Un personaj ... de doua ori de fictiune

 Ultima Ora - Mihail Sebastian

Intotdeauna mi-a placut piesa lui Mihail Sebastian. Am vazut si ascultat mai multe variante: filmul cu Radu Beligan si Ion Fintesteanu ("Afacerea Protar"), teatrul tv cu George Constantin, piesa de la National cu Gheorghe Dinica, Marin Moraru si Claudiu Bleont. Povestea profesorasului de istorie idealist, cu capul in nori, entuziasmat de Alexandru Macedon si care intra fara voia lui intr-o problema incurcata cu un ziar de scandal si un mare afacerist fara scrupule, are pentru mine un farmec aparte.

Ultima Ora - Spectacolul de la National

La Teatrul National am vazut piesa de doua ori. Din pacate, a doua oara a fost numai jumatate din frumuseatea primei vizionari. Asta datorita lui Marin Moraru care a fost la fel de incantator. Din pacate spuneam, Dinica deja nu mai juca, iar Claudiu Bleont a facut prea mult  efort fizic cu foarte putin rezultat pe plan artistic. Poate incerca sa suplineasca lipsa maestrului...

Un decor - camera profesorului Andronic
.

Camera, in varianta modificata...

In prima varianta a piesei (TNB),  mi s-a parut inspirat decorul camerei profesorului Andronic, "Alexandru cel Mic", pasionat de "Alexandru cel Mare". Dar ce avea deosebit acea camera? Era a unui personaj de doua ori de fictiune - o data imaginat de Sebastian, apoi transfigurat de regizor si in cazul acesta si de scenograf. 

O camera simpla, care-si defineste foarte bine proprietarul si care are urmatoarea lista de obiecte: un pat, un scaun, o masa cu doua carti pe ea, un corp de biblioteca cu carti; pe perete o harta in culori a imperiului marelui macedonean si un portret al acestuia. Si nu orice fel de portret: era o imagine in creion (alb-negru) a capului unei statui de piatra...

Cand am vazut camera am tresarit parca as fi vazut o fantoma, dar una cunoscuta si prietenoasa... 

Acasa

Am ramas dupa cum spuneam impresionat de tandemul de geniu Moraru-Dinica, pe care din pacate nu l-am prins in Nepotul lui Rameau (nu a ramas nici o urma filmata...). Am avut marele noroc sa-i vad in Tache, Ianche si Cadar (Moraru, Beligan, Dinica!). 

Am ramas cu ei in minte pana acasa, unde ma astepta "fantoma", camera mea din acel moment in care aveam:

"un pat, un scaun, o masa cu doua carti pe ea, un corp de biblioteca cu carti; pe perete o harta in culori a imperiului [...] si un portret [...]. Si nu orice fel de portret: era o imagine in creion (alb-negru) a capului unei statui de piatra...".

Nu era harta imperiului lui Alexandru, ci a Imperiului Roman, o reproducere desenata, facuta dupa o carte de istorie de un prieten, special -  un cadou pentru mine. Iar portretul nu era al macedoneanului, ci al regelui Leonidas. Dupa cum spuneam o imagine in creion (facuta de mine) dupa poza statuii din piatra, din care regele Spartei ne zambeste enigmatic (aidoma stilului arhaic grecesc.) noua, urmasilor.

Ce sa zic? Ma simt bine, ca absolvent de profil tehnic, sa pot emula, numai prin o parte din pasiunile mele, un personaj de fictiune neobisnuit. Si s-ar putea sa mai colectionez ceva coincidente... E frumos, cu fictiunea stau bine ... sa vad insa cum ma descurc printre personajele prea reale...

Acasa...