The Newsroom - who we voted

In prima postare despre serialul The Newsroom am mentionat de raspunsul realizatorului Will McAvoy la  intrebarea pusa de cineva din public " ..why America is the greatest country in the world?". El a argumentat ca nu este, dar a spus in acelasi timp "We sure used to be." Unul din motivele pentru care au fost  candva "the greatest" era:

We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election ...

Din pacate vad acest lucru (identificarea) si la noi de prea multe ori. Aceasta insemana ca nici nu avem sanse mari pe drumul spre maretie...

Cum se manifesta aceasta identificare?

Un om oarecare este solidar precum cetateanul turmentat cu "ai lui", pe care i-a votat sau ii va vota, indiferent de ce fac acestia. In general politicienii promit ceva si apoi fac altceva, promit celor multi si apoi dau celor putini si alesi "pe spranceana". Daca ramai orb la aceste transformari, nu e prea bine. La fel, fiecare grupare politica are si buni si rai. Sa-i vezi pe toti buni numai pentru ca sunt ai tai, iar nu e bine. 

Un alt fenomen ciudat este cel de "indragostire". Nu are legatura cu faptul ca politicianul este barbat sau femeie, el "cade cu tronc" anumitor cetateni, care devin "indragostiti" politiceste de acesta. Admiratia lor se pastreaza in ciuda prostioarelor sau prostiilor facute de politicieni. Mai mult, se extinde (admiratia si sustinerea) asupra tuturor celor din tabara celui admirat, chiar daca unii sunt doar niste oportunisti, iar altii si mai rau. 

In final, marea orbire e sa vezi lucrurile doar in alb si negru: toti ai mei sunt albi, toti ceilalti sunt negri.

Un ocean de naivitate.  Mai e mult pana departe... pana la "the greatest".

The Hurt Locker - House in Irak

Inca 365 de zile de fericire pentru veteranul James.

Plot

Irak. Razboiul cel scurt a durat o luna. Razboiul cel lung - antentate, mine, bombe cu ceas - dureaza ani de zile si produce poate mai multe victime decat primul. Echipele de genisti - Explosive Ordnance Disposal (EOD) - sunt permanent in prima linie. Veteranul William James (Jeremy Renner), inlocuieste din mers seful unei asemena echipe care tocmai cazuse in misiune.

Soldati in razboi

Timpul se masoara aici in zile - zilele ramase pana la lasarea la vatra. Mai sunt 38 ... mai sunt 26 .. mai sunt 23. Pana nu trece si ultima zi, un genist nu poate fi sigur ca va pleca viu sau intreg acasa. Singurul care face exceptie este William James, veteranul cu 873 de misiuni reusite. Acesta pare nesabuit si dependent de adrenalina - intotdeauna pune rezolvarea misiunii inainte de siguranta sa pesronala si apoi de a echipei sale. Pentru ceilalti, fiecare zi alaturi de el pare sa fie un cosmar.

Sg. Sanborn: Welcome to Bravo Company. Welcome to Camp Victory. 
Staff Sg. William James: Ah, Camp Victory? I thought this was Camp Liberty.
Sg. Sanborn: Ah, no, they changed that about a week ago. 'Victory' sounds better. 
Staff Sg. William James: Alright. Well, good. At least I know I'm in the right place, right? 

Da, William James pare singurul care se simte "in the right place".

Razboi si pace

Razboiul are un efect puternic asupra oamenilor. Sg. Sanborn cedeaza psihic spre final. Din tanarul dornic de distractie care nu vrea inca o familie, incepe sa planga pentru ca simte pericolul de a muri inainte de a avea un fiu. Dar William James? Acesta are deja un fiu, si o fosta sotie inca loiala. El ar avea pentru ce sa se intoarca acasa...

William James

Nesabuit si dependent de adrenalina - asa spuneam ca pare James colegilor sai. Atata inteleg ei. Un soldat mai tanar care va fi ranit , il va considera pe acesta vinovat pentru ceea ce i se intmpla. Nu au observat insa, de exemplu, ca James este total dat peste cap de disparitia micul sau amic irakian , vanzatorul de dvd-uri, pe care o asociaza cu gasirea trupurilor unor copii folositi drept capcane umane. 

Acasa ...

In final WJ ajunge acasa. O scena memorabila este cea in care loiala fosta sotie, aflata impreuna cu el si cu fiul lor in supermarket il roaga pe el sa ia niste cereale.

Scena este antologica. Omul atat de sigur in fata unor dispozitive explozive periculoase si complicate, este pierdut in fata raftului din care trebuie sa aleaga cereale. Pierdut intr-o lume fara sens pentru el. Sa vedem de ce...

Il vedem si vorbind cu fiul sau (monolog, intrucat acesta este prea mic):

 As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore.

William James: [Speaking to his son] You love playing with that. You love playing with all your stuffed animals. You love your Mommy, your Daddy. You love your pajamas. You love everything, don't ya? Yea. But you know what, buddy? As you get older... some of the things you love might not seem so special anymore. Like your Jack-in-a-Box. Maybe you'll realize it's just a piece of tin and a stuffed animal. And the older you get, the fewer things you really love. And by the time you get to my age, maybe it's only one or two things. With me, I think it's one. 

Sergentului i-au mai ramas numai unul sau doua lucruri de care sa se bucure in viata. De fapt numai unul... Este acesta fiul sau?

Ne lamureste insa finalul de film - William James este iar in Irak. Mai are 365 de zile si este fericit. Isi va risca viata de zeci de ori, dar va salva viata a sute de oameni:  americani, irakieni , soldati si civili.
Este sigurul lucru care il mai iubeste, lucrul care valoreaza cel mai mult - mai mult decat familia, mai mult dacat viata care ii este pusa in primejdie. Nu-i este frica pentru ca este fericit.
Acesta este secretul lui William James, acelasi secret ca si cel al lui Gregory House.

The Newsroom - Why America is the greatest... ?

We just decided

Chiar si numai inceputul serialului "The Newsroom", cu prima parte din primul episod "We Just Decided", are mai mult continut decat o duzina de filme si seriale pe teme politice.

Un prezentator de succes - cu multi bani si multa faima - isi datoreaza aceasta reusita unei abordari "caldute" - este inteligent charismatic, glumet, si nu supara pe nimeni. Acest moderat care traieste mai mult decat confortabil va deveni un "moderat radical". Pus sa-si joace rolul obisnuit pe o scena alaturi de doi politicieni, va rabufni. Aceasta pentru ca, de la un moment dat, nu va mai suporta nimic din status-quo: nici pacaleala obisnuita a politicienilor, nici deruta publicului, nici propriul rol.

Plot: O dezbatere politica televizata din State - un conservator (republican), o liberala (democrata), un moderator, public si un invitat - un prezentator de stiri de success, Will McAvoy (Jeff Daniels). Cei doi politicieni au discursul tipic, spun ceea ce ar spune oricare altii din partidele lor. McAvoy se uita blazat cand la unul, cand la altul si refuza sa-si declare preferintele. Nimic din ceea ce se spune nu pare a-l interesa si al face sa intre in joc. Cand este intrebat direct, raspunde prin eschive:

Provocarea

Urmeaza dialogul cu publicul din sala. O tanara domnisoara pune o intrebare pentru invitati:

Atentie (!), ea intreaba DE CE? Faptul ca este (cea mai...) pare a fi pentru ea si pentru politicieni ca o certitudine. Dealtfel acestia se si se grabesc sa raspunda - iar acele raspunsuri sunt cele tipice, asteptatate - conservatorul - pentru ca sunt o tara a libertatii, iar liberala pentru ca sunt o tara a diversitatii.

Rabufnirea

Provocat nu atat de moderator, ci de falsitatea intregii situatii, McAvoy se decide sa raspunda:

Why is America...(the greatest country in the world)?

- It's not the greatest country in the world, Professor. That's my answer.

- You're saying--

- Yes.

- Let's talk about--

- Fine. 

Si apoi rabufneste, mai intai catre democrata:

 If liberals are so fuckin' smart, how come they lose so goddamn always?

Daca ei, democratii liberali sunt un grup de oameni asa de inteligenti, de ce pierd mereu in alegeri?

Si apoi catre republicanul conservator:

And with a straight face you're gonna tell students that America is so star-spangled awesome that we're the only ones in the world who have freedom?

Canada has freedom. Japan has freedom. The U.K., France, Italy, Germany, Spain, Australia.

Belgium has freedom!

207 sovereign states in the world, like 180 of them have freedom.

Argumentul libertatii era valabil la fondarea Statelor Unite, cand, prin comparatie cu statele europene conduse de regi si imparati si chiar cu democratia puternic cenzitara din Anglia, Statele Unite puteau fi considerate cea mai demnocrata si mai libera tara. Dupa mai mult de 200 de ani, acest argument este depasit. Avem deci un discurs politic depasit cu zeci pana la sute de ani!

No evidence...

Luat de val McAvoy ii raspunde pe nerasuflate si tinerei care pusese intrebarea:

- And, yeah, you, sorority girl. Just in case you accidentally wander into a voting booth one day, there are some things you should know, and one of them is there is absolutely no evidence to support the statement that we're the greatest country in the world.

We're seventh in literacy, 27th in math, 22nd in science, 49th in life expectancy, 178th in infant mortality, third in median household income, number four in labor force, and number four in exports.

We lead the world in only three categories:

Number of incarcerated citizens per capita, number of adults who believe angels are real and defense spending where we spend more than the next 26 countries combined, 25 of whom are allies.[...]

So when you ask what makes us the greatest country in the world, I don’t know what the fucking you’re talking about.Yosemite?

America si-a pierdut locul intai sau este foarte departe de acesta in aspecte importante legate de cultura, sanatate, speranta de viata, venituri, exporturi si altele. Au ramas pe locul intai pentru lucruri pentru care nu se pot lauda sau sunt contradictorii: cheltuielile de inarmare, procentul de cetateni incarcerati si prin contrast, numarul de adulti care si in aceste conditii mai cred ca ingerii sunt reali. 

Apoi, furios si sarcastic intreaba ce motiv mai ramane pentru a fi "the greatest": Yosemite? (parcul national)

A fost odata...

Dar odata au fost "the greatest", si aceasta pentru motive mari , marete si importante:

We sure used to be.

We stood up for what was right. We fought for moral reasons. We passed laws, struck down laws for moral reasons. We waged wars on poverty, not poor people. We sacrificed. We cared about our neighbors.

We put our money where our mouths were and we never beat our chest.

We built great big things, made ungodly technological advances, explored the universe, cured diseases, and we cultivated the world's greatest artists and the world's greatest economy.

We reached for the stars, acted like men.

We aspired to intelligence. We didn't belittle it. It didn't make us feel inferior.

We didn't identify ourselves by who we voted for in the last election and we didn't, we didn't scare so easy.

Spune asta cu o mandrie nostalgica si trista.

Motivul

Cum au fost posibile atunci acele lucruri?

....we were able to be all these things and do all these things because we were informed. By great men, men who were revered. The first step in solving any problem is recognizing there is one. America is not the greatest country in the world anymore. 
Enough?

Aceste din urma vorbe sunt adresate in primul rand celor de pe scena, inclusiv lui: cei care informeaza publicul, politicieni sau jurnalisti, ar trebui sa o faca corect. O societate trebuie fie in stare sa-si recunosca problemele, acesta fiind primul pas necesar si obligatoriu pentru a le rezolva.

The real question is...

... don't get me started on gravity!

Un dialog interesant si aparent hazliu am intalnit in "Friends", episodul The One Where Heckles Dies (1995) .O mica controversa a aparut intre Ross (specialzare: paleontolog) si Phoebe (specializare: fara). Mai intai cu privire la evolutie si apoi prin extensie, cu privire la gravitatie:

"I get the feeling that I'm not so much being pulled down as I am being pushed. "

Ross: You uh, you don't believe in gravity?
Phoebe: Well, it's not so much that you know, like I don't believe in it, you know, it's just... I don't know, lately I get the feeling that I'm not so much being pulled down as I am being pushed.

Nu conteaza faptul ca si gravitatia este un fenomen fizic demostrat si acceptat, prezent si in manualele de gimnaziu. Adica nu conteaza pentru Phoebe. Ea "nu cumpara asta", adica daca ea are senzatia ca este mai degraba impinsa spre Pamant, atunci la naiba cu gravitatia, se pare ca "in ultimul timp" nu mai e valabila...

....the real question is, who put those fossils there, and WHY?

Ross: Pheebs, I have studied evolution my entire adult life. Okay? I can tell you, we have collected fossils from all over the world that actually show the evolution of different species, okay? You can literally see them evolving through time.
Phoebe: Really? You can actually see it?
Ross: You bet. In the U.S., China, Africa, all over.
Phoebe: See, I didn't know that.
Ross: Well, there you go.
Phoebe: Huh. So now, the real question is, who put those fossils there, and why.

Si Phoebe continua glorios. Dupa ce recunoste ca nu stia de fosile, ramane la un punct de vedere personal si inedit: "So now, the real question is, who put those fossils there, and why."

Morala?

Traim intr-o vreme a democratiei. Unii semeni de-ai nostrii se pare ca , constienti fiind de asta, incearca sa aplice acesta democratie in orice aspect al vietii. Asadar... ce conteaza ca toti fizicienii din lume au ajuns la un consens? Eu, Phoebe, cetatean cu drepturi depline al planetei am voie sa sa cred altfel, sa am propriul punct de vedere. 

In particular, da, fiecare are dreptul sa creada in ce gogosi vrea. Mai rau cand oamenii cu gogosile sunt intr-un serviciu si li se dau bani pentru aceste gogosi. Un exemplu tipic: cineva nu se pricepe la un anumit aspect al unui domeniu, nu a depus niciodata vreun efort substantial si nu a realizat nimic semnificativ. Acest cineva sta de vorba cu altcineva care are ceva in spate realizat si a muncit pe branci ca sa poate face ceva mai bun si mai bine. Ce zice primul intr-o controversa, cand i se explica ca ar putea face lucrurile mult mai bine: "Asta zici tu, e parerea ta, eu zic altfel". Pare ok nu? Nu! Bineinteles ca nu, pentru ca de fapt cu asta raspund atunci cand li se prezinta legile domeniului (echivalentul gravitatiei). Nostim este ca nu-si dau seama ca celalat nu vine cu o "parere", ci cu o regula universal valabila.

Cum te poti contrazice cu Phoebe?

In democratie... Daca avem majoritate, votam , abrogam orice lege, inclusiv pe cea a gravitatiei, NU?

Visul din "Vis"

Am vazut picturi ale vechilor maestri...

(posibil spoiler)

Am reusit in sfarsit sa vad "Vis". O parte din spectacol am vazut mai demult la televizor. Chiar si asa a produs asupra mea o impresie foarte puternica si am dorit sa-l vad si realitate. Am vazut mai intai "Don Quijote" la Teatrul National. Dupa aceea am crezut ca am inteles cateva lucruri despre arta lui Dan Puric. In primul rand faptul ca trebuie sa stai aproape de scena (am stat in randul doi), ca sa poti vedea ce face cu adevarat. Daca la opera poti sa vezi baletul si de la balcon, pe Dan Puric trebuie neaparat sa-l poti vedea de aproape: dansul lui nu este numai dans, pantonima lui nu este pantonima (revin la acesta ceva mai incolo). 

Arta domnului Puric

Apoi credeam ca m-am dumirit ce arta slujeste domnul Puric: nu este (doar) pantonima, nu este (doar dans), nu este (doar) teatru. Este toate acestea la un loc, impletite, fara putea fi separate intr-o ARTA NOUA. Nu este o asamblare , o succesiune a acestor arte , este o imbinare a lor secunda cu secunda.

Vis

Asadar, madrindu-ma cumva ca am descifrat acest secret cultural (sic!), voiam sa vad ceva care intuiam ca este deosebit: spectacolul "Vis". Si am reusit asta de curand. Sa va spun. "Vis" este format din mai multe scene oarecum independente, fiecare spunand o mica poveste sau ceva mai altfel decat o poveste. 

Publicul a fost tratat cu grija (sic!) , prezentanduise diverse genuri treptat , de la comic (si mai facil) catre dramatic

Primele secvente au fost din registrul comediei. De exemplu un pianist care semana cumva cu personajul lui Rowan Atkinson de la Olimpiada (oricum scena lui Puric e mai veche de 2012), dar cu mult mai multa munca si elaborare. In anumite momente, ca acelea de interactiune cu publicul, parea inspirat din Louis de Funes. Chiar daca s-ar fi inspirat, sa incerci sa faci ceva din Funes si sa poti reusi este deja extraordinar.

Al doilea gen artistic a fost combinatia dans-pantonima-poveste. "Mimand" un om calare (si calul!) artistul danseaza pe ritmuri americane, rusesti si romanesti. Era dans, era si pantomima, era si teatru in acelasi timp. Daca voiai sa vezi teatrul trebuia sa-i urmaresti fata si mainile, daca voiai sa vezi dansul trebuia sa-i urmaresti picioarele. Nu puteam (!) oricat m-as fi chinuit sa le vad pe amandoua in acelasi timp. Aveam oarecum perceptia lor, dar nu puteam sa le urmaresc decat secvential. Eu, spectatorul, nu puteam asimila cat imi oferea artistul.

Urmatorul gen a fost pantonima-dans-teatru dramatic. Personajul incearca sa evadeze din sucesiunea de inchisori in care este prins in societate. Evadarea completa poate fi atinsa numai cu evadarea din acea societate.

Apoi am vazut iar pantomima-dans-teatru, dar nu a mai jucat Dan Puric, ci mainile lui. Acestea au fost pe rand flacari, pasari si in final au spus povestea de dragoste, viata si moarte a unui cuplu.

Dupa am mai spus, credeam ca am cheia cifrului "noi arte". E noua, pentru ca nu cred ca mai exista cineva sa imbine pe lumea acesta cele trei: pantonima, dans si teatru intr-o singura forma si sa faca totul la un asemena nivel artistic.

Ultima parte insa ... 

Sa depun marturie ce am vazut: am vazut pictura, imagini rupte parca din maestrii cei vechi care se "jucau" cu compozitii din lumini si umbre. Am vazut statui si sculpturi. Am vazut film: imagini venite parca din "La passion de Jeanne d'Arc" de Carl Dreyer sau realizarea unui regizor maiastru care se invartea cu camera in jurul personajului cazut "in ganduri" (im realitate, lumina statea pe loc, iar artistul se rotea fara ca noi sa percepem asta).

Am inteles, sau nu, ce mai conteaza? Conteaza bucuria in fata artei. Avem cativa artisti care sunt cumva unici, pentru ca au facut ce nu face nimeni. Sper sa nu se supere nimeni de aceasta alaturare. 

Maria Tanase. Gheorghe Zamfir. Tudor Gheorghe. Dan Puric.

Stiati ca? - Alain Delon

... tatal sau avea un mic cinematograf de cartier.
... familia lui a fost una destramata. Spune ca nu tine minte sa-si fi vazut parintii stand impreuna

... si-a serbat varsta de 20 de ani in carcera, dupa ce el si alti cativa au rasturnat un jeep militar; toate acestea se petreceau in timpul serviciului militar in Vietnam. A si plans putin atunci, in acea zi, dupa cum isi aminteste mai tarziu.

... intors in Franta, a locuit un timp in Quartier des Halles si Montmartre, zone rau famate. Dupa cum spunea chiar el, era rasfatatul unor dame de companie si nu cunostea alte zone ale Parisului.

... a fost prieten cu boxeurul argentinian Carlos Monzon, unul dintre cei mai buni din toate timpurile

... a rascumparat (cu cateva zeci de mii de franci, prin 1970) manuscrisul original furat al apelului A TOUS LES FRANCAIS, apel facut de generalul De Gaulle in 18 iunie 1940.

... in epoca lor de glorie, a aparut alaturi de Belmondo intr-un singur film, in Borsalino

The Mission - "The world is..."

Parintele Gabriel are o misiune in care crede (Jeremy Irons)

Despre filmul "The Mission" (1986) se pot spune multe. A castigat Palm d'Or, un Oscar pentru imagine, premii Bafta, Golden Globe (si pentru soundtrack-ul de Ennio Morricone) si altele. E bine realzat si jucat, dar are si cateva stangacii uitate la montaj in scenele de masa.

Ma opresc aici doar la scena finala, poate cea mai buna daca nu din film, atunci din scenariu.

Plot: Indienii guarani de langa cascada Iguazu sunt covertiti de o misiune iezuita. Aflati sub legea spaniola si protectia iezuita, acesti nativi americani sunt in siguranta. Apoi acea regiune este transferata portughezilor. Acestia intentioneaza sa  ia in stapanire pamantul indieniilor si sa-i transforme in sclavi. Cardinal Altamirano este trimis de papa pentru a stabili soarta misiunii. Pentru a supravietui , ordinul iezuit va trebui sa faca pe plac Portugaliei si Spaniei. Misionarii si o mare parte din indieni sunt ucisi. 

 Cardinalul Altamirano are o misiune mai "pamanteasca" (Ray McAnally)

Personaje:

Cardinal Altamirano - trimisul papei, fost iezuit.

Cabeza - Guvernatorul spaniol

Hontar - Guvernatorul portughez

Cardinal Altamirano: And you have the effrontery to tell me that this slaughter was necessary?
Cabeza: I did what I had to do.
Given the legitimate purpose,which you sanctioned...
Cardinal Altamirano: ...I would have to say, yes. In truth, yes.
Hontar: You had no alternative, Your Eminence.
We must work in the world. The world is thus.
Cardinal Altamirano: No, Seńor Hontar...
...thus have we made the world.
Thus have I made it.
Hontar: So, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... now your priests are dead, and I am left alive.
But, in truth, it is I who am dead, and they who live.
Hontar: For, as always, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... the spirit of the dead will survive...
... in the memory of the living.

Scuza celor puternici (pentru fapte reprobabile) nu poate fi ca "lumea este asa cum este", pentru simplul fapt ca lumea este asa cum o fac ei. 

Si aceasta e valabil si pentru noi restul.

I am a doctor needed by our dying men. And I ran.

I ran with them. I am a doctor needed by our dying men. And I ran.
Dispose of me, garbage inspector!

Din varianta din 1957 a "A Farewell to Arms" m-a impresionat scena sfarsitului maiorului Alessandro Rinaldi , jucat de Viitorio de Sica (Singurul sau Oscar, l-a luat nu pentru regie, ci pentru acest rol).

Povestea e cam asa: Armata italiana , in retragere, lasa in urma ranitii rav din spitalul militar. Cu acestia ramane numai un preot (Alberto Sordi). Maiorul Rinaldi, chirurg militar primeste ordin sa se retraga odata cu ceilalti. Disperarea lui atinge cote maxime si  incepe sa vorbeasca "necontrolat" in coloana in retragere. Ce urmeaza este absurd si grotesc: chirurgul care voia sa ramana cu ranitii este arestat de politia militara si condamnat de curtea martiala...

Major Rinaldi:   Make way for Rinaldi, who is saving his skin.
Frederick Henry: Shut up, Rini. You're full of fever.

Major Rinaldi: Get off!
Major Rinaldi: Look. Look, the German spy is spitting on us. The dead man spits on us.
That's what we deserve. It's hopeless.
Frederick Henry: Bad luck, Rini. We're walking.

Major Rinaldi:  Where's Bonello?
Frederick Henry: I don't know. I was asleep.
Major Rinaldi: Just deserted, huh?
[..]
Frederick Henry:  Come, Rini, it's gonna be a long haul. Father Galli stayed.
Major Rinaldi: The priest stayed, but Rinaldi runs.
Frederick Henry: Come on. No nonsense.
[...]
Major Rinaldi: What's the use? What's the use?
Frederick Henry: Stop, Rini.
Major Rinaldi: What good are we to Italy?
Major Rinaldi: We are fit only for surrender.
Frederick Henry: Shut up!
Major Rinaldi: Let the Germans collect the garbage with a shovel!

Others: You're under arrest.
Frederick Henry: What are you talking about? You can't touch an officer.
Others: Shoot him if he resists.
Frederick Henry: What is this? Who are you?
Others: Battle police.
Frederick Henry: Why arrest Major Rinaldi?
Others:  We heard him. A German infiltrator preaching defeat.
Frederick Henry:  He's just the opposite!
Others: Take him away!

Police: What's your division?
Major Rinaldi: Nineteenth.
Police:  The 19th division was pulled out 10 days ago. You're a German in Italian uniform. 
Police: He's a spy. Guilty of preaching surrender. I request he be sentenced to death. I place the accused in the hands of the court-martial.

Court:  In the name of His Majesty, the court finds the prisoner guilty...
...and orders him shot.
Major Rinaldi: Wait. Wait. I will talk. I will talk, wait!
Keep your hands off me. I need no assistance.
Court:  Your name, rank and birthplace.
Major Rinaldi:  My name is Alessandro Rinaldi.
My rank is that of a coward. My birthplace I will not disgrace by naming it.
Court:You have medical corps insignia.
Major Rinaldi: Forgive me. I forgot to tear it off.

Frederick Henry: No, Rini, stop it. Tell them the truth!

Court: He was spreading disorder. He called our army "garbage." He was telling our men to surrender. 
Major Rinaldi: I ran.
I ran with them. I am a doctor needed by our dying men. And I ran.
Dispose of me, garbage inspector!

Frederick Henry: Let me talk for him.
Court: Silence.

Major Rinaldi: Come, you heroes. Shoot the coward, and win the war.
Court:  You are a German infiltrator or a confessed deserter.
In the name of His Majesty, you're ordered to be shot.
.
Frederick Henry: You're mad. Major Rinaldi's sick. He's sick, I tell you.
Colonel.  You must listen to me. He's one of the best surgeons in your army.

Cred ca am mai spus asta: nasul meu a fost chirurg militar in al doilea razboi mondial. a facut atuci cateva sute sau mii de operatii... Candva in anii 70, la televizor (cu doua posturi, toata lumea vedea atunci acelasi lucru), sambata seara , era un film de razboi, rusesc sau american , nu conteaza. Nasul meu, ii suna pe ai mei, pe parinti si le spune trist: "Ia uite ma, ce dau astia la televizor... Mai bine aratau pe unii care fac dragoste". Slobod la gura ca orice chirurg, el nu mai suporta insa sa revada scenele din razboi, nici sub forma artistica. Pentru noi era un film, era distractie, pentru el era un prilej de amintiri dureroase.

George Clooney in rolul lui George Clooney

http://www.guardian.co.uk/world/2012/mar/24/george-clooney-spies-secrets-sudan

<<Nathaniel Raymond is the first to admit that he has an unusual job description. "I count tanks from space for George Clooney," said the tall, easygoing Massachusetts native as he sat in a conference room in front of a map of the Sudanese region of South Kordofan.>>

<<Raymond is director of the Satellite Sentinel Project (SSP), which aims to use advanced satellite imagery to monitor potential human rights abuses in Sudan. And it was all Clooney's idea, turning him from just another Hollywood liberal with a pet cause to a genuine expert and campaigner on Sudan. Together with John Prendergast, another campaigner, Clooney has sneaked repeatedly into the country to document the random bombing of civilians and other atrocities.>>

Stiam ca George Clooney a luat atitudine fata de situatia din Sudan (infruntarile sangeroase intre Nors si Sud, in care civilii au de suferit). Nu stiam de satelit.
Am aflat dintr-o emisiune "Inside Actor Studio" partea in care vorbea studentilor in arta teatrului si cinematografului. Cand se intampla dezastre - zicea Clooney - noi oamenii spuneam ca am aflat prea tarziu. Am aflat prea tarziu de lagarele din anii 30-40, am aflat prea tarzuiu de Cambodgia, prea tarziu de Liberia... si daca am aflat la timp le-am fi oprit. 
Oare? - se intreaba el.
Uite ca lucrurile acelea se intampla ACUM. Si ce facem?

Am o casa in Italia, langa lacul Como, unde ma simt minunat, spune el. Dar de ce sa am casa in cel mai frumos si mai linisti loc de pe pamant? De ce sa nu am casa si acolo unde oamenii sufera? 
Asa a ajuns sa comande folosirea unui satelit care sa fotografieze si sa monitorizeze zona de conflict, satelit pentru plata caruia strange 3 milioane pe an.

Daca nu ati vazut emisiunea "Inside Actor Studio" (discutia cu studentii) cu el, o recomand cu caldura. George Clooney in rolul lui George Clooney joaca extraordinar - mai bine decat a facut-o de exemplu Antony Hopkins in aceeasi emisiune.

In rolul lui Hamlet, Ion Luca Caragiale

Lumea lui Caragiale si 11 februarie

Lumea si personajele lui Caragiale isi au inceputul in data "mitica" ( puteti pune accentul unde vreti, sic! ) de 11 FEBRUARIE (1866). Azi e la moda sa fie considerata epoca lui Carol I - caci asta inseamna aceasta data: abdicarea lui Cuza si putin mai tarziu venirea lui Carol. Tot atunci insa incepe si epoca Cetateanului Turmentat a lui Leonida si a Eftimitei , a "republicancei"  Mita.
Cu sarcasm si cu repetitie, Caragiale nu scapa prilejul sa creioneze legatura dintre personajele sale si faimoasa data istorica.

Cetăţeanul

"O noapte furtunoasa" - 1953, de Sica Alexandrescu, Victor Iliu,
Cu Costache Antoniu

Dupa cum vedem in "O noapte furtunoasa", democratia a inceput la 11 februarie cu venerabilul Conu' Zaharia si alegatorul model, "Cetateanul Turmentat".

Cetăţeanul:  Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joiţico... Las' că ne cunoaştem... Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie... Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu... e din Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)

Cetăţeanul: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu... 

Leonida si "Galibardi"

"Conu Leonida față cu reacțiunea ", de Nae Cosmescu,
Cu Radu Beligan si Draga Olteanu

Leonida (...cel atotstiutor fata de consoarta dumisale Eftimita) are o certitudine pe care i-o da "Galibardi". Faptul ca pronunta numele revolutonarului italian pocit, in stilul unui copil de sub 5 ani, ne da si masura intelegerii pe care personajul lui Caragiale o are fata de personajul istoric (adica nu pricepe nimic). 

Leonida - Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o diminează, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe 'Aurora Democratică', să văz cum mai merge ţara. O deschiz... şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: '11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!'

Eftimita - Auzi colo!

Leonida -Răposata dumneaei - nevastă-mea a d-întâi - nu se sculase încă. Sar jos din pat şi-i strig: 'Scoală, cocoană, şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!'

Eftimita -(afirmativ) Ei!

Leonida -Când aude de libertate, sale şi dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: găteşte-te degrab', Miţule, şi... hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân' la teatru... (Cu gravitate:) Ei, când am văzut... ştii că eu nu intru la idee cu una cu două...

Eftimita - Ţi-ai găsit!... dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

Leonida - Ori să zici nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că adicătele 'acu, unde eşti tu republican, ţii parte naţiunii...'

Eftimita - Aş!

Leonida - Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!... Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume,... de-ţi venea ameţeală nu altceva.

Eftimita - Bine că n-am fost în Bucureşti pe vremea aia! Cum sunt eu nevricoasă, Doamne fereşte! Păţeam alte alea...

Leonida - Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (Schimbând tonul:) Ei, cât gândeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?

Eftimita - Până seara.

Leonida - (zâmbind de aşa naivitate, apoi cu seriozitate)  Trei săptămâni de zile, domnule.

Eftimita - (minunându-se) Nu mă-nnebuni, soro!

Leonida - Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagadel lucru? Fă-ţi idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română.

Eftimita - (cu interes) Zău?

Leonida - Mai e vorbă!

Eftimita - Adică cum?

Leonida - Vezi dumneata, i-a plăcut şi lui cum am adus noi lucrul cu un sul subţire ca să dăm exemplu Evropii, şi s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească...

Eftimita - (curioasă) Da'... ce spunea în scrisoare?

Leonida - (cu importanţă) Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: 'Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!' Şi jos iscălit în original 'Galibardi'.

Eftimita - (satisfăcută) Apoi, atunci dacă-i aşa, a vorbit destul de frumos omul!

"Halal sa-ti fie" - asta da felicitare pentru 11 faurar....

Mita si "martirii de la 11 februarie"

"D'ale carnavalului", de Gheorghe Naghi, Aurel Miheles
Cu Jeana Gorea

 MIȚA: Da, (ridicându-se) vreau scandal, da... pentru că m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 Fevruarie; (formidabilă) ai uitat că sunt ploieșteancă — da, ploieșteancă! — Năică, și am să-ți torn o revuluție, da' o revuluție... să mă pomenești!...

Mita e republicanca "de la Ploiesti"... Da, a fost candva o "Republica de la Ploiesti". Care e legatura dintre 11 februarie - detronarea lui Cuza - si miscarea anti-Carol de la Ploiesti? Este vorba de Candiano Popescu: capitan participant activ la 11 februarie 1866, "Prezidentul" rebeliunii de la Ploiesti, combatant in razboiul de la 1877 ... apoi adjutand regal al aceluiasi Carol I.

"Martirii de la 11 februarie" -  iar vedem sarcasmul autorului legat de acel moment - Cuza a abdicat pasnic in fata conspiratiei, cu toate ca ar fi putut opune rezistenta, nici vorba de vreun martir (altul decat insusi Cuza).

De ce "Hamlet"?

Pentru ca el, Ion Luca Caragiale, le aducea si inca ne mai aduce aminte de faptul ca ceva era si este putred in mitizarea acelei democratii si a inceputurilor ei "glorioase" - acea democratie s-a nascut in urma "uciderii" unei alte democratii anterioare.
Pentru fanii neconditionati si mai putin docti ai lui Carol I, dau numai doua exemple.
In 6 ani de domnie Cuza a dat mult mai mult pamant taranilor decat s-a dat in urmatorii aproape 60 de ani pana la reforma agrara din anii 1920. Cata inima aveau acei conducatori din partidele lui Tipatescu si Catavencu (conservator si liberal) astfel incat tineau in saracie 80% din populatie? Poate vedeam asta in "Arendasul roman".
Al doilea exemplu este votul censitar: pragurile de avere pentru votul in colegii au crescut dupa 1866, ceea ce inseamna nimic altceva decat mai putina democratie...
Din pacate urmasii inca nu inteleg mai nimic din ce scrisa Nenea Iancu.

"Love story" - film, literatura, realitate ...adica fictiune (2) - qed

Vezi si prima parte "Love story" - film, literatura, realitate ...adica fictiune (23 August 2011)

"Do you really love someone, or are you just sexually attracted to them?
Scientists have found a way to tell the difference between the two in the brain.

Researchers from Concordia University, the University of Geneva, West Virginia University and Syracuse University have found that when a person is experiencing love and sexual desire, a part of the brain called the striatum is activated. However, different parts of this brain region are activated by these two emotions.
Specifically, sexual desire activates a part of the brain region typically activated by pleasurable things like food or sex.
Meanwhile, love activates a part of the brain that plays a role in pairing value with these rewarding or pleasurable things."

Din - http://www.huffingtonpost.com/2012/06/21/love-brain-striatum-sexual-desire_n_1613544.html 

Dupa cum ziceam, dorinta si dragostea nu vin la pachet. Dragostea are si "TVA" adica implica in plus perceptia unei valori asociate cu acel subiect. Desigur, nu este doar atat, dar bine ca este o parte demonstrabila.

Egoistul

N-am avut norocul sa prind perioada de aur a teatrului romanesc.  Nici nu ne-a ramas de atunci filmari ale pieselor decat doar in putine cazuri. O tara vecina are, de exemplu, de cinci ori mai multe inregistrari de piese de teatru din aceeasi perioada.

Am avut norocul sa-i vad totusi pe cativa din actorii acelori timpuri. Nu e nici o discriminare fata de prezent sa spunem ca acele vremuri au fost "de aur". Acesti actori de care spuneam mi s-au parut din alta lume fata chiar de cei mai buni din generatiile mai noi. Asadar am putut vedea: "Tache, Ianche si Cadar" cu Gheorghe Dinica, Radu Beligan si Marin Moraru, "Egoistul" cu Beligan, "Ultima ora" cu Dinica si Moraru, "Cotletele" cu Dinica si Beligan. Unele dintre ele le-am vazut de doua sau chiar trei ori si nu mi se pare suficient.

In "Egoistul" , Radu Beligan este tot timpul pe scena si are poate mai mult de jumatate din replici. Prima data l-am vazut cand era ceva mai "tanar", acum cativa ani, Si atunci aveam o strangere de inima pentru efortul depus de el, avea probabil mai mult de 84 de ani. Dar actorul era in forma - silueta era mai firava decat inainte dar vocea inca puternica. 

Am revazut acum, de curand, piesa. Domnul Beligan avea probabil 93 de ani. Era "mutat" dintr-un loc in altul al scenei odata cu intunericul lasat pentru schimbarea decorului. Era ajutat sa se ridice sau sa stea jos. Vocea era mai slaba - noroc ca sala este mica si stateam aproape. La final nu a putut decat asa apara in cadrul usii de la scena pentru aplauze. 

Dar... jocul lui avea aceeasi forta, sutele de replici le spunea fara probleme, el era insusi personajul. N-am vrut initial sa ma mai duc la piesa , imi era mila de efortul pe care stiam ca trebuie sa-l depuna. Vazand piesa, acest sentiment a disparut si pentru un forte bun motiv: "Egoistul" Beligan era cel mai fericit om din sala, el se bucura si traia cel mai mult acesat spectacol din mai multe motive: stia ca face ceva extraordinar si stia ca ii face pe ceilalti fericiti.

Delon?

Alain Delon?

 Nu, Robert Mitchum.

Eu cred ca seamana putin.

 Sau mai mult!

"Nu-i as ca puteam juca si eu in Borsalino?"

Person of interest - "Interesting !"

Ce are deosebit - ca idee - serialul "Person of interest"? Sa fie masina care supravegheaza totul? Eu zic ca nu, ci mai degraba ea este un McGauffin a la Hitchcock. Si atunci, ce?

<< "Person of interest" is a phrase used by law enforcement when announcing the name of someone involved in a criminal investigation who has not been arrested or formally accused of a crime. The phrase was adopted by the media and widely disseminated, thus most law enforcement agencies have picked up the term. It has no legal meaning, but it is a "catchy" term. "Law enforcement officials say that the term simply reflects the new tactics required to fight terrorism. But some legal scholars say officials are trying to create a more benign public image, even as their power expands."[1] While terms such as suspect, target, and material witness have clear and sometimes formal definitions, person of interest remains undefined by the U.S. Department of Justice. It is often used as a euphemism for suspect, and can sometimes result in a trial by media. >>  (WIKIPEDIA)

 Ce idee principala folosesc toate povestile politiste, fie ele filme, seriale, carti sau altele? Are loc o infractiune, mai mult sau mai putin grava, si apoi cineva - autoritati, detectivi, persoane private - "investigheaza" in cautare de suspecti si de probe (pentru a le dovedi vina). In prima faza, inainte de a fi suspecti, persoanele din "peisajul" infractiunii sunt "persons of interest".
Oricat ar fi de diferite intre ele, toate povestile "politiste" au partea aceasta comuna. 

Sa vedem insa care este ideea principala din serialul amintit: "Se da" - ca la matematica - o "persons of interest" si sa se afle: infractiunea (care va urma!)  si daca acea persoana de interes este victima sau agresor. Povestea politista clasica este "deja investigata" de masina, care isi face treaba ca orice McGaufiin care se respecta. 

Avem deci un model de poveste intors pe dos.

"INTERESANT!" - cum ar spune Sherlock, House sau Patrick Jane.

Why do people drink? - QED

"House M.D. Why do people drink?"

Ce spuneam intr-o postare anterioara ("House M.D. Why do people drink") , legata de un episod din House MD 

Dintre cei care beau pentru motivele enuntate mai sus si nu sunt alcoolici, doar pentru un procent mic "Killing pain" este motivul. Si nici cantitatea care o beau nu ofera IN SINE, prin cantitate, "fericirea de sinteza" cautata.
Deci ce are bautura, mai degraba in context si nu direct, care sa aduca fericire?
Bautura are VALOARE si RESPECT! Suna ciudat nu?
Cand isi beau vinisorul sau bauturica oamenii simt ca SE RESPECTA, ca AU GRIJA DE EI INSISI. De ce numai bautura este "impachetata" frumos si "inzorzonat"? De ce numai bautura intra intr-un ritual? Este ritualul "respectului de sine".

Am avut dreptate!

Iata insa ce spune un studiu facut de Pierre-Mendes France University (citat dupa AFP):

In the second phase, 94 men were invited to taste-test a new fruit cocktail on behalf of a research firm that was in fact a bogus company set up for the purposes of the experiment.
They were told that half of the volunteers would be given an alcoholic version of the cocktail and the others would be given a non-alcoholic version. No-one knew which was which.
They were then asked to write and deliver a filmed message that was supposed to be used in advertisements for the new "brand."
Each volunteer was asked to watch his film and rate his own performance for attractiveness, brightness, originality and humour.
But the data showed up a curiosity.
Those who believed they had drunk alcohol gave themselves high self-assessments, regardless of whether they had imbibed any booze or not.
And those who had believed they had not drunk any alcohol gave themselves a low assessment, even when there had been a hefty shot of pure alcohol in their drink.
"Our study shows that the mere fact of believing that you have drunk alcohol makes you feel more attractive," Begue told AFP. "The alcohol dose has no effect in itself."

"Elementar draga Watson!": imediat dupa efectuarea "ritualului" de "respect al sinelui", normal ca acesta creste (respectul de sine creste). 

QED

Homo sapiens sapiens, nu?

House M.D. - Quotes (2)

House: "God doesn't limp."

Wilson: "Something like that. More that if we told you the truth that you'd solved a case based on absolutely no medical proof, you'd think you were God. And I was worried your wings would melt."
House: "God doesn't limp."

Patient: I just don't see much use in complaining.
House: Seriously? It's a pretty useful tool. You complain, make people miserable. Then they do what you want, to make the misery go away. We probably should say something. Maybe I can call one of doctors...
Patient: They're doing their best.
House: [They smile at each other. House stamps his cane on Jeff's foot.] Ow! 

Patient: I'm sure it was an accident.
House: Is he Canadian?
Cameron: He's a low priority.
House: Is that a yes?
House: He's just... Happy. I've got to stop this, before it spreads. 

House: She's the anti-Wilson. She's a force for evil.
Wilson: She has an annoying quality. Perhaps even two. If I was perfect, I would date perfect.
House: You like that!
Wilson: It's annoying, but she's good at it.
House: Wait a second. This isn't just about the sex. You like her personality. You like that she's conniving. You like that she has no regard for consequences. You like that she can humiliate someone if it serves-oh, my god.
You're sleeping with me!!! 

(Later)
House: She's not me. Well, she is me. But that's not why she's attractive. She's a needy version of me.
Wilson: Hard to imagine such a mythical creature. You'll never lose your friend, House. You're the long-distance runner of neediness.

 .
Foreman: He's annoyed by her, doesn't respect her as a doctor, constantly insults her.
Wilson: That's House's version of courtship. 

Foreman: Oh, God. He's been wooing me for years. 

Wilson: She's the perfect woman for him. Willing to literally go to the end of the earth (South Pole) for her career, making her unavailable for a real relationship. And she's afflicted with a mysterious illness.

Wilson: You don't like her because she's a psychiatrist.
House: (No,) I'm a complicated man. I loathe her for many reasons.
Wilson: Never before has a profession been so decried by someone who needed it so badly

Kutner: Who's that from? (a gift)
House: Santa, obviously. 'Cause you know i worship him. No, wait, i mean Satan. I always get 'em confused.

House: Send Foreman and Taub. They're better liars. More likely to get to the truth.

Dr. Remy (to House)
You spend your whole life looking for answers... Because you think the next answer will change something, maybe make you a little less miserable. And you know that when you run out of questions, you don't just run out of answers. You run out of hope. You glad you know that?

Cameron: "How do you test someone's response to pain."
House: "Easy. Hurt them."
House: (To Leona) It’s not going to hurt at all. We just need to make sure you don’t move.
Leona: Yeah. [House sticks her finger with a needle.] OW!

John Reese - Patrick Jane - Sherlock Holmes

(Nefinisat-neterminat)

Ce le leaga pe cele trei personaje principale, din cele trei seriale: Person Of Interest - The Mentalist - Sherlock ?

Varianta simpla ar fi ca sunt personaje iesite din comun - da, asa este, dar aceasta trasatura o impart cu multe altele din seriale si filme mai vechi si mai noi. Mai degraba ar trebui luate doua cate doua (personajele).

John Reese - Patrick Jane

Cei doi au abilitati concrete oarecum diferite, dar sunt seamana mult. Amandoi sunt "broken", au un trecut care parea sa le fi distrus complet viitorul: si-au pierdut pe cei dragi intr-un mod tragic, iar dupa aceasta ajuns "jos", cu psihicul avariat grav: Reese devine om al strazii, Jane ajunge intr-o institutie psihiatrica. Pe amandoi ii va ridica si ii va "tine in viata" un singur lucru: sa faca bine semenilor, ceea ce va fi "profesia" lor de atunci incolo.

Patrick Jane - Sherlock Holmes

Evident, draga Watson! Mai intai a fost Sherlock, restul sunt epigoni, inclusiv "The Mentalist". Patrick Jane nu e cu mult diferit de personajul inventat de Doyle. Sa ne amintin ca nici Sherlock nu era politist, era un fel de "detectiv consultant". In plus Sherlock era si el, intr-un fel, "broken" - dar nu in urma unui incident, nici a unui accident ci ...prin destin. Sa ne amintim de personajul Obelix, singurul din satucul antic galez care nu avea dreptul la potiunea magica dadatoare de puteri. Motivul? Unul simplu, cazuse cand era mic in butoiul cu potiune, nu mai avea nevoie de alte evenimente care sa-l faca puternic. Destinul lui Sherlock a fost sa fie, prin nastere, intr-un anumit fel, altfel - dupa cum am mai spus - poate precum Bobby Fischer. Nu avea nevoie de un motiv, se nascuse cu abilitatea necesara in investigatii si tot prin nastere cu orientarea de a pune asta in slujba binelui. Mai mult - la fel ca in cazul personajului real Fischer - el este "broken" de la inceput: se naste cu abilitati si cu decontul pentru acestea inclus.

Diferenta vizibila si permanenta intre ei este de "fatada" : zambetul  lui Patrick Jane si raceala lui Holmes. Un alt punct comun (impartasit si de "epigonul" House) sunt nelipsitele exclamatii: "Boring!" sau "Interesting!"

Si...
Pana la urma avem un Sherlock si in "Person of Interest" - este format din trei entitati, care reunite aproape il re-compun pe acesta: John Reese, Harold Finch si ... super-programul lui Finch.

Si...

... totusi cele trei personaje au ceva in comun: sunt trei "cruciati" care lupta pentru normalitatea lumii , fara ca ei insisi sa aiba o viata normala, spre deosebire, de exemplu, de Columbo, care avea in privat cea mai normala si mai echilibrata viata cu putinta. Reese si Jane au avut candva aceasta viata. Sherlock nu.  "Geamanul", de fictiune, al lui Bobby Fischer doar ne arata dimensiunea la care un om poate ajunge, daca nu ar avea timp pentru el insusi si anumite trasaturi ar functiona la maximum...

Si...

Am vazut si intruchiparea reala a unor astfel de personaje. Exista, dar nu avem abilitatea sa le bagam in seama: au exact acelasi efect asupra celor din jur (ca cele de fictiune metionate), mai putin cateva elemente de spectaculos trivial: nu bat pe nimeni, probabil nu lucreaza in politie sau la sectia de urgenta a unnui spital. Doar la sectia de urgenta a vietii. Revin. 

Sherlock (BBC 2010) - Marea problema a unui Sherlock

No-one feels inadequate, Sherlock's an ordinary man.

Un personaj "infernal"

O surpriza foarte placuta: Serialul "Sherlock" produs de BBC, incepand din 2010. A fost primit bine si de critici, obtinand printre altele 2011 BAFTA Television Award for Best Drama Series. Dar nu asta m-a impresionat, ci faptul ca a reusit sa dea viata acestui personaj infernal - infernal de greu de intruchipat si realizat. Personajul Sherlock este o reusita a lui Conan Doyle mult mai mare decat chiar scrierile lui despre Sherlock! E ca si cum ai fi vrut sa-l inventezi pe Bobby Fischer cu toate plusurile si "minusurile" lui, daca acesta nu ar fi existat. De ce e greu? Pentru ca Sherlock , ca si Bobby pare real si ireal in acelasi timp, nu este o doar o plazmuire "plata". E un personaj fantastic si veridic in acelasi timp.

Cea mai veridica problema a lui Sherlock

Daca ar exista cu adevarat, care ar fi cea mai mare problema a lui Sherlock? Cazurile complicate? Riscurile meseriei? Nu!

Cea mai mare, sau mai bine zis cea mai veridica, problema a unui Sherlock real ar fi urmatoarea - iat-o descrisa chiar in seria BBC, episodul "The Reichenbach fall":

Sherlock Holmes:  Everybody wants to believe it, that's what makes it so clever. A lie that's preferable to the truth. My deductions were a sham. No-one feels inadequate, Sherlock's an ordinary man.

Oamenii ar vrea ca el sa nu fie adevarat, sa fie o frauda. De ce? Pentru ca daca ar fi "adevarat", toti s-ar simti "inadecvati". Este ceva adanc inscris in instincte: daca genele noastre sunt inferioare, tot ce credeam despre noi, ca suntem semeni egali in cadrul celei mai inteligente specii, pur si simplu nu ar mai fi adevarat. Iata ca exista cineva, care este, in raport cu noi, cum suntem noi in raport cu copiii pre-scolari. Cat de crunta inconfortabilitate!