sovieticii au vrut sa testeze (si poate sa se razbune!) loialitatea noului aliat. Cum ei faceau planul principal de operatii, au lasat trupele romane sa atace Divizia 8 Cavalerie SS germană , bine inarmata si pozitionata, sa atace deci, fara suport aerian sau de artilerie. Generalii si autoritatile romane stiau ca este o actiune sinucigasa, dar au platit acest pret, au demonstrat vointa Romaniei de a sprijini aliatii.
Ce a ramas sa aminteasca romanilor despre aceasta jerfta crunta? 
Un mausoleu si un cimitir in localitatea Oarba de Mures (si nu in capitala), o tabara de sculptura (nu a mai fost mediatizata in ultimii ani) si cam atat. 
Nu avem probabil nici o opera literara si nici un film care sa ne aminteasca. Sergiu Nicolaescu intentiona sa faca in 2013 filmul "Candele de zapada" despre aceasta batalie (de fapt si despre alt proiect "Trenul mortii"  spunea ca va atinge acest subiect). Sa vedem daca s-o invrednici vreun urmas sa faca ceva.

Momumentul din localitatea Oarba de Mures
...3500 de soldati in cimitir

joi, 3 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu - Inedit


Cine l-a lansat si cine l-a sustinut

- In 1962, fiind inginer la studiourile Sahia il ajuta pe regizorul Virgil Calotescu la filmul "Scoicile nu au vorbit niciodata". Regizorul nu poate ajunge la filmari si ii deleaga inginerului o parte din realizare. Nicolaescu va fi cu ocazia aceasta si unul dintre primii care foloseste in aceasta parte a lumii costumul de scafandru autonom; filmul are succes in afara si i se va da ocazia sa faca si alte documentare
- urmatorul scurt-metraj, "Memoria Trandafirului" are succes la Cannes si este cumparat pentru difuzare de studioul Columbia; ca urmare a acestui succes, din strainatate i se propun mai multe productii de filme
- el alege propunerea francezilor pentru co-productia "Dacii"; in fapt producatorul principal este din Franta
- dupa "Dacii", realizeaza filme in occident "La Praire" si "The Last Roman", unde este co-regizor (film cu Orson Welles si Laurence Harvey)
- abia dupa aceste filme, primeste aprobarea pentru "Mihai Viteazul" ca o co-productie (!) cu americanii; Ceausescu respinge ideea coproductiei si va ramene un pur film romanesc
- "Mihai Viteazul" este cumparat si difuzat international de Columbia Pictures , in varianta prescurtata si sub numele "The Last Cruisade"/"Michael the Brave"
Toate afirmatiile ca a fost "lansat de comunisti" sunt rauvoitoare si nu au baza reala.

Spielberg si Mihai Viteazul

In versiunea originala a filmului ET (nu si in versiunea aniversara de 20 de ani, dar probabil in cea de 30 de ani) din 1982, personajul principal , baietelul se uita la televizor si viziona .... Mihai Viteazul , scena luptei de la Calugareni. Nicolaescu marturiseste ca a avut ocazia , la un festival, sa-l intrebe pe Spielberg cum au ajuns acele scene in ET. Raspunsul regizorului american a fost ca a studiat acea pelicula la academia americana de film.

Comisarul... capitalist. Imaginea unchiului Cambrea si a lui Alimanescu

Multi bagatori de seama care cred ca impresiile lor personale tin loc de adevar si se grabesc sa spuna la tv ca Nicolaescu intruchipa comisarul activist. In primul rand ei confunda doua personaje din film. In al doilea rand Nicolaescu a creat seria "Comisarul" in memoria unchiului sau, Gheorghe Cambrea , comisar de politie. Acesta a facut inchisoare in epoca comunista si apoi a murit rapid dupa eliberare. De ce a a fost inchis? Pentru ca a arestat activisti comunisti in perioada interbelica
In film comisarul este clar apolitic si face cateva comentarii ironice la adresa comunistilor (nu redau exact):
- "sa vedem daca vorbele frumoase si idealurile o sa va tina de foame mai tarziu"
- "bolsevic este un cuvant rusesc care nu stiu ce inseamna"  
In fapt, comisarul este un amestec intre elagantul Cambrea si durul Eugen Alimanescu (cei doi au lucrat impreuna (!!), vezi linkul de mai jos). Era mare lucru sa ai curaj sa-l intruchipezi atunci pe Alimanescu, cel care incercase sa aresteze si omorase niste ofiteri sovietici care faceau talharii. Acel Alimescua fost apoi omorat foarte probabil de catre rusi.
Conflictul cu germanii si filo-germanii din film este o aluzie transparenta la conflictul real al lui Eugen Alimanescu cu alta putere straina, cea sovietica.

Unchiul Cambrea - motivul neintelegerilor cu Titus Popovici si Ilarion Ciobanu

Scenaristul primului film din seria "Comisarul" este Titus Popovici. Un scenarist genial. In privinta povestilor din film, avea insa pareri diferite fata de Nicolaescu. Acesta din urma adusese in scenariu pe Moldovan-Cambrea-Alimanescu. Titus Popovici a introdus un al doilea personaj - comisarul comunist, jucat de Ilarion Ciobanu. In finalul din "Cu mainile curate", Moldovan este ucis. Al doilea film, "Ultimul cartus", il are ca personaj principal doar pe cel jucat de Ciobanu. Nicolaescu are ideea traznita de a-l invia pe Moldovan si de a continua cu el. Titus refuza si cei doi se cearta si se despart. Sergiu continua cu "Un comisar acuza", "Revansa", "Duelul" - comisarul inspirat din Gheorghe Cambrea si Eugen Alimanescu merge mai departe. Ilarion Ciobanu mai face cel putin un film cu personajul sau , "Asediul", cu alt regizor.

Care ar fi urmarile? Nicolaescu nu renunta la personajul inspirat de unchiul sau si la ideea sa de a reinvia atmosfera lumii interbelice, a copilariei sale si a parintilor lui. Relatiile dintre Nicolaescu si Titus Popovici se racesc. Din pacate,exista o victima colaterala a conflictului si o pierdere imensa pentru noi ceilalti. "Victima" este Ilarion Ciobanu, care nu va mai colabora decat putin cu Nicolaescu. Din pacate fiind probabil amandoi oameni prea mandrii n-au stat sa discute, sa despice firul in patru si posibil sa nu fi fost constienti de ce s-au indepartat unul de celalalt. Tot probabil, Ilarion Ciobanu a ramas cu impresia ca Nicolaescu nu-l vrea, iar Popovici il vrea, pe cand esenta discordiei dintre acestia doi era alta. De ce o pierdere imensa pentru noi? Pentru ca, asa cum a dovedit in "Columna", Ilarion Ciobanu era un talent urias, actor de talie mondiala, cum la noi numai Amza mai era. Daca ar fi colaborat mai mult cu Nicolaescu, ar fi avut ocazia sa-si manifeste mai mult acest talent, iar filmele lui Sergiu ar fi avut enorm de castigat. Asta e opinia mea, poate gresesc.

http://ziare.zaraf.ro/articol6675/ADEVARATUL-COMISAR-MOLDOVAN---INTALNIREA.htm

Nu a facut filme pentru regim

Internationalistilor de ieri , de azi si de maine nu le place "Mihai Viteazul" si il socotesc inferior filmelor "arta" , in neconcordanta cu istoria si tributar regimului.

Nimic mai gresit.

Comparatia cu filmele "culte" - nu e cazul, putine filme istorice sunt si culte. Nu gasesc decat "Ändrei Rubliov" ca exemplu.

In neconcordanta cu istoria - abaterile nu sunt importante din punct de vedere al faptelor. Pot spune chiar ca cele mai mari "greseli" se fac prin omisiune - de exemplu Mihai a dat mai multe lupte decat reiese din film. Singura "abatere" este interpretarea data personajului Mihai. De ce e abatere? Pentru ca nu stim de fapt cum a fost Mihai (unii nefericiti se grabesc sa-l faca "condotier" - asta e de fapt imaginea data de dusmanii sai). Luati orice film american, englez sau francez si o sa vedeti ca sufera mult mai mult la acest capitol. De unde stim noi ca "Spartacus" era ideologul prezentat in ultimul serial american? Fateta aceasta a lui Spartacus este si mai gogonata decat ideea ca ar fi fost cel mai bun gladiator in viata. 

Tributar regimului - gresit. Am explicat anterior ca nu denatureaza istoria mai mult decat orice film istoric din occident. Dar acesti internationalisti de care spuneam nu se simt ei bine daca nu declara orice realizare cu tenta nationala ca fiind comunista sau nationalista. In plus, Ceuasescu nu a agreat personajul Mihai din filmul lui Sergiu pentru simplul fapt ca nu-i semana lui. Cum sa-i semene un barbat voinic si razboinic care intra in lupta in camasa? Asa ca, se va face, la comanda, un alt film, de un alt regizor, "Buzduganul cu trei peceti", unde saracul Mihai-Voda devine un mare diplomat de talie internationala - suna cunoscut, seamana cu cineva?

Confuzii si orbiri

O mare greseala in interpretarea istorica este sa consideri prezentul drept cauza a trecutului si nu invers. Daca interpretarea o face fiecare dupa capul lui, in lipsa insa a informatiei si al logicii, se ajunge si la asa ceva. Daca Nicolaescu o fi fost prieten de un anumit nivel cu Iliescu , iar acesta o fi fost comunist, asta nu dovedeste ca Nicolaescu a fost comunist. Poate fi o dovada, dar nu pentru Socrate, doar pentru sofistii de ocazie.
Dupa cum ziceam, Nicolaescu nu a fost lansat de comunisti, ci de capitalisti, iar filmele sale nu au platit tribut regimului. El doar a avut succes in vremea regimului "comunist". De aici toti cei cu filozofia absolvita la scoala de sofisti trag concluzia: aaa, a avut succes pe vremea aceea, deci e comunist .

In fapt, Nicolaescu a avut succes mai intai in occident, apoi in tara. El a avut succes la public si a putut lucra mai in voie in perioada mai deschisa din anii 60-70. 
In anii 85-89 am vazut multe filme la cinematograf. Nu am prins decat un film al lui Nicolaescu. Cu toate ca in oras erau date filme din arhiva, fiind stopate importurile de filme, nu rula nimic din filmele lui mai vechi. Am reusit sa vad "Mihai Viteazul" si "Nea Marin miliardar" doar la cinemateca. Asta in timp ce "Spartacus" made in US rula la Luceafarul.

Raca regizorilor

Am observat la mai multi regizori vechi o raca profunda fata de Nicolaescu. Pot sa-mi imaginez urmatoarea cauza: Nicolaescu era printre putinii care lucrau in Vest si era platit acolo in valuta. Legal ar fi trebuit ca statul sa-i retina ca impozit 80% din castiguri. Asa facusera cu marii cantareti de opera de talia lui Herlea sau Iordachescu. In schimb au fost cel putin trei cetateni romani de la care nu au avut curaj sa ia acel impozit (din cate am auzit): Ion Tiriac, Ilie Nastase si Sergiu Nicolaescu. Ar fi putut incerca, dar le era frica ca acestia sa nu ramana oficial - fara cetatenie - in strainatate si aceasta strica in mod major imaginea regimului.
Normal, cei care erau platiti in lei au ramas unii dintre ei profund invidiosi pe valuta castigata de Sergiu - nu erau sume foarte mari, dar era mult mai bine decat ce aveau ei. S-a dus o campanie de denigrare si am observat de exemplu cum profilul lui de Wikipedia era la un momendat parca scris direct de inamicii sai publici. 

Unul dintre denigratorii de serviciu este CTP. Dupa ce am vazut ce filme lauda acest domn - Inglorius Bastards de exemplu - cred ca nu mai are rost sa fie contrazis. Pur si simplu nu prea se pricepe la filme (parerea mea). Nostim e ca scoate bani din nepriceperea asta. Un fenomen ciudat legat de acelasi domn a fost ura profunda care o manifesta fata de Hagi in perioada revenirii din anii 1999-2000. Cand i se pune pata  pe cineva...

Confuzia

Nicolaescu a avut cel mai mare succes de box-office cum se zice, si in tara, unde este detasat pe locul 1 si va ramane, si in tarile foste socialiste si ceea se stie mai putin, in cele capitaliste. Un anumit tip de gandire, destul de raspandit, spune ca oricine a avut succes inainte de 1990 a fost omul regimului. Este o gandire simplista si oricum care dovedeste lipsa unor informatii legate de acele vremuri si de istorie in sensul larg. Cei in cauza gandesc cam asa: daca "Mihai Viteazul" a avut un mare succes pe vremea regimului, inseamna ca a convenit acelui regim, deci este propaganda national-comunista. O fi convenit, dar probabil ca ar fi convenit oricarui regim. Daca l-am fi mutat filmul (daca ar fi fost posibil) oricand intre perioada 1848-1945, mai mult ca sigur ca ar fi convenit oricarui regim si ar fi fost sustinut de mai marii vremii, de la Balcescu pana la Ionel Bratianu sau de oricare din regii perioadei.
Stalin, dupa ce in primi ani de "domnie" dorea sa faca uitata istoria rusa veche si religia, a schimbat placa la necaz, dupa 1941. A inceput sa aminteasca eroii vechi, de la Alexandr Nevski , la generalul din vremea tarilor Suvorov. Orice regim are nevoie de filonul national si incearca sa profite. Asta nu inseamna ca memoria nationala este ceva rau, ci doar ca regimul este profitor.
Si apropo de succes: Eugen Doga a fost decorat pentru muzica sa de Republica Moldova inainte si dupa independenta, de URSS mai intai si apoi de presedintele Putin. Ma tarziu si de statul roman. El a contribuit la cultura Moldovei , a URSS-ului, a Rusiei si a Romaniei. Arta nu are granite de timp si de spatiu. Mai mult prin filmul "Lautarii", plin numai de cantece romanesti el a contribuit enorm la trezirea constiintei nationale din Moldova. Rusii pur si simplu nu au avut ce face - filmul a avut succes si a ramas - doar au avut grija sa-i dea de lucru mai aproape de cultura rusa.
"Mihai Viteazul" a fost cumparat de americani si difuzat in lumea capitalista. In vremea razboilui rece ei NU ar fi difuzat un film de propaganda national-comunista. Ei puneau restrictii si propriilor filme! "Apocalipse now", de exemplu, nu a putut fi realizat cu sprijinul armatei americane. Acum vin barfitorii de serviciu din tara si ne spun ca ceea ce avea "clearance" de la FBI in anii 70 era propaganda comunista ??? Pai la FBI inca mai era director J. Edgar Hoover, cel care l-a expulzat practic pe Charles Chaplin.
Dupa cum spuneam, internationalistii de serviciu ar trebui sa protesteze la fel, daca sunt cinstiti si logici, la fiecare difuzare de film occidental si american care face propaganda nationala a acelei tari si cosmetizeaza istoria.
Da, dar acelea sunt tari mari si puternice care trebuie admirate si laudate! Daca ai tara mica si saraca, e mai bine sa nu-ti placa nimic din ce este in ea... Oare?

duminică, 30 decembrie 2012

The Newsroom - who we voted



In prima postare despre serialul The Newsroom am mentionat de raspunsul realizatorului Will McAvoy la  intrebarea pusa de cineva din public " ..why America is the greatest country in the world?". El a argumentat ca nu este, dar a spus in acelasi timp "We sure used to be." Unul din motivele pentru care au fost  candva "the greatest" era:

We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election ...

Din pacate vad acest lucru (identificarea) si la noi de prea multe ori. Aceasta insemana ca nici nu avem sanse mari pe drumul spre maretie...

Cum se manifesta aceasta identificare?

Un om oarecare este solidar precum cetateanul turmentat cu "ai lui", pe care i-a votat sau ii va vota, indiferent de ce fac acestia. In general politicienii promit ceva si apoi fac altceva, promit celor multi si apoi dau celor putini si alesi "pe spranceana". Daca ramai orb la aceste transformari, nu e prea bine. La fel, fiecare grupare politica are si buni si rai. Sa-i vezi pe toti buni numai pentru ca sunt ai tai, iar nu e bine

Un alt fenomen ciudat este cel de "indragostire". Nu are legatura cu faptul ca politicianul este barbat sau femeie, el "cade cu tronc" anumitor cetateni, care devin "indragostiti" politiceste de acesta. Admiratia lor se pastreaza in ciuda prostioarelor sau prostiilor facute de politicieni. Mai mult, se extinde (admiratia si sustinerea) asupra tuturor celor din tabara celui admirat, chiar daca unii sunt doar niste oportunisti, iar altii si mai rau. 

In final, marea orbire e sa vezi lucrurile doar in alb si negru: toti ai mei sunt albi, toti ceilalti sunt negri.

Un ocean de naivitate.  Mai e mult pana departe... pana la "the greatest".

joi, 27 decembrie 2012

The Hurt Locker - House in Irak


Inca 365 de zile de fericire pentru veteranul James.

Plot

Irak. Razboiul cel scurt a durat o luna. Razboiul cel lung - antentate, mine, bombe cu ceas - dureaza ani de zile si produce poate mai multe victime decat primul. Echipele de genisti - Explosive Ordnance Disposal (EOD) - sunt permanent in prima linie. Veteranul William James (Jeremy Renner), inlocuieste din mers seful unei asemena echipe care tocmai cazuse in misiune.

Soldati in razboi

Timpul se masoara aici in zile - zilele ramase pana la lasarea la vatra. Mai sunt 38 ... mai sunt 26 .. mai sunt 23. Pana nu trece si ultima zi, un genist nu poate fi sigur ca va pleca viu sau intreg acasa. Singurul care face exceptie este William James, veteranul cu 873 de misiuni reusite. Acesta pare nesabuit si dependent de adrenalina - intotdeauna pune rezolvarea misiunii inainte de siguranta sa pesronala si apoi de a echipei sale. Pentru ceilalti, fiecare zi alaturi de el pare sa fie un cosmar.

Sg. Sanborn: Welcome to Bravo Company. Welcome to Camp Victory. 
Staff Sg. William James: Ah, Camp Victory? I thought this was Camp Liberty.
Sg. Sanborn: Ah, no, they changed that about a week ago. 'Victory' sounds better. 
Staff Sg. William James: Alright. Well, good. At least I know I'm in the right place, right? 

Da, William James pare singurul care se simte "in the right place".

Razboi si pace

Razboiul are un efect puternic asupra oamenilor. Sg. Sanborn cedeaza psihic spre final. Din tanarul dornic de distractie care nu vrea inca o familie, incepe sa planga pentru ca simte pericolul de a muri inainte de a avea un fiu. Dar William James? Acesta are deja un fiu, si o fosta sotie inca loiala. El ar avea pentru ce sa se intoarca acasa...

William James

Nesabuit si dependent de adrenalina - asa spuneam ca pare James colegilor sai. Atata inteleg ei. Un soldat mai tanar care va fi ranit , il va considera pe acesta vinovat pentru ceea ce i se intmpla. Nu au observat insa, de exemplu, ca James este total dat peste cap de disparitia micul sau amic irakian , vanzatorul de dvd-uri, pe care o asociaza cu gasirea trupurilor unor copii folositi drept capcane umane. 

Acasa ...

In final WJ ajunge acasa. O scena memorabila este cea in care loiala fosta sotie, aflata impreuna cu el si cu fiul lor in supermarket il roaga pe el sa ia niste cereale.


Scena este antologica. Omul atat de sigur in fata unor dispozitive explozive periculoase si complicate, este pierdut in fata raftului din care trebuie sa aleaga cereale. Pierdut intr-o lume fara sens pentru el. Sa vedem de ce...

Il vedem si vorbind cu fiul sau (monolog, intrucat acesta este prea mic):

 As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore.
William James: [Speaking to his son] You love playing with that. You love playing with all your stuffed animals. You love your Mommy, your Daddy. You love your pajamas. You love everything, don't ya? Yea. But you know what, buddy? As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore. Like your Jack-in-a-Box. Maybe you'll realize it's just a piece of tin and a stuffed animal. And the older you get, the fewer things you really love. And by the time you get to my age, maybe it's only one or two things. With me, I think it's one. 

Sergentului i-au mai ramas numai unul sau doua lucruri de care sa se bucure in viata. De fapt numai unul... Este acesta fiul sau?
Ne lamureste insa finalul de film - William James este iar in Irak. Mai are 365 de zile si este fericit. Isi va risca viata de zeci de ori, dar va salva viata a sute de oameni:  americani, irakieni , soldati si civili.
Este sigurul lucru care il mai iubeste, lucrul care valoreaza cel mai mult - mai mult decat familia, mai mult dacat viata care ii este pusa in primejdie. Nu-i este frica pentru ca este fericit.
Acesta este secretul lui William James, acelasi secret ca si cel al lui Gregory House.


marți, 25 decembrie 2012

The Newsroom - Why America is the greatest... ?



We just decided

Chiar si numai inceputul serialului "The Newsroom", cu prima parte din primul episod "We Just Decided", are mai mult continut decat o duzina de filme si seriale pe teme politice.

Un prezentator de succes - cu multi bani si multa faima - isi datoreaza aceasta reusita unei abordari "caldute" - este inteligent charismatic, glumet, si nu supara pe nimeni. Acest moderat care traieste mai mult decat confortabil va deveni un "moderat radical". Pus sa-si joace rolul obisnuit pe o scena alaturi de doi politicieni, va rabufni. Aceasta pentru ca, de la un moment dat, nu va mai suporta nimic din status-quo: nici pacaleala obisnuita a politicienilor, nici deruta publicului, nici propriul rol.

Plot: O dezbatere politica televizata din State - un conservator (republican), o liberala (democrata), un moderator, public si un invitat - un prezentator de stiri de success, Will McAvoy (Jeff Daniels). Cei doi politicieni au discursul tipic, spun ceea ce ar spune oricare altii din partidele lor. McAvoy se uita blazat cand la unul, cand la altul si refuza sa-si declare preferintele. Nimic din ceea ce se spune nu pare a-l interesa si al face sa intre in joc. Cand este intrebat direct, raspunde prin eschive:


Provocarea

Urmeaza dialogul cu publicul din sala. O tanara domnisoara pune o intrebare pentru invitati:


Atentie (!), ea intreaba DE CE? Faptul ca este (cea mai...) pare a fi pentru ea si pentru politicieni ca o certitudine. Dealtfel acestia se si se grabesc sa raspunda - iar acele raspunsuri sunt cele tipice, asteptatate - conservatorul - pentru ca sunt o tara a libertatii, iar liberala pentru ca sunt o tara a diversitatii.

Rabufnirea

Provocat nu atat de moderator, ci de falsitatea intregii situatii, McAvoy se decide sa raspunda:


Why is America...(the greatest country in the world)?
- It's not the greatest country in the world, Professor. That's my answer.
- You're saying--
- Yes.
- Let's talk about--
- Fine. 

Si apoi rabufneste, mai intai catre democrata:

 If liberals are so fuckin' smart, how come they lose so goddamn always?

Daca ei, democratii liberali sunt un grup de oameni asa de inteligenti, de ce pierd mereu in alegeri?


Si apoi catre republicanul conservator:

And with a straight face you're gonna tell students that America is so star-spangled awesome that we're the only ones in the world who have freedom?
Canada has freedom. Japan has freedom. The U.K., France, Italy, Germany, Spain, Australia.
Belgium has freedom!
207 sovereign states in the world, like 180 of them have freedom.

Argumentul libertatii era valabil la fondarea Statelor Unite, cand, prin comparatie cu statele europene conduse de regi si imparati si chiar cu democratia puternic cenzitara din Anglia, Statele Unite puteau fi considerate cea mai demnocrata si mai libera tara. Dupa mai mult de 200 de ani, acest argument este depasit. Avem deci un discurs politic depasit cu zeci pana la sute de ani!

No evidence...

Luat de val McAvoy ii raspunde pe nerasuflate si tinerei care pusese intrebarea:

- And, yeah, you, sorority girl. Just in case you accidentally wander into a voting booth one day, there are some things you should know, and one of them is there is absolutely no evidence to support the statement that we're the greatest country in the world.
We're seventh in literacy, 27th in math, 22nd in science, 49th in life expectancy, 178th in infant mortality, third in median household income, number four in labor force, and number four in exports.
We lead the world in only three categories:
Number of incarcerated citizens per capita, number of adults who believe angels are real and defense spending where we spend more than the next 26 countries combined, 25 of whom are allies.[...]
So when you ask what makes us the greatest country in the world, I don’t know what the fucking you’re talking about.Yosemite?

America si-a pierdut locul intai sau este foarte departe de acesta in aspecte importante legate de cultura, sanatate, speranta de viata, venituri, exporturi si altele. Au ramas pe locul intai pentru lucruri pentru care nu se pot lauda sau sunt contradictorii: cheltuielile de inarmare, procentul de cetateni incarcerati si prin contrast, numarul de adulti care si in aceste conditii mai cred ca ingerii sunt reali. 

Apoi, furios si sarcastic intreaba ce motiv mai ramane pentru a fi "the greatest": Yosemite? (parcul national)

A fost odata...


Dar odata au fost "the greatest", si aceasta pentru motive mari , marete si importante:

We sure used to be.
We stood up for what was right. We fought for moral reasons. We passed laws, struck down laws for moral reasons. We waged wars on poverty, not poor people. We sacrificed. We cared about our neighbors.
We put our money where our mouths were and we never beat our chest.
We built great big things, made ungodly technological advances, explored the universe, cured diseases, and we cultivated the world's greatest artists and the world's greatest economy.
We reached for the stars, acted like men.
We aspired to intelligence. We didn't belittle it. It didn't make us feel inferior.
We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election and we didn't, we didn't scare so easy.

Spune asta cu o mandrie nostalgica si trista.

Motivul

Cum au fost posibile atunci acele lucruri?

....we were able to be all these things and do all these things because we were informed. By great men, men who were revered. The first step in solving any problem is recognizing there is one. America is not the greatest country in the world anymore. 
Enough?

Aceste din urma vorbe sunt adresate in primul rand celor de pe scena, inclusiv lui: cei care informeaza publicul, politicieni sau jurnalisti, ar trebui sa o faca corect. O societate trebuie fie in stare sa-si recunosca problemele, acesta fiind primul pas necesar si obligatoriu pentru a le rezolva.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

The real question is...

... don't get me started on gravity!

Un dialog interesant si aparent hazliu am intalnit in "Friends", episodul The One Where Heckles Dies (1995) .O mica controversa a aparut intre Ross (specialzare: paleontolog) si Phoebe (specializare: fara). Mai intai cu privire la evolutie si apoi prin extensie, cu privire la gravitatie:

"I get the feeling that I'm not so much being pulled down as I am being pushed. "

Ross: You uh, you don't believe in gravity?
Phoebe: Well, it's not so much that you know, like I don't believe in it, you know, it's just... I don't know, lately I get the feeling that I'
m not so much being pulled down as I am being pushed.

Nu conteaza faptul ca si gravitatia este un fenomen fizic demostrat si acceptat, prezent si in manualele de gimnaziu. Adica nu conteaza pentru Phoebe. Ea "nu cumpara asta", adica daca ea are senzatia ca este mai degraba impinsa spre Pamant, atunci la naiba cu gravitatia, se pare ca "in ultimul timp" nu mai e valabila...
....the real question is, who put those fossils there, and WHY?
Ross: Pheebs, I have studied evolution my entire adult life. Okay? I can tell you, we have collected fossils from all over the world that actually show the evolution of different species, okay? You can literally see them evolving through time.
Phoebe: Really? You can actually see it?
Ross: You bet. In the U.S., China, Africa, all over.
Phoebe: See, I didn't know that.
Ross: Well, there you go.
Phoebe: Huh. So now, the real question is, who put those fossils there, and why.

Si Phoebe continua glorios. Dupa ce recunoste ca nu stia de fosile, ramane la un punct de vedere personal si inedit: "So now, the real question is, who put those fossils there, and why."

Morala?

Traim intr-o vreme a democratiei. Unii semeni de-ai nostrii se pare ca , constienti fiind de asta, incearca sa aplice acesta democratie in orice aspect al vietii. Asadar... ce conteaza ca toti fizicienii din lume au ajuns la un consens? Eu, Phoebe, cetatean cu drepturi depline al planetei am voie sa sa cred altfel, sa am propriul punct de vedere. 
In particular, da, fiecare are dreptul sa creada in ce gogosi vrea. Mai rau cand oamenii cu gogosile sunt intr-un serviciu si li se dau bani pentru aceste gogosi. Un exemplu tipic: cineva nu se pricepe la un anumit aspect al unui domeniu, nu a depus niciodata vreun efort substantial si nu a realizat nimic semnificativ. Acest cineva sta de vorba cu altcineva care are ceva in spate realizat si a muncit pe branci ca sa poate face ceva mai bun si mai bine. Ce zice primul intr-o controversa, cand i se explica ca ar putea face lucrurile mult mai bine: "Asta zici tu, e parerea ta, eu zic altfel". Pare ok nu? Nu! Bineinteles ca nu, pentru ca de fapt cu asta raspund atunci cand li se prezinta legile domeniului (echivalentul gravitatiei). Nostim este ca nu-si dau seama ca celalat nu vine cu o "parere", ci cu o regula universal valabila.
Cum te poti contrazice cu Phoebe?
In democratie... Daca avem majoritate, votam , abrogam orice lege, inclusiv pe cea a gravitatiei, NU?


miercuri, 10 octombrie 2012

Visul din "Vis"

Am vazut picturi ale vechilor maestri...
(posibil spoiler)
Am reusit in sfarsit sa vad "Vis". O parte din spectacol am vazut mai demult la televizor. Chiar si asa a produs asupra mea o impresie foarte puternica si am dorit sa-l vad si realitate. Am vazut mai intai "Don Quijote" la Teatrul National. Dupa aceea am crezut ca am inteles cateva lucruri despre arta lui Dan Puric. In primul rand faptul ca trebuie sa stai aproape de scena (am stat in randul doi), ca sa poti vedea ce face cu adevarat. Daca la opera poti sa vezi baletul si de la balcon, pe Dan Puric trebuie neaparat sa-l poti vedea de aproape: dansul lui nu este numai dans, pantonima lui nu este pantonima (revin la acesta ceva mai incolo). 

Arta domnului Puric

Apoi credeam ca m-am dumirit ce arta slujeste domnul Puric: nu este (doar) pantonima, nu este (doar dans), nu este (doar) teatru. Este toate acestea la un loc, impletite, fara putea fi separate intr-o ARTA NOUA. Nu este o asamblare , o succesiune a acestor arte , este o imbinare a lor secunda cu secunda.

Vis

Asadar, madrindu-ma cumva ca am descifrat acest secret cultural (sic!), voiam sa vad ceva care intuiam ca este deosebit: spectacolul "Vis". Si am reusit asta de curand. Sa va spun. "Vis" este format din mai multe scene oarecum independente, fiecare spunand o mica poveste sau ceva mai altfel decat o poveste. 
Publicul a fost tratat cu grija (sic!) , prezentanduise diverse genuri treptat , de la comic (si mai facil) catre dramatic
Primele secvente au fost din registrul comediei. De exemplu un pianist care semana cumva cu personajul lui Rowan Atkinson de la Olimpiada (oricum scena lui Puric e mai veche de 2012), dar cu mult mai multa munca si elaborare. In anumite momente, ca acelea de interactiune cu publicul, parea inspirat din Louis de Funes. Chiar daca s-ar fi inspirat, sa incerci sa faci ceva din Funes si sa poti reusi este deja extraordinar.
Al doilea gen artistic a fost combinatia dans-pantonima-poveste. "Mimand" un om calare (si calul!) artistul danseaza pe ritmuri americane, rusesti si romanesti. Era dans, era si pantomima, era si teatru in acelasi timp. Daca voiai sa vezi teatrul trebuia sa-i urmaresti fata si mainile, daca voiai sa vezi dansul trebuia sa-i urmaresti picioarele. Nu puteam (!) oricat m-as fi chinuit sa le vad pe amandoua in acelasi timp. Aveam oarecum perceptia lor, dar nu puteam sa le urmaresc decat secvential. Eu, spectatorul, nu puteam asimila cat imi oferea artistul.
Urmatorul gen a fost pantonima-dans-teatru dramatic. Personajul incearca sa evadeze din sucesiunea de inchisori in care este prins in societate. Evadarea completa poate fi atinsa numai cu evadarea din acea societate.
Apoi am vazut iar pantomima-dans-teatru, dar nu a mai jucat Dan Puric, ci mainile lui. Acestea au fost pe rand flacari, pasari si in final au spus povestea de dragoste, viata si moarte a unui cuplu.
Dupa am mai spus, credeam ca am cheia cifrului "noi arte". E noua, pentru ca nu cred ca mai exista cineva sa imbine pe lumea acesta cele trei: pantonima, dans si teatru intr-o singura forma si sa faca totul la un asemena nivel artistic.
Ultima parte insa ... 
Sa depun marturie ce am vazut: am vazut pictura, imagini rupte parca din maestrii cei vechi care se "jucau" cu compozitii din lumini si umbre. Am vazut statui si sculpturi. Am vazut film: imagini venite parca din "La passion de Jeanne d'Arc" de Carl Dreyer sau realizarea unui regizor maiastru care se invartea cu camera in jurul personajului cazut "in ganduri" (im realitate, lumina statea pe loc, iar artistul se rotea fara ca noi sa percepem asta).
Am inteles, sau nu, ce mai conteaza? Conteaza bucuria in fata artei. Avem cativa artisti care sunt cumva unici, pentru ca au facut ce nu face nimeni. Sper sa nu se supere nimeni de aceasta alaturare. 
Maria Tanase. Gheorghe Zamfir. Tudor Gheorghe. Dan Puric.

marți, 2 octombrie 2012

Stiati ca? - Alain Delon


... tatal sau avea un mic cinematograf de cartier.
... familia lui a fost una destramata. Spune ca nu tine minte sa-si fi vazut parintii stand impreuna
... si-a serbat varsta de 20 de ani in carcera, dupa ce el si alti cativa au rasturnat un jeep militar; toate acestea se petreceau in timpul serviciului militar in Vietnam. A si plans putin atunci, in acea zi, dupa cum isi aminteste mai tarziu.
... intors in Franta, a locuit un timp in Quartier des Halles si Montmartre, zone rau famate. Dupa cum spunea chiar el, era rasfatatul unor dame de companie si nu cunostea alte zone ale Parisului.
... a fost prieten cu boxeurul argentinian Carlos Monzon, unul dintre cei mai buni din toate timpurile
... a rascumparat (cu cateva zeci de mii de franci, prin 1970) manuscrisul original furat al apelului A TOUS LES FRANCAIS, apel facut de generalul De Gaulle in 18 iunie 1940.
... in epoca lor de glorie, a aparut alaturi de Belmondo intr-un singur film, in Borsalino