(500) Days of Summer .. in fine, fara SF

Coincidente... Povesti...

Copii asculta povesti cu zane, zmei, balauri (... pardon: elfi, orci si dragoni). Adultii asculta/vizioneaza (mai rar,  mai si citesc) siropoase povesti de dragoste. La ce sunt bune? Visezi la viitor ? Daaa! ... acelasi viitor pe care il va avea om sarac care vede filme cu palate de cristal.
Nu exista asemenea lucruri? Ba exista, doar ca mult mai rar decat in filme si romane. Si atunci sa nu faca asemenea filme sau romane? Sa se faca, doar ca ce se intampla cu restul de povesti adevarate ?  O data la 50 de ani se mai face un film si despre restul. Un bun exemplu:  (500) Days of Summer.

In primul rand e vorba de o relatie ( ce nume odios :) ) asimetrica. Unul se crede intr-o poveste de dragoste, altul doar isi omoara timpul - "friends with benefits", sau nici macar. Are si varianta asta a doua mai multe beneficii, nu doar unul: nu te simti singur, ai partener de mici distractii, ai o "plomba" pentru comfortul psihic (incredere de sine etc.). Daca lucrurile sunt clare - aici Summer, cumva incearca sa puna niste granite de la inceput, ar trebui sa fie ceva mai  bine. Ar trebui.. pentru ca celalalt poate sa nu prea vada. Avem o scena interesanta mai spre final, cand Tom, oarecum cu valul ridicat de pe ochi, reuseste sa gaseasca in memorie partile care aratau cum scartiie relatia.
     

Nu avea incredere in mainile care se feresc ..

Mai rau este daca cel cu relatia libera, foloseste acest timp cu si mai mult folos: isi cauta mai mult sau mai putin activ (dar receptiv) o relatie mai buna... adica si ca plomba, esti doar una temporara pentru el.
Exista si momente "nostime", aici in film si in realitate: Summer, cea cu relatia libera, plange in hohote la filme de dragoste (aici Absolventul).

Va dati seama ce confuzie e acum in capul lui Tom ...

Oricum, filmul o ia razna la final... Happy End in stil Hollywood: fiecare isi gaseste omul potrivit perfect.. prin coincidenta: s-a nimerit domnule, ca sa vezi. Un lucru bun, totusi: nu e folosit cliseul barbatii vor sex si femeile dragoste

Ce ar fi trebuit sa faca Tom, ca sa-i fie ceva mai bine? Avem strategia Littlefinger "I play a little game. I assume the worst.". Adaugam la asta un mic calcul de probabilitati: trebuie incerci de cat mai multe ori ca sa nimeresti mai bine. Prima data cand ti se pare ceva , renunti si incerci altceva. Si daca...

Daca ar fi mers pana la urma ... Daca ar fi fost asta coincidenta ? Daca tradezi un prieten la o mica suparare? Mai incerci.. dar nu sta in nici un caz mai mult de 500 de zile, cu Summer.

I play a little game ...

What's the worst reason they could possibly have for saying what they say ...?

Am avut dreptate ... aici

Littlefinger se conduce dupa logica lui Cao Cao  "I'd rather betray the world than let the world betray me." - "I play a little game. I assume the worst." spune la randul lui Littlefinger. Pomeneam de jocul de sah: toti oamenii sunt piese pe tabla lui.

In episodul 7, seria 7, nedifuzat pe cand scriam postarea anterioara, ne arata explicit un asemenea joc, de data asta incercand sa il induca Sansei ca mod de gandire (tot pentru avantajul lui insa).

Littlefinger: Sometimes when I try to understand a person's motives,
I play a little game.
I assume the worst.
What's the worst reason they could possibly have for saying what they say and doing what they do?
Then I ask myself, “How well does that reason explain what they say and what they do?"

So, tell me what's the worst thing she could want?

Sansa Stark: She could want me dead because she thinks I wronged my family.Littlefinger: Why did she come to Winterfell?
Sansa Stark: To kill me for marrying our enemies and betraying my family.Littlefinger: Why did she unearth the letter Cersei made you write?
Sansa Stark: To provide proof of my betrayals. To provide justification after she murders me.

Littlefinger: And after she murders you, what does she become?
Sansa Stark: Lady of Winterfell.

     

Revin, In viata reala, nu exista Brandon Stark... asa ca strategia lui Littlefinger este castigatoare. Doar pentru jocul lui insa, si doar daca asta vrei sa joci.

Cine iti zambeste ...

Poate cel mai mult mi-a ramas din Young Pope uimitoarea fraza de final:

<<"God does not allow Himself to be seen. God does not shout. God does not whisper. God does not write. God does not hear. God does not chat. God does not comfort us."
And all the children asked her: "Who is God?" And Juana replied: "God smiles". And only then did everyone understand. And now, I beg all of you, smile. Smile. Smile. That's right, smile.>>

Pentru toate lucrurile bune din viata noastra, pentru faptul ca ne-am nascut, Universul sau Cineva ne-a zambit sau ne zambeste.

Zambetul e asociat cu prietenie, dragoste, bunavointa.

Ar fi bine sa stam o clipa si sa reflectam. Acestea sunt singurele surse de zambet ? Nu de alta, dar un zambet ne poate schimba viata, un zambet ne poate face, de exemplu, sa ne indragostim.

Imi aduc aminte de o intamplare care mi-a schimbat perceptia. M-am nimerit sa intr-o vizita in care doi amici, se uitau la o emisiune cu Miss Universe in direct. Am observat foarte amuzat ca, parca schimbati de un comutator invizibil, zambeau - fara sa fie constienti de asta - chiar in secunda in care aparea o domnisoara in costum de baie. S-a repetat de zeci de ori, de fiecare data. Nostim. Mai tarziu m-am trezit ca patesc acelasi lucru la o aparitie asemanatoare. La naiba ! Chiar asa functionez, ca un automat prostanac ? M-a enervat destul  de tare, astfel incat nu prea mai mi se intampla.

Cum poate continua, uneori stupid, povestea aceasta ? Sa zicem ca un domn/domnisor se nimereste langa o doamna/dominsoara cu un aspect incantator (nu trebuie sa fie in costum de baie). Ce se intampla? Domnul zambeste ! In multe cazuri, este doar zambetul acela reflex si instinctual, similar cu cel al catelului care da din coada in fata mancarii. Unde apare necazul? Doamna/domnisoara il poate confunda cu celalat tip de zambet: bunavointa, prietenie sau chiar dragoste.

Dussolier (domnul) iti zambeste...

Cine mai zambeste? Vanzatorii de iluzii.
Deunazi am vazut o scena din aceasta de aproape. Vanzatorul serviciului iluzoriu, era extrem de amabil, curtenitor si zambitor. In filme, cea mai memorabila scena de care imi amintesc este din Glengarry Glen Ross. In cazul acesta iluziile erau niste banale asigurari. Puteam vedea aici un intreg arsenal de trucuri prin care provoci emotie si pacalesti. Meomorabil este insa "realizarea" lui Ricky Roma (Al Pacino): sta toata noaptea cu potentialul client, ii "devine" cel mai bun prieten, caruia ii spune tot ce are pe suflet... si la ziua, il face sa semneze asigurarea.

Ricky Roma iti zambeste ....

Politicienii ne zambesc. Cat valoreaza zambetul lor? 
   

 Francis Underwood iti zambeste...

Copilul nostru ne zambeste. Cu siguranta ca tine la noi. Pe de alta parte are nevoie de noi, pentru ca nu se poate descurca singur inca. Adevarul adevarat il vom  afla abia cand va creste si nu va mai fi dependent de parinti.

Cei care au bunavointa, prietenie, dragoste, nu ne zambesc tot timpul. Ei ne duc grija, vor ca noi sa reusim mai mult in viata.  Uneori se incrunta, uneori ne cearta, dar pe dinautru ne zambesc intotdeauna.  

Nu pretuiti zambetul in sine, pretuiti sau nu continutul.

Arrival - graunte pierdute spatiu

"Arrival" - trebuie sa intervina ... extraterestrii pentru ca tarile sa discute intre ele si pentru ca oamenii precum Louise sa-si poata face o proiectie a viitorului pentru a lua o decizie cu privire la propria viata. Cu alte cuvinte - in mod ironic - suntem cam alienati si de unii singuri.     

Dicolo de asta, cea mai interesanta fraza din film e ultima:
 

Louise: If you could see your whole life from start to finish, would you change things?
Ian: Maybe I'd say what I feel more often. I... I don't know. You know, I've had my head tilted up to the stars for as long as i can remember. You know what surprised me the most? It wasn't meeting them. It was meeting you.

Nu spatiul si imensitatea lui e surpriza. Prin natura noastra suntem doar niste mici graunte pierdute in acest spatiu. Supriza este cand gasim alta graunta din spatiu careia sa-i pese de noi si noua de ea.