Defiance

O surpriza placuta

Multa lume a vorbit despre "Inglorius Basterds" din 2009 , si ma intreb de ce. Dupa cum spuneam in afara de partea care apartine personajului negativ , restul e ne-glorios. "Defiance" din 2008 , realizat de Edward Zwick ("Legend of the falls", "The Siege", "The Last Samurai") este un film cu tema oarecum similara dar despre care merita vorbit, chiar si contoversele fiind mai viabile in cazul sau.
In primul rand Daniel Craig, are aci un rol greu si reusit. Poate daca ar fi fost antrenat in mai multe realizari de acest gen si in mai putine Bond-uri, am fi avut un actor de un mare calibru. Personaujul lui , Tiuva Belski (personaj real, ca si mare parte din poveste) are de realizat o sarcina mult mai complicata decat orice agent 007: sa tina in viata civili evrei in plin teritoriu ocupat de nazisti pe in Bielorusia si Polonia.
Interesante in acest film sunt cateva intamplari, care chiar daca nu s-au intamplat exact acestor personaje, s-au intamplat altor oameni in alte epoci mai apropiate sau mai departate. Iata mai departe aceste "coincidente".

Inamic la pamant

O recunoastere probabila a unor fapte reale este scena in care soldatul german prizonier este linsat de o multime de evrei refugiati, care , atentie , sunt civili. Personajul Tiuva (Craig) nu intervine in acest caz, apasat parca de povara imensa a durerii fiecaruia dintre civilii care isi pierdusera pe cei apropiati fara sa aiba posibilitatea sa-i apere sau sa-i razbune.
Intr-un documentar BBC (unul din cele mai mari si mai importante de acest gen), despre al doilea razboi mondial, o scena aparte se petrece in Parisul insurectional din august 1944. Orasul se revolta, la initiativa partizanilor (multi comunisti). De Gaulle ar vrea sa le sara in ajutor , dar va ajunge (prin Lecrerc) destul de tarziu. In planurile strategice ale lui Ike (Eisenhower), Parisul nu era un obiectiv militar important. Asa ca, zile intregi, raman in conflict partizanii si alti parizieni contra garnizoanei germane. Ce ne prezinta acea parte de documentar: pe o strada larga si necirculata, un soldat german singur , ratacit de ai sai , este lovit de gloante si cade ranit la pamant. Ceea ce urmeaza este destul de greu de privit: din cand in cand civilii care trec grabiti si in fuga prin zona , se opresc sa loveasca fiecare in soldatul german ranit si cazut la pamant. Santem in Paris, inima civilizatiei, secolul XX...

Flavius Josephus a avut dreptate

Alta scena prezentata cu mare curaj in "Defiance": cativa din "soldatii" grupei de refugiati evrei profita de avantajul de a detine arme si is creeaza privilegii in dauna civililor: fura din proviziile stranse din fermele din jur , isi stabilesc singuri ratii mai mari decat batranii , femeile, copiii si restul civililor. Mai mult: agreseaza alti soldati si incearca sa rastoarne conducatorul bolnav de plamani. Spre lauda lui, Tiuva cel din film (poate si cel real) va executa pe unul din turbulenti si va pune capat revoltei si nedreptatii.
Vom vedea cum astfel de lucruri se mai intamplasera mai inainte si s-au mai intamplat dupa aceea si vor mai fi iarasi...

Anul 74 era noastra.
Evreii se revolta impotriva stapanirii romane. Intr-o prima faza, Flavius Josephus se afla printre liderii care ii organizeaza pe ai sai si conduce lupta. Va cadea prizonier odata cu asediul si caderea cetatii Tiberiada. Dupa aceea, pentru ca ramane in tabara romana si devine apropiat al Vespasienilor, va scrie despre acele intamplari si va fi numit chiar "Evreul Romei". Si totusi... Multe din relatarile sale de martor ocular se vor confirma prin repetare peste multi ani in diverse alte locuri si vremuri. Ce spune el, pe scurt; in cetatile asediate timp indelungat, aparatorii inarmati profita de pozitia si puterea lor, mai precis, cand toata lumea ajunge sa sufere de foame, ei vor strange ultime farame de mancare de la cei fara forta: femei, copii, batrani si alti civili, astfel incat acestia vor muri de foame , chiar inainte de terminarea asediului. Ce mai spune: inca din start, luptatorii nu isi asuma lupta deschisa cu romanii si prefera lupta din spatele zidurilor. Dar tot acolo, in anumite cazuri se aflau si mii, zeci de mii si chiar mai mult decat atatia civili; si dupa cum am vazut militarii nu isi asuma si apararea vietii acestora, ba dimpotriva.

Irak 2004, adica ceva mai tarziu in era noastra.
Avand experienta razboiului din 1991, regimul irakian stie ca nu poate face fata in camp deschis fortelor americane, asa ca aleg o noua tactica: se apara in orase. Adica pun intre ei si armata atacatoare un scut uman: proprii civili. Spera probabil ca victimele civile sa starneasca oprobiul opiniei publice internationale si astfel ei sa aiba o sansa sa-si pastreze puterea.

Concluzia: un razboi ale legile lui aspre; pune oamenii in situatii limita, de supravietuire. Si atunci omul poate deveni fiara chiar si pentru cei din jurul sau, nu se pastreaza conventiile de prieten sau inamic. Ca sa supravietuiasca isi poate sacrifica conationalul, aliatul , co-religionarul, prietenul si asa mai departe. Un razboi nu are limitele pe care le cred cei care il pornesc, merge mai departe , e un foc scapat de sub control...

Controversele - cu sau fara lupte

O controversa mai putin importanta este aceea daca refugiatii evrei chiar au avut ocazia sa lupte direct cu soldatii germani, ca in film, sau doar au fugit si s-au ferit cat au putut mai bine. Nu cred ca e important, cu cat au reusit sa evite luptele, cu atat mai bine. Ce pare in film cam tras de par sunt mult prea dinamicele lupte cu soldati germani (sunt doua). Nu pare plauzibil sa poti misca atati civili atat de repede ca sa scapi de urmaritori.

Controversele - masacrul polonezilor

Au fost cateva cazuri in care zeci si sute de locuitori polonezi au fost ucisi, se pare, de partizani sovietici pornind de la conflicte create de aprovizionare (era mai greu pentru partzanii sovietici sa gaseasca sprijinul populatiei peste granita virtuala, in teritoriul polonez). Sunt voci , numite "istorici amatori" care implica gruparea lui Bielski in astfel de evenimente. Totusi investigatiile oficiale poloneze si istoricii profesionisti polonezi nu au putut gasi argumente in acest sens.

Numele trandafirului…

Filmul fara carte

Daca ar fi existat numai filmul , fara sa existe cartea? Ce valoare absoluta ar fi avut el? Pai sa trecem in revista: interpretari bunicele pentru rolurile lor ale lui Sean Connery (William of Baskerville, aka Gugliemo), Cristian Slater (Adso of Melk) , Farid Murray Abraham (Bernardo Guy). Altele par bune , dar sunt bizare , fara a fi mai nimic in spatele acestei ciudatenii: Ron Perlam (Salvatore), William Hickey (Ubertino da Casale). O succesiune de elemente expresioniste , fara adancime , o dezbatere foarte scurta asupra unei teme interesante: rasul este o blasfemie? Si mai presus de toate o succesiune epica superficiala, cvasi-politista cu accent pe un bizar ne-fundamentat.

Cartea – lumea

Lumea din carte este cu mult mai vasta decat cea din film. In primul rand , pentru fiecare val epic avem un ocean de povestiri istorice in spate – legate in primul rand de istoria bisericii si rolul ei. Marele merit al scriitorului este ca a nascocit o poveste unde fiecare personaj are radacinile intr-un filon faptic profund, iar abatia (manastirea) devine un nod, un vartej unde toata acceasta istorie se strange pentru o vreme la un loc.

Cartea – stilul

Eco s-a documentat enorm pentru acest roman, realizand o imagine multi-dimensionala asupra acelei epoci: de la istoria bisericii (ordine calugaresti, Inchizitie, papalitate), literatura contemporana (epocii) si accea mai veche, arta, stiinta otravurilor si a plantelor si multe altele. Si cu toate acestea ideile sunt convergente, lucru greu de realizat intr-un roman si mai degraba potrivit pentru un film. Era deci un rar caz cand romanul era deja pregatit pentru a fi transpus intr-un film. Iar filmul de fata , va rata aceasta ocazie cu o mare lipsa de gratie.

Cartea – ideile

Grija fata de carti – Abatia strange carti pentru a fi o biblioteca adevarata sau o inchisoare a cartilor, o cenzura pe vecie a anumitor idei? Atunci cand ideile antichitatii grecesti si romane sau ale lumii arabe (mostenitoarea de atunci a celor doua) se puteau gasi numai in cateva carti, pentru ceva vreme , trezorierul acestei cunosteri au fost manastirile, unde se adunau si se transcriau carti, unde exista stiinta de carte necesara pentru toate acestea. Daca acestea oaze se transformau in inchisori , pazitorii lor aveau de fapt putere de viata si de moarte asupra ideilor din vechime.

Discutia din capitolul “Ziaua a treia-Sexta” dintre Guglielmo si Adso (de fapt o serie de intrebai si raspunsuri) este o geniala pagina virtuala (in sensul ca de fapt sunt mai multe pagini fizice de carte) de filozofie a istoriei , de sociologie, cu explicatii pentru multe din problemele de atunci dar si dintotdeauna. Cat poate un sistem social-politic-religios sa aiba grija de oameni si cat nu, ce se intampla cu cei ramasi pe dinafara, cum se consuma revoltele indreptatite prin indrumari gresite. Si mai mult de atat , prin vocea lui Gugliemo ni se prezinta si o frumoasa solutie pentru viitor (ratata partial de prezentul nostru).

“Daca arta deraderii ar deveni acceptabila” si nobila nu prin gura unui pacatos plebeu ci prin cea a unui savant , cum ar fi prin scrierea lui Aristotel, blasfemiile nu vor mai putea fi stavilite … asta era grija intunecatului Jorge de Burgos. (In ziua de azi , cand exista atatea canale de informative, “pacatul plebeu” ramane insa sursa principla a unei “deraderi” foarte putin nobile)

Saracia lui Iisus a fost sau nu adevarata? Pot biserica si conducatorii ei sa fie bogati , daca Iisus a fost sarac? Pot anarhistii si talharii sa conduca cu dreptate oamenii nemultumiti si saraci?

Gasim ideile in carte, mai putin in film…

Filmul – ce ramane

Ce avem in film? Mai nimic din toate acestea: nu reseie de ce era Salvatore un personaj asa ciudat, nu intelegem care este viziunea despre viitor a lui William of Baskerville, nimic din stilul elevat , cult si rafinat al lui Umberto Eco. Ideile principale dispar aproape complet intr-un decupaj simplist care contine numai o succesiune de evenimente golita de continut. E ca si cum ai fi pus un copil sa citeasca cartea si apoi sa-l pui sa o povesteasca. O poveste cvasi-politista simpla, peste care se pune un capac de bizar si grotesc gratuit. Are si parti bune … vorba lui Dumitru Solomon. Se reface oarecum parfumul epocii (daca extragem grotescul) si avem cei trei actori care isi fac datoria, lasand impresia ca nu sunt folositi la potentialul lor.

Inedit – Jorge de Burgos

Se pare ca numele eminentei din umbra a biliotecii “Jorge de Burgos” este inspirat din numele scriitorului-bibliotecar , fascinat de carti si de lectura, Jose Louis Borges (in final orb si el ca si Jorge).

Concluzia

Cititi cartea!!

300?

La ce ar fi bun filmul 300?

Fata de cateva filme anterioare, a reusit sa atraga atentia (si emotia) asupra unui eveniment istoric iesit din comun, de rascruce in istoria omenirii. Daca acea batalie ar fi avut alt deznodamant, daca regele Leonidas, spartanii si thespienii ar fi avut alta optiune in acea zi, toata istoria ce a urmat ar fi fost altfel si toata lumea pe care o vedem si o cunostem ar fi fost altfel ... si fara noi (e adevarat, ar fi fost altii). Altfel...in sensul ca probabil mai putin civilizata.

Glosar de termeni:
Hoplit - soldat grec de infanterie grea
Spartani, tebani, thespieni - locuitori din orasele grecesti cu acelasi nume.

Filmul

In film 300 de supra-oameni (spartani) , alaturi de 1000 de alti greci, se lupta trei zile cu oastea nenumarata a regelui persan. De ce supra-oameni ? Pentru ca par a avea de 3 ori forta si de 10 ori viteza unui om obisnuit. In final sunt invinsi , dar numai prin tradare.

Lupta reala

In realitate avem tot trei zile de lupta. Grecii sunt insa peste 5000 (din care si cei 300 hopliti din Sparta). Rezista cu succes doua zile atacurilor persane. In a treia , in urma unei tradari, sunt atacati si din spate. Pentru a scapa mica armata, Leonidas ramane in urma cu cei 300 de compatrioti, 700 de thespieni si 400 de tebani. In lupta ce urmeaza spartanii si thespieni mor pana la ultimul luptand mai intai cu sulitele, apoi cu sabiile si apoi dupa cum spun istoricii si cu mainile si cu dintii. In acea zona arheologii au gasit o cantitate mare de varfuri de sageti persane ... O parte din tebani se predau. Persii sufera pierderi grele, inclusiv cativa dintre comandanti , printre care si fratele regelui Xerses. De remarcat ca cei 700 thespieni reprezentau toti hoplitii pe care putea sa-i adune acel oras. De altfel tot lor se pare ca li se aplica chiar mai bine decat spartanilor regula "cu scut sau pe scut".

Pana la urma ce e mai impresionant? Ca 300 de supra-oameni sa infrunte o armata sau ca 1000 de soldati buni, dar oameni obisnuiti sa faca acelasi lucru? Eu as inclina spre cei din urma...

Adevaratul Leonidas

Imaginea adevaratului rege Leonidas, se spune ca este cea reprezntata de bustul sculptat unui hoplit spartan cazut la Termopile. Hoplitul are zambetul enigmatic intalnit la statuile arhaice grecesti sau etrusce.

"Calatorule, du-te si spune cetatenilor nostri din Lacedemonia ca, supunandu-ne legilor lor, zacem aici" (epitaf de pe monumentul inchinat spartanilor cazuti in acea lupta, atribuit lui Simonides din Ceos).

Are de ce sa zambeasca... Intr-un fel, este bunicul nostru, al tuturor...