The real question is...

... don't get me started on gravity!

Un dialog interesant si aparent hazliu am intalnit in "Friends", episodul The One Where Heckles Dies (1995) .O mica controversa a aparut intre Ross (specialzare: paleontolog) si Phoebe (specializare: fara). Mai intai cu privire la evolutie si apoi prin extensie, cu privire la gravitatie:

"I get the feeling that I'm not so much being pulled down as I am being pushed. "

Ross: You uh, you don't believe in gravity?
Phoebe: Well, it's not so much that you know, like I don't believe in it, you know, it's just... I don't know, lately I get the feeling that I'm not so much being pulled down as I am being pushed.

Nu conteaza faptul ca si gravitatia este un fenomen fizic demostrat si acceptat, prezent si in manualele de gimnaziu. Adica nu conteaza pentru Phoebe. Ea "nu cumpara asta", adica daca ea are senzatia ca este mai degraba impinsa spre Pamant, atunci la naiba cu gravitatia, se pare ca "in ultimul timp" nu mai e valabila...

....the real question is, who put those fossils there, and WHY?

Ross: Pheebs, I have studied evolution my entire adult life. Okay? I can tell you, we have collected fossils from all over the world that actually show the evolution of different species, okay? You can literally see them evolving through time.
Phoebe: Really? You can actually see it?
Ross: You bet. In the U.S., China, Africa, all over.
Phoebe: See, I didn't know that.
Ross: Well, there you go.
Phoebe: Huh. So now, the real question is, who put those fossils there, and why.

Si Phoebe continua glorios. Dupa ce recunoste ca nu stia de fosile, ramane la un punct de vedere personal si inedit: "So now, the real question is, who put those fossils there, and why."

Morala?

Traim intr-o vreme a democratiei. Unii semeni de-ai nostrii se pare ca , constienti fiind de asta, incearca sa aplice acesta democratie in orice aspect al vietii. Asadar... ce conteaza ca toti fizicienii din lume au ajuns la un consens? Eu, Phoebe, cetatean cu drepturi depline al planetei am voie sa sa cred altfel, sa am propriul punct de vedere. 

In particular, da, fiecare are dreptul sa creada in ce gogosi vrea. Mai rau cand oamenii cu gogosile sunt intr-un serviciu si li se dau bani pentru aceste gogosi. Un exemplu tipic: cineva nu se pricepe la un anumit aspect al unui domeniu, nu a depus niciodata vreun efort substantial si nu a realizat nimic semnificativ. Acest cineva sta de vorba cu altcineva care are ceva in spate realizat si a muncit pe branci ca sa poate face ceva mai bun si mai bine. Ce zice primul intr-o controversa, cand i se explica ca ar putea face lucrurile mult mai bine: "Asta zici tu, e parerea ta, eu zic altfel". Pare ok nu? Nu! Bineinteles ca nu, pentru ca de fapt cu asta raspund atunci cand li se prezinta legile domeniului (echivalentul gravitatiei). Nostim este ca nu-si dau seama ca celalat nu vine cu o "parere", ci cu o regula universal valabila.

Cum te poti contrazice cu Phoebe?

In democratie... Daca avem majoritate, votam , abrogam orice lege, inclusiv pe cea a gravitatiei, NU?

Visul din "Vis"

Am vazut picturi ale vechilor maestri...

(posibil spoiler)

Am reusit in sfarsit sa vad "Vis". O parte din spectacol am vazut mai demult la televizor. Chiar si asa a produs asupra mea o impresie foarte puternica si am dorit sa-l vad si realitate. Am vazut mai intai "Don Quijote" la Teatrul National. Dupa aceea am crezut ca am inteles cateva lucruri despre arta lui Dan Puric. In primul rand faptul ca trebuie sa stai aproape de scena (am stat in randul doi), ca sa poti vedea ce face cu adevarat. Daca la opera poti sa vezi baletul si de la balcon, pe Dan Puric trebuie neaparat sa-l poti vedea de aproape: dansul lui nu este numai dans, pantonima lui nu este pantonima (revin la acesta ceva mai incolo). 

Arta domnului Puric

Apoi credeam ca m-am dumirit ce arta slujeste domnul Puric: nu este (doar) pantonima, nu este (doar dans), nu este (doar) teatru. Este toate acestea la un loc, impletite, fara putea fi separate intr-o ARTA NOUA. Nu este o asamblare , o succesiune a acestor arte , este o imbinare a lor secunda cu secunda.

Vis

Asadar, madrindu-ma cumva ca am descifrat acest secret cultural (sic!), voiam sa vad ceva care intuiam ca este deosebit: spectacolul "Vis". Si am reusit asta de curand. Sa va spun. "Vis" este format din mai multe scene oarecum independente, fiecare spunand o mica poveste sau ceva mai altfel decat o poveste. 

Publicul a fost tratat cu grija (sic!) , prezentanduise diverse genuri treptat , de la comic (si mai facil) catre dramatic

Primele secvente au fost din registrul comediei. De exemplu un pianist care semana cumva cu personajul lui Rowan Atkinson de la Olimpiada (oricum scena lui Puric e mai veche de 2012), dar cu mult mai multa munca si elaborare. In anumite momente, ca acelea de interactiune cu publicul, parea inspirat din Louis de Funes. Chiar daca s-ar fi inspirat, sa incerci sa faci ceva din Funes si sa poti reusi este deja extraordinar.

Al doilea gen artistic a fost combinatia dans-pantonima-poveste. "Mimand" un om calare (si calul!) artistul danseaza pe ritmuri americane, rusesti si romanesti. Era dans, era si pantomima, era si teatru in acelasi timp. Daca voiai sa vezi teatrul trebuia sa-i urmaresti fata si mainile, daca voiai sa vezi dansul trebuia sa-i urmaresti picioarele. Nu puteam (!) oricat m-as fi chinuit sa le vad pe amandoua in acelasi timp. Aveam oarecum perceptia lor, dar nu puteam sa le urmaresc decat secvential. Eu, spectatorul, nu puteam asimila cat imi oferea artistul.

Urmatorul gen a fost pantonima-dans-teatru dramatic. Personajul incearca sa evadeze din sucesiunea de inchisori in care este prins in societate. Evadarea completa poate fi atinsa numai cu evadarea din acea societate.

Apoi am vazut iar pantomima-dans-teatru, dar nu a mai jucat Dan Puric, ci mainile lui. Acestea au fost pe rand flacari, pasari si in final au spus povestea de dragoste, viata si moarte a unui cuplu.

Dupa am mai spus, credeam ca am cheia cifrului "noi arte". E noua, pentru ca nu cred ca mai exista cineva sa imbine pe lumea acesta cele trei: pantonima, dans si teatru intr-o singura forma si sa faca totul la un asemena nivel artistic.

Ultima parte insa ... 

Sa depun marturie ce am vazut: am vazut pictura, imagini rupte parca din maestrii cei vechi care se "jucau" cu compozitii din lumini si umbre. Am vazut statui si sculpturi. Am vazut film: imagini venite parca din "La passion de Jeanne d'Arc" de Carl Dreyer sau realizarea unui regizor maiastru care se invartea cu camera in jurul personajului cazut "in ganduri" (im realitate, lumina statea pe loc, iar artistul se rotea fara ca noi sa percepem asta).

Am inteles, sau nu, ce mai conteaza? Conteaza bucuria in fata artei. Avem cativa artisti care sunt cumva unici, pentru ca au facut ce nu face nimeni. Sper sa nu se supere nimeni de aceasta alaturare. 

Maria Tanase. Gheorghe Zamfir. Tudor Gheorghe. Dan Puric.

Stiati ca? - Alain Delon

... tatal sau avea un mic cinematograf de cartier.
... familia lui a fost una destramata. Spune ca nu tine minte sa-si fi vazut parintii stand impreuna

... si-a serbat varsta de 20 de ani in carcera, dupa ce el si alti cativa au rasturnat un jeep militar; toate acestea se petreceau in timpul serviciului militar in Vietnam. A si plans putin atunci, in acea zi, dupa cum isi aminteste mai tarziu.

... intors in Franta, a locuit un timp in Quartier des Halles si Montmartre, zone rau famate. Dupa cum spunea chiar el, era rasfatatul unor dame de companie si nu cunostea alte zone ale Parisului.

... a fost prieten cu boxeurul argentinian Carlos Monzon, unul dintre cei mai buni din toate timpurile

... a rascumparat (cu cateva zeci de mii de franci, prin 1970) manuscrisul original furat al apelului A TOUS LES FRANCAIS, apel facut de generalul De Gaulle in 18 iunie 1940.

... in epoca lor de glorie, a aparut alaturi de Belmondo intr-un singur film, in Borsalino

The Mission - "The world is..."

Parintele Gabriel are o misiune in care crede (Jeremy Irons)

Despre filmul "The Mission" (1986) se pot spune multe. A castigat Palm d'Or, un Oscar pentru imagine, premii Bafta, Golden Globe (si pentru soundtrack-ul de Ennio Morricone) si altele. E bine realzat si jucat, dar are si cateva stangacii uitate la montaj in scenele de masa.

Ma opresc aici doar la scena finala, poate cea mai buna daca nu din film, atunci din scenariu.

Plot: Indienii guarani de langa cascada Iguazu sunt covertiti de o misiune iezuita. Aflati sub legea spaniola si protectia iezuita, acesti nativi americani sunt in siguranta. Apoi acea regiune este transferata portughezilor. Acestia intentioneaza sa  ia in stapanire pamantul indieniilor si sa-i transforme in sclavi. Cardinal Altamirano este trimis de papa pentru a stabili soarta misiunii. Pentru a supravietui , ordinul iezuit va trebui sa faca pe plac Portugaliei si Spaniei. Misionarii si o mare parte din indieni sunt ucisi. 

 Cardinalul Altamirano are o misiune mai "pamanteasca" (Ray McAnally)

Personaje:

Cardinal Altamirano - trimisul papei, fost iezuit.

Cabeza - Guvernatorul spaniol

Hontar - Guvernatorul portughez

Cardinal Altamirano: And you have the effrontery to tell me that this slaughter was necessary?
Cabeza: I did what I had to do.
Given the legitimate purpose,which you sanctioned...
Cardinal Altamirano: ...I would have to say, yes. In truth, yes.
Hontar: You had no alternative, Your Eminence.
We must work in the world. The world is thus.
Cardinal Altamirano: No, Seńor Hontar...
...thus have we made the world.
Thus have I made it.
Hontar: So, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... now your priests are dead, and I am left alive.
But, in truth, it is I who am dead, and they who live.
Hontar: For, as always, Your Holiness...
Cardinal Altamirano: ... the spirit of the dead will survive...
... in the memory of the living.

Scuza celor puternici (pentru fapte reprobabile) nu poate fi ca "lumea este asa cum este", pentru simplul fapt ca lumea este asa cum o fac ei. 

Si aceasta e valabil si pentru noi restul.

I am a doctor needed by our dying men. And I ran.

I ran with them. I am a doctor needed by our dying men. And I ran.
Dispose of me, garbage inspector!

Din varianta din 1957 a "A Farewell to Arms" m-a impresionat scena sfarsitului maiorului Alessandro Rinaldi , jucat de Viitorio de Sica (Singurul sau Oscar, l-a luat nu pentru regie, ci pentru acest rol).

Povestea e cam asa: Armata italiana , in retragere, lasa in urma ranitii rav din spitalul militar. Cu acestia ramane numai un preot (Alberto Sordi). Maiorul Rinaldi, chirurg militar primeste ordin sa se retraga odata cu ceilalti. Disperarea lui atinge cote maxime si  incepe sa vorbeasca "necontrolat" in coloana in retragere. Ce urmeaza este absurd si grotesc: chirurgul care voia sa ramana cu ranitii este arestat de politia militara si condamnat de curtea martiala...

Major Rinaldi:   Make way for Rinaldi, who is saving his skin.
Frederick Henry: Shut up, Rini. You're full of fever.

Major Rinaldi: Get off!
Major Rinaldi: Look. Look, the German spy is spitting on us. The dead man spits on us.
That's what we deserve. It's hopeless.
Frederick Henry: Bad luck, Rini. We're walking.

Major Rinaldi:  Where's Bonello?
Frederick Henry: I don't know. I was asleep.
Major Rinaldi: Just deserted, huh?
[..]
Frederick Henry:  Come, Rini, it's gonna be a long haul. Father Galli stayed.
Major Rinaldi: The priest stayed, but Rinaldi runs.
Frederick Henry: Come on. No nonsense.
[...]
Major Rinaldi: What's the use? What's the use?
Frederick Henry: Stop, Rini.
Major Rinaldi: What good are we to Italy?
Major Rinaldi: We are fit only for surrender.
Frederick Henry: Shut up!
Major Rinaldi: Let the Germans collect the garbage with a shovel!

Others: You're under arrest.
Frederick Henry: What are you talking about? You can't touch an officer.
Others: Shoot him if he resists.
Frederick Henry: What is this? Who are you?
Others: Battle police.
Frederick Henry: Why arrest Major Rinaldi?
Others:  We heard him. A German infiltrator preaching defeat.
Frederick Henry:  He's just the opposite!
Others: Take him away!

Police: What's your division?
Major Rinaldi: Nineteenth.
Police:  The 19th division was pulled out 10 days ago. You're a German in Italian uniform. 
Police: He's a spy. Guilty of preaching surrender. I request he be sentenced to death. I place the accused in the hands of the court-martial.

Court:  In the name of His Majesty, the court finds the prisoner guilty...
...and orders him shot.
Major Rinaldi: Wait. Wait. I will talk. I will talk, wait!
Keep your hands off me. I need no assistance.
Court:  Your name, rank and birthplace.
Major Rinaldi:  My name is Alessandro Rinaldi.
My rank is that of a coward. My birthplace I will not disgrace by naming it.
Court:You have medical corps insignia.
Major Rinaldi: Forgive me. I forgot to tear it off.

Frederick Henry: No, Rini, stop it. Tell them the truth!

Court: He was spreading disorder. He called our army "garbage." He was telling our men to surrender. 
Major Rinaldi: I ran.
I ran with them. I am a doctor needed by our dying men. And I ran.
Dispose of me, garbage inspector!

Frederick Henry: Let me talk for him.
Court: Silence.

Major Rinaldi: Come, you heroes. Shoot the coward, and win the war.
Court:  You are a German infiltrator or a confessed deserter.
In the name of His Majesty, you're ordered to be shot.
.
Frederick Henry: You're mad. Major Rinaldi's sick. He's sick, I tell you.
Colonel.  You must listen to me. He's one of the best surgeons in your army.

Cred ca am mai spus asta: nasul meu a fost chirurg militar in al doilea razboi mondial. a facut atuci cateva sute sau mii de operatii... Candva in anii 70, la televizor (cu doua posturi, toata lumea vedea atunci acelasi lucru), sambata seara , era un film de razboi, rusesc sau american , nu conteaza. Nasul meu, ii suna pe ai mei, pe parinti si le spune trist: "Ia uite ma, ce dau astia la televizor... Mai bine aratau pe unii care fac dragoste". Slobod la gura ca orice chirurg, el nu mai suporta insa sa revada scenele din razboi, nici sub forma artistica. Pentru noi era un film, era distractie, pentru el era un prilej de amintiri dureroase.

George Clooney in rolul lui George Clooney

http://www.guardian.co.uk/world/2012/mar/24/george-clooney-spies-secrets-sudan

<<Nathaniel Raymond is the first to admit that he has an unusual job description. "I count tanks from space for George Clooney," said the tall, easygoing Massachusetts native as he sat in a conference room in front of a map of the Sudanese region of South Kordofan.>>

<<Raymond is director of the Satellite Sentinel Project (SSP), which aims to use advanced satellite imagery to monitor potential human rights abuses in Sudan. And it was all Clooney's idea, turning him from just another Hollywood liberal with a pet cause to a genuine expert and campaigner on Sudan. Together with John Prendergast, another campaigner, Clooney has sneaked repeatedly into the country to document the random bombing of civilians and other atrocities.>>

Stiam ca George Clooney a luat atitudine fata de situatia din Sudan (infruntarile sangeroase intre Nors si Sud, in care civilii au de suferit). Nu stiam de satelit.
Am aflat dintr-o emisiune "Inside Actor Studio" partea in care vorbea studentilor in arta teatrului si cinematografului. Cand se intampla dezastre - zicea Clooney - noi oamenii spuneam ca am aflat prea tarziu. Am aflat prea tarziu de lagarele din anii 30-40, am aflat prea tarzuiu de Cambodgia, prea tarziu de Liberia... si daca am aflat la timp le-am fi oprit. 
Oare? - se intreaba el.
Uite ca lucrurile acelea se intampla ACUM. Si ce facem?

Am o casa in Italia, langa lacul Como, unde ma simt minunat, spune el. Dar de ce sa am casa in cel mai frumos si mai linisti loc de pe pamant? De ce sa nu am casa si acolo unde oamenii sufera? 
Asa a ajuns sa comande folosirea unui satelit care sa fotografieze si sa monitorizeze zona de conflict, satelit pentru plata caruia strange 3 milioane pe an.

Daca nu ati vazut emisiunea "Inside Actor Studio" (discutia cu studentii) cu el, o recomand cu caldura. George Clooney in rolul lui George Clooney joaca extraordinar - mai bine decat a facut-o de exemplu Antony Hopkins in aceeasi emisiune.

In rolul lui Hamlet, Ion Luca Caragiale

Lumea lui Caragiale si 11 februarie

Lumea si personajele lui Caragiale isi au inceputul in data "mitica" ( puteti pune accentul unde vreti, sic! ) de 11 FEBRUARIE (1866). Azi e la moda sa fie considerata epoca lui Carol I - caci asta inseamna aceasta data: abdicarea lui Cuza si putin mai tarziu venirea lui Carol. Tot atunci insa incepe si epoca Cetateanului Turmentat a lui Leonida si a Eftimitei , a "republicancei"  Mita.
Cu sarcasm si cu repetitie, Caragiale nu scapa prilejul sa creioneze legatura dintre personajele sale si faimoasa data istorica.

Cetăţeanul

"O noapte furtunoasa" - 1953, de Sica Alexandrescu, Victor Iliu,
Cu Costache Antoniu

Dupa cum vedem in "O noapte furtunoasa", democratia a inceput la 11 februarie cu venerabilul Conu' Zaharia si alegatorul model, "Cetateanul Turmentat".

Cetăţeanul:  Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joiţico... Las' că ne cunoaştem... Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie... Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu... e din Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)

Cetăţeanul: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu... 

Leonida si "Galibardi"

"Conu Leonida față cu reacțiunea ", de Nae Cosmescu,
Cu Radu Beligan si Draga Olteanu

Leonida (...cel atotstiutor fata de consoarta dumisale Eftimita) are o certitudine pe care i-o da "Galibardi". Faptul ca pronunta numele revolutonarului italian pocit, in stilul unui copil de sub 5 ani, ne da si masura intelegerii pe care personajul lui Caragiale o are fata de personajul istoric (adica nu pricepe nimic). 

Leonida - Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o diminează, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe 'Aurora Democratică', să văz cum mai merge ţara. O deschiz... şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: '11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!'

Eftimita - Auzi colo!

Leonida -Răposata dumneaei - nevastă-mea a d-întâi - nu se sculase încă. Sar jos din pat şi-i strig: 'Scoală, cocoană, şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!'

Eftimita -(afirmativ) Ei!

Leonida -Când aude de libertate, sale şi dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: găteşte-te degrab', Miţule, şi... hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân' la teatru... (Cu gravitate:) Ei, când am văzut... ştii că eu nu intru la idee cu una cu două...

Eftimita - Ţi-ai găsit!... dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

Leonida - Ori să zici nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că adicătele 'acu, unde eşti tu republican, ţii parte naţiunii...'

Eftimita - Aş!

Leonida - Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!... Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume,... de-ţi venea ameţeală nu altceva.

Eftimita - Bine că n-am fost în Bucureşti pe vremea aia! Cum sunt eu nevricoasă, Doamne fereşte! Păţeam alte alea...

Leonida - Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (Schimbând tonul:) Ei, cât gândeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?

Eftimita - Până seara.

Leonida - (zâmbind de aşa naivitate, apoi cu seriozitate)  Trei săptămâni de zile, domnule.

Eftimita - (minunându-se) Nu mă-nnebuni, soro!

Leonida - Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagadel lucru? Fă-ţi idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română.

Eftimita - (cu interes) Zău?

Leonida - Mai e vorbă!

Eftimita - Adică cum?

Leonida - Vezi dumneata, i-a plăcut şi lui cum am adus noi lucrul cu un sul subţire ca să dăm exemplu Evropii, şi s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească...

Eftimita - (curioasă) Da'... ce spunea în scrisoare?

Leonida - (cu importanţă) Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: 'Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!' Şi jos iscălit în original 'Galibardi'.

Eftimita - (satisfăcută) Apoi, atunci dacă-i aşa, a vorbit destul de frumos omul!

"Halal sa-ti fie" - asta da felicitare pentru 11 faurar....

Mita si "martirii de la 11 februarie"

"D'ale carnavalului", de Gheorghe Naghi, Aurel Miheles
Cu Jeana Gorea

 MIȚA: Da, (ridicându-se) vreau scandal, da... pentru că m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 Fevruarie; (formidabilă) ai uitat că sunt ploieșteancă — da, ploieșteancă! — Năică, și am să-ți torn o revuluție, da' o revuluție... să mă pomenești!...

Mita e republicanca "de la Ploiesti"... Da, a fost candva o "Republica de la Ploiesti". Care e legatura dintre 11 februarie - detronarea lui Cuza - si miscarea anti-Carol de la Ploiesti? Este vorba de Candiano Popescu: capitan participant activ la 11 februarie 1866, "Prezidentul" rebeliunii de la Ploiesti, combatant in razboiul de la 1877 ... apoi adjutand regal al aceluiasi Carol I.

"Martirii de la 11 februarie" -  iar vedem sarcasmul autorului legat de acel moment - Cuza a abdicat pasnic in fata conspiratiei, cu toate ca ar fi putut opune rezistenta, nici vorba de vreun martir (altul decat insusi Cuza).

De ce "Hamlet"?

Pentru ca el, Ion Luca Caragiale, le aducea si inca ne mai aduce aminte de faptul ca ceva era si este putred in mitizarea acelei democratii si a inceputurilor ei "glorioase" - acea democratie s-a nascut in urma "uciderii" unei alte democratii anterioare.
Pentru fanii neconditionati si mai putin docti ai lui Carol I, dau numai doua exemple.
In 6 ani de domnie Cuza a dat mult mai mult pamant taranilor decat s-a dat in urmatorii aproape 60 de ani pana la reforma agrara din anii 1920. Cata inima aveau acei conducatori din partidele lui Tipatescu si Catavencu (conservator si liberal) astfel incat tineau in saracie 80% din populatie? Poate vedeam asta in "Arendasul roman".
Al doilea exemplu este votul censitar: pragurile de avere pentru votul in colegii au crescut dupa 1866, ceea ce inseamna nimic altceva decat mai putina democratie...
Din pacate urmasii inca nu inteleg mai nimic din ce scrisa Nenea Iancu.

"Love story" - film, literatura, realitate ...adica fictiune (2) - qed

Vezi si prima parte "Love story" - film, literatura, realitate ...adica fictiune (23 August 2011)

"Do you really love someone, or are you just sexually attracted to them?
Scientists have found a way to tell the difference between the two in the brain.

Researchers from Concordia University, the University of Geneva, West Virginia University and Syracuse University have found that when a person is experiencing love and sexual desire, a part of the brain called the striatum is activated. However, different parts of this brain region are activated by these two emotions.
Specifically, sexual desire activates a part of the brain region typically activated by pleasurable things like food or sex.
Meanwhile, love activates a part of the brain that plays a role in pairing value with these rewarding or pleasurable things."

Din - http://www.huffingtonpost.com/2012/06/21/love-brain-striatum-sexual-desire_n_1613544.html 

Dupa cum ziceam, dorinta si dragostea nu vin la pachet. Dragostea are si "TVA" adica implica in plus perceptia unei valori asociate cu acel subiect. Desigur, nu este doar atat, dar bine ca este o parte demonstrabila.

Egoistul

N-am avut norocul sa prind perioada de aur a teatrului romanesc.  Nici nu ne-a ramas de atunci filmari ale pieselor decat doar in putine cazuri. O tara vecina are, de exemplu, de cinci ori mai multe inregistrari de piese de teatru din aceeasi perioada.

Am avut norocul sa-i vad totusi pe cativa din actorii acelori timpuri. Nu e nici o discriminare fata de prezent sa spunem ca acele vremuri au fost "de aur". Acesti actori de care spuneam mi s-au parut din alta lume fata chiar de cei mai buni din generatiile mai noi. Asadar am putut vedea: "Tache, Ianche si Cadar" cu Gheorghe Dinica, Radu Beligan si Marin Moraru, "Egoistul" cu Beligan, "Ultima ora" cu Dinica si Moraru, "Cotletele" cu Dinica si Beligan. Unele dintre ele le-am vazut de doua sau chiar trei ori si nu mi se pare suficient.

In "Egoistul" , Radu Beligan este tot timpul pe scena si are poate mai mult de jumatate din replici. Prima data l-am vazut cand era ceva mai "tanar", acum cativa ani, Si atunci aveam o strangere de inima pentru efortul depus de el, avea probabil mai mult de 84 de ani. Dar actorul era in forma - silueta era mai firava decat inainte dar vocea inca puternica. 

Am revazut acum, de curand, piesa. Domnul Beligan avea probabil 93 de ani. Era "mutat" dintr-un loc in altul al scenei odata cu intunericul lasat pentru schimbarea decorului. Era ajutat sa se ridice sau sa stea jos. Vocea era mai slaba - noroc ca sala este mica si stateam aproape. La final nu a putut decat asa apara in cadrul usii de la scena pentru aplauze. 

Dar... jocul lui avea aceeasi forta, sutele de replici le spunea fara probleme, el era insusi personajul. N-am vrut initial sa ma mai duc la piesa , imi era mila de efortul pe care stiam ca trebuie sa-l depuna. Vazand piesa, acest sentiment a disparut si pentru un forte bun motiv: "Egoistul" Beligan era cel mai fericit om din sala, el se bucura si traia cel mai mult acesat spectacol din mai multe motive: stia ca face ceva extraordinar si stia ca ii face pe ceilalti fericiti.

Delon?

Alain Delon?

 Nu, Robert Mitchum.

Eu cred ca seamana putin.

 Sau mai mult!

"Nu-i as ca puteam juca si eu in Borsalino?"