House M.D. - Credinta

People can do good things, but their instincts are not good.

(nefinisat)

House:  People can do good things, but their instincts are not good. Either God doesn't exist or he's unimaginably cruel.

Patient: I don't believe that.

House: What do you believe? Why do you think this happened?

Patient: I don't want to talk about it.

House: Me neither. Too bad.

Patient:  You know, I don't think there was a reason.

House: So God does exist, lets you get raped, needs you to keep your rape baby for no reason.

Patient: Maybe he was challenging me.

House:  He hurts you to help you. Well, I guess it's better than because he hates you.

Patient: You're trying to convince me there's no God. Why would you even say something like that?

House: Because you're throwing your life away.

Patient: I'm doing what I believe!

House: What you believe doesn't make sense.

Patient: This is not helping me.

House: Then I can't help you. If you believe in eternity, then life is irrelevant.  The same way that a bug is irrelevant in comparison to the universe.

If you don't believe in eternity, then what you do here is irrelevant.

Patient: If you don't believe in eternity, then what you do here is irrelevant. 

Your actions here are all that matters.

House:  Your actions here are all that matters. Then nothing matters. There's no ultimate consequences.

Patient: I couldn't live like that.

House: So, you need to think that the guy who did this to you is going to be punished?

Patient: I need to know that it all means something. I need that comfort.

House: Yeah. Are you feeling comfortable?  You feeling good right now? You feel warm inside?

Patient: I was raped. What's your excuse? Do you think the guy who did this to me feels bad?

House:  Would that help you?  Make you feel better?

Patient: Why do you always do that? Ask why I'm asking questions instead of just answering the question?

House: The answer doesn't interest me. I don't care what he's feeling. I'm interested in what you're feeling.

Patient: You are?

House: I'm trapped in the room with you, right? Why did you choose me?

Patient: There's something about you. It's like you're hurt, too.

House: It was true.

Patient: What was?

House: It wasn't my grandmother. But it was true.

Patient: Who was it?

House: It was my dad.
  
Dupa House, semnul ca e ceva in neregula cu Cel de Sus este faptul ca oamenii sunt destul de nereusiti: pot face si lucruri bune, dar fundamental au instincte rele. Aceste fapte rele nu trebuie sa le luam, dupa el (House), drept o fatalitate,ci trebuie sa luptam impotriva consecintelor lor. Pacienta pe de alta parte vrea ca totul, inclusiv raul sa aiba un sens, pentru a suporta si intelege ce i s-a intamplat. In fine, nu o sa comentez mai mult cazul: House vrea sa o ajute, crede ca omul trebuie sa actioneze mereu,in orice moment, pentru a indrepta raul. 

Intrebarea interesanta este de ce nu crede House?

El intelege foarte bine diferenta dintre bine si rau, actioneaza in favoarea primei parti, si totusi... Are probabil cea mai crunta slujba din acest punct de vedere: ca sa faca bine trebuie sa lupte, sa gandeasca, sa fie destept, sa foloseasca orice mijloc pentru a face acest bine, uneori chiar cu forta. viata i-a demostrat ca orice pas inapoi, orice clipa de slabiciune, chiar si una data de o purtare mai blanda, orice secunda pierduta, chuar si pentru o rugaciune, poate duce la pierderea unei vieti. Daca o clipa crezi in eternitate vei lasa garda jos. El, House, nu-si poate permite acest "lux", este reduta ultima inainte de moarte, daca el da inapoi, aceasta isi va infasca prada. El House nu vede pe nimeni in spate, sa duca lupta daca el pierde...
Si atunci, normal ca nu crede... sau crede in felul sau.
Si totusi ar putea crede (nu sunt acolo, in film, sa-i suflu). "If you don't believe in eternity, then what you do here is irrelevant. "  ii spune pacienta. Faptul ca exista (speram ca si in realitate) un om inteligent, care isi constientizeaza potentialul, darul primit de la nastere, isi intelege si joaca acest rol de ultima reduta cu tenacitate si cu orice pret, chiar inseamna ceva, chiar are un sens. Oamenii isi impart soarta cu totii, nu o are fiecare doar pe a lui, poate asta ar trebui House sa inteleaga, din moment ce el chiar face ceva, poate mai mult decat cei din jur.

House M.D. - Stuck in a room with

She doesn't want to hear the truth. She's looking for something. Looking to extrapolate some...

O pacienta il "alege" pe House (nu intamplator, ci pentru ca acesta ii "ghiceste" trauma numai privind-o in ochi) nu pentru ai fi doctor, ci persoana apropiata care sa o ajute sa treaca peste un necaz.  Pentru House aceasta este "bad science", nu poti ajunge la adevar asa...

House: She doesn't want to hear the truth. She's looking for something. Looking to extrapolate some... 
Wilson: No, you are...

House: What can I do?

[...]

Patient: What the hell can I do that you're not gonna dismiss as just being because I was raped?

House: Nothing.

Patient: Your story, is it true?

House: True for somebody.

Patient: But not for you.

House: These things happen. It happened to somebody. What do you care if it happened to me?

Patient: They're not in this room.

You gonna base your whole life on who you got stuck in a room with?

House:  No, they're out there! Doctors, lawyers, postal workers. Some of them doing great, some of them doing lousy. You gonna base your whole life on who you got stuck in a room with?

House stie ca adevarul il poti gasi numai avand o privire cat mai larga, stiind cat mai multe, despre cat mai multi si nu te poti raporta doar la cei de langa tine ca sa cunosti lumea, sa cunosti binele si raul.

It's what life is.  It's a series of rooms.

Patient: I'm gonna base this moment on who I'm stuck in a room with.  It's what life is.  It's a series of rooms. And who we get stuck in those rooms with adds up to what our lives are. 

Dar nu e vorba numai de cunostere, fie si a adevarului, e vorba sa-ti traiesti viata, iar ea poate fi vazuta ca o "serie de camere" in care esti blocat cu anumiti oameni. Legatura cu ei e insasi viata, trebuie sa te bazezi pe ei, nu ca depozitari ai adevarului suprem, ci ca fiinte pe care te poti baza.
Cine are dreptate? Amandoi, si ar mai fi ceva de spus.

In ce camere ne purtam frumos?

Rudele sunt in prima "camera" in care punem piciorul pe lume, prietenii sunt cei cu care avem o intelegere reciproca sa tinem legatura si dupa ce parasim camera unde ne-am cunoscut. 
Ar fi foarte frumos ca rudele apropiate sa ne fie si prieteni.  "De ce ?", ve-ti spune. Aici pot sa vin cu argumentele ambelor personaje de mai sus: ne-am nimerit cu ei in prima camera a vietii, e omeneste sa tinem cont de ei mai mult decat de altii, fac parte din ceea ce suntem. Sau punctul de vedere "stiintific": fiind rude, au genele noastre, cum vor avea se copii nostrii, are sens, logic, egoist vorbind, sa tinem la ele.

Cu cine ne purtam frumos? Cu rudele, cu prietenii, cu toata lumea? Simplu, cu cei care suntem atunci in camera, adica cu toata lumea. Nu putem zice: in camera asta arunc gunoiul, dar am eu alte camere unde tin curat, pentru ca toate sunt camerele vietii noastre si ne asta ne va defini pe noi insine - ceea ce facem in fiecare moment.

Liste cu prieteni?

Am auzit undeva urmatoarea dorinta; "vreau sa fiu mai sociabil, vreau sa am 1000 de prieteni in reteaua de socializare." Daca folosim metafora camerelor, putem avea imaginea unei persoane care alearga prin ele, sta prin fiecare o secunda sau mai putin. Dar retelele de socializare au evoluat, nu? Putem grupa prietenii si cunostintele in liste sau in cercuri,  putem sa cautam printre ei asistati de program... Putem nu? Sau fara retele, putem sa "bifam" apartenenta la cat mai multe grupuri, asociatii, cercuri, sa facem achizitii in domeniul social.... E totul bine, dar sunt cateva "DAR-uri"...

Pe cati din acesti "cunoscuti" ii cunoastem cu adevarat? Langa cati putem vorbi, stiind destule despre ei, ca sa nu-i ranim, sau ca parerea noastra sa insemne ceva pentru ei? De cati dintre ei ne pasa? Ne pasa daca au dormit bine, daca au un necaz? Sau mai degraba sunt vecinii cu care radem in carusel pentru 5 minute?

Sa ne amintim povestea celor trei purcelusi, si sa transformam ideea de casa in cea de camera:  paie, lemn sau piatra. Poti se le construiesti pe toate, dar cele mai greu de construit vor fi cele care rezista mai mult si te vor ajuta la nevoie.

Tot vorbeam de retele de socializare: sfatul specialistilor - cu toate tehnologiile, nu putem gestiona noi mai mult de 150 de surse de evenimente. Avem o limitare tehnica, ... daca nu avem una rationala si sufleteasca.

Si totusi House...

... avea si el dreptatea lui. Daca viata te pune intr-o "camera" cu persoane care beau mult, vei deveni la fel ca ei? Daca au maniere proaste? Daca, daca, daca... Trebuie sa lupti sa castigi experienta adevarata, asta inseamna faci obositorul drum de la general la concret de mii de ori. Daca stii mai multe despre oameni in general, vei stii mai multe si despre unul in particular. Daca nu te "chinui" sa cunosti un om real, la fel, cunostintele generale nu iti vor folosi.

Care e viata personajului House, in toata aceasta logica? "One day, one room." Era obligat sa treaca a doua zi la urmatorea "camera", urmatorul caz care avea nevoie de el. Dar, in ziua aceea, nimic altceva nu mai conta, era "stuck in to the room"

House M.D. - Why did you become a doctor?

... and this guy..

Patient: Why did you become a doctor?

[…]

Patient: No, no, no. You're a curious guy. You like to figure things out, why not go into research?  Why work with people when you obviously hate people?

 […]

House: When I was 14, my father was stationed in Japan.  I went rock-climbing with this kid from school. He fell and got injured and I had to bring him to the hospital.  And we came in through the wrong entrance and passed this guy in the hall.  He was a janitor.

My friend came down with an infection and the doctors didn't know what to do. So they brought in

the janitor. He was a doctor. And a “buraku” (nm: paria) One of Japan's untouchables. His ancestors had been slaughterers, gravediggers.  And this guy, the knew that he wasn't accepted by the staff, didn't even try. He didn't dress well, he didn't pretend to be one of them. The people around that place, they didn't think he had anything they wanted,  except when they needed him.  Because he was right.  Which meant that nothing else mattered.  And they had to listen to him.

Patient: Thank you.

House, nepot al lui Socrate si al lui Holmes... e var bun cu Columbo. "He didn't dress well, he didn't pretend to be one of them. ". Se pare ca si-a vazut, la 14 ani, viitorul si mai ales sensul in acel om: oricine ai fi, de oriunde ai fi, orice s-ar crede despre tine, tot ce conteaza este sa faci bine ceea ce faci. Atunci nu vor avea incotro, nu vor putea decat sa te asculte: cei de neam mai bun, cu haine mai bune, cu slujbe mai bune. Daca tu poti sa faci si ei nu pot, vor trebui sa te asculte. Nu-ti trebuie hainele, neamul si slujbele, trebuie doar sa poti sa faci ceea ce trebuie. Asta conteaza!

Californichixxx

Va place "Vacanta Mare"? Va plac alti  "comici" care se adreseaza cu mesajul de nivel cel mai scazut, bazat numai pe bancuri cu tenta sexuala? 

Ce ziceti de ceva mult mai rau? Ce ziceti daca lumea sugerata de acestia este "reala" si sunteti voyeur in ea ? Ce ziceti daca ati fi voyeurin viata intima pseudo-vedetelor vietii mondene? Nu admirati acele personaje , nu?

Daca nu, de ce ati dori sa vedeti o viata ca a lor in cele mai mici detalii? Fun, nu?

Nu sunt pudibond , dar pur si simplu , un serial/film de genul acesta il percep ca pe un cosmar. Bancuri trase de par, ganduri stupide, preocupari stupide.

Pana la urma nu asta ma enerveaza. Ma enerveaza TRUCUL. Peste toate trucurile pe care le fac producatorii din indutria filmului, acesta simt ca ma insulta pe mine, consumatorul. Primul film care a folosit din plin acest truc este marele succes al lui Sharon Stone: au pus un film XX pe reteaua de filme obisnuite. Daca il trimiteau pe reteaua XX nu avea sucess. Toata "lumea buna" nu se ducea la cinematografe speciale. Asa am avut la Scala coada de sute de metri...

Care este, pe scurt, "trucul": in reteaua de filme si seriale normale, nu in cea XX, se umplu cat mai mult golurile din scenariu, din umorul adevarat, din partea artistica cu X-uri (imagine sau cuvinte).  Eu , consumator, ma simt insultat: producatorul mai ia de prost, crede ca ii "cumpar" marfa trucata, pusa cu eticheta falsificat pe alt raft. Adica , fara efort , numai din smecherie, crezandu-ne niste animale proaste, vor sa ne inhate banii: taxa pe insticte primare si lipsa de inhibitii.

Repet: daca nu va plac glumele fara perdea care prind la patura cea mai de jos (nu ca venituri , ci ca spirit), de ce a-ti vrea sa vedeti acea lume sugerata acolo prinzand viata? E "cool" pentru ca e in engleza si actorii actorii sunt cunoscuti?

House M.D. - Ce anume conteaza?

Episodul 21, Seria 1: House preda studentilor totul intr-o singura ora

Se pare ca personajul House nu are "rude" numai in fictiune ("unchiul" sau Sherlock), ci si in realitate, pe stra-stra-bunicul sau...Socrate. Asa ca interactiunea lui cu o clasa de studenti va fi stralucita. O data, pentru ca folosind metoda strabunicului sau, de a pune intrebari, va "naste", "mosi" ideile in mintea celor care il asculta. Nu intamplator, in sala (truc de scenariu- metafora) vor aparea toti colaboratorii sai apropiati. De ce spun asta?

Simplu: pentru ca colaboratorii sai sunt studentii lui permanenti. House nu tine cursuri, pentru ca tine tot timpul cursuri! Dupa cum ziceam, dovedindu-se un demn urmas al lui Socrate, House face ca "filozofia" sa fie cea mai practica dintre ocupatii. 

Student: Deci jumatate din noi il ucide si jumatate din noi il salveaza?
House: Da.

Student: Nu putem fi acuzati pentru...
House: Sunt sigura ca e impotriva a tot ce a-ti invatat, dar binele si raul chiar exista. Doar pentru ca nu stiti care este raspunsul cel bun - poate nu exista nici o cale de a sti care este raspunsul corect - NU face ca raspunsul vostru sa fie bun. Este mult mai simplu. Este chiar complet gresit.

Oamenii sunt preocupati de "concret". Daca se gandesc doar la "imediat", la "concret", nu pierd timpul si fac "bine". Deci concret inseamna bine? Nope! Drumul este invers! "Binele si raul chiar exista" , trebuie sa rezolvi problemele, iar daca raspunsul tau "concret" cel mai bun nu rezolva problema insemna ca nu ai facut NIMIC. Raspunsul tau "Este chiar complet gresit.". Iata de ce trebuie sa fi filozof in cel mai practic sens al cuvantului:  trebuie sa stii sa deosebesti, in ceea ce faci, binele de rau, iar,  a realiza ceva inseamna sa faci BINE, nu doar ce poti face TU mai bine. 

Exista numai bine si nimic, spunea Toma D'Aquino (...alt bunic al lui House, uitasem sa va spun)

Un personaj ... de doua ori de fictiune

 Ultima Ora - Mihail Sebastian

Intotdeauna mi-a placut piesa lui Mihail Sebastian. Am vazut si ascultat mai multe variante: filmul cu Radu Beligan si Ion Fintesteanu ("Afacerea Protar"), teatrul tv cu George Constantin, piesa de la National cu Gheorghe Dinica, Marin Moraru si Claudiu Bleont. Povestea profesorasului de istorie idealist, cu capul in nori, entuziasmat de Alexandru Macedon si care intra fara voia lui intr-o problema incurcata cu un ziar de scandal si un mare afacerist fara scrupule, are pentru mine un farmec aparte.

Ultima Ora - Spectacolul de la National

La Teatrul National am vazut piesa de doua ori. Din pacate, a doua oara a fost numai jumatate din frumuseatea primei vizionari. Asta datorita lui Marin Moraru care a fost la fel de incantator. Din pacate spuneam, Dinica deja nu mai juca, iar Claudiu Bleont a facut prea mult  efort fizic cu foarte putin rezultat pe plan artistic. Poate incerca sa suplineasca lipsa maestrului...

Un decor - camera profesorului Andronic
.

Camera, in varianta modificata...

In prima varianta a piesei (TNB),  mi s-a parut inspirat decorul camerei profesorului Andronic, "Alexandru cel Mic", pasionat de "Alexandru cel Mare". Dar ce avea deosebit acea camera? Era a unui personaj de doua ori de fictiune - o data imaginat de Sebastian, apoi transfigurat de regizor si in cazul acesta si de scenograf. 

O camera simpla, care-si defineste foarte bine proprietarul si care are urmatoarea lista de obiecte: un pat, un scaun, o masa cu doua carti pe ea, un corp de biblioteca cu carti; pe perete o harta in culori a imperiului marelui macedonean si un portret al acestuia. Si nu orice fel de portret: era o imagine in creion (alb-negru) a capului unei statui de piatra...

Cand am vazut camera am tresarit parca as fi vazut o fantoma, dar una cunoscuta si prietenoasa... 

Acasa

Am ramas dupa cum spuneam impresionat de tandemul de geniu Moraru-Dinica, pe care din pacate nu l-am prins in Nepotul lui Rameau (nu a ramas nici o urma filmata...). Am avut marele noroc sa-i vad in Tache, Ianche si Cadar (Moraru, Beligan, Dinica!). 

Am ramas cu ei in minte pana acasa, unde ma astepta "fantoma", camera mea din acel moment in care aveam:

"un pat, un scaun, o masa cu doua carti pe ea, un corp de biblioteca cu carti; pe perete o harta in culori a imperiului [...] si un portret [...]. Si nu orice fel de portret: era o imagine in creion (alb-negru) a capului unei statui de piatra...".

Nu era harta imperiului lui Alexandru, ci a Imperiului Roman, o reproducere desenata, facuta dupa o carte de istorie de un prieten, special -  un cadou pentru mine. Iar portretul nu era al macedoneanului, ci al regelui Leonidas. Dupa cum spuneam o imagine in creion (facuta de mine) dupa poza statuii din piatra, din care regele Spartei ne zambeste enigmatic (aidoma stilului arhaic grecesc.) noua, urmasilor.

Ce sa zic? Ma simt bine, ca absolvent de profil tehnic, sa pot emula, numai prin o parte din pasiunile mele, un personaj de fictiune neobisnuit. Si s-ar putea sa mai colectionez ceva coincidente... E frumos, cu fictiunea stau bine ... sa vad insa cum ma descurc printre personajele prea reale...

Acasa...

Beam me up, Scotty

Star Trek

Inainte de Chief O'Brien din Star Trek Next Generation si Deep Space Nine, responsabilul cu teleportarea si cu alte artificii tehnice era  Montgomery Scott ,"Scotty", din prima serie Star Trek, cea cu William Shatner in rolul capitanului Kirk. "Beam me up, Scotty" a ramas o fraza foarte cunoscuta.

Tehnologiile in SF si realitate

Pentru un spectator mai putin avizat, unele sau altele din tehnologiile folosite in acest gen de filme par mai mult sau mai putin interesante. Gradul lor de legatura cu un realitate viitoare e diferit de la caz la caz. Telefoanele mobile de azi sunt deja similare cu comunicatorul individual al capitanului Kirk. Altele, precum viteza multipla fata de cea a luminii sau teleportarea sunt chiar si teoretic imposibile din punctul de vedere chiar si al intuitiei fizicienilor de azi. Asa ca... luati-va gandul sa vedeti curand asa ceva!

Si totusi...

Daca nu sunt posibile ce ar fi daca le-am putea trai, experimenta doar in mod subiectiv? Cam greu, pentru ca nici holospatiul nu este usor de imaginat. Si totusi...

Calatorie cu viteza gandului

Dimineata.. m-am trezit dar inca nu am deschis ochii. Sunt acasa. Oare cum m-am culcat seara: cu capul spre fereastra, sau spre usa? Cu singuranta, cu capul spre usa si cu fata spre perete sunt acum. Deschid ochii... O calatorie de peste zece mii de kilometrii intr-o secunda: in clipa urmatoare nu mai sunt acasa, sunt la hotel, peste ocean , pe coasta de est. Si ce e cu asta veti spune? Pai...senzatia subiectiva a fost  foarte interesanta: daca eram teleportat real as fi avut aceeasi senzatie ! Am mai patit asa calatorind cu tramvaiul; citeam, fara sa ma uit in jur , si eram sigur ca au trecut 6 statii. Ridic ochii; trecusera doar doua. Aceeasi senzatie, doar cu mai putine emotii.

Teleportare de ... soareci

Oi fi eu mai ciudat? Se pare ca nu. Iata cum s-au teleportat niste ...soareci:

http://medicalxpress.com/news/2011-09-teleportation-rats-memory.htm

De fapt saracutii de ei, doar au trait aceasta senzatie, fara sa "zboare" aiurea. Se pare ca memoria noastra ca si cea a soarecilor (sic!) pastreaza un intreg context legat de fiecare locatie ,geografic sau pozitional vorbind. Daca il convingi pe om sau pe soarece ca schimba locatia (chiar daca asta nu se intampla in mod real), prin schimbarea brusca a "stivei" de memorie de context se va simti ca dupa comanda "Beam me up"...Cum s-o spune asta in limba soarecilor?

Oricum a fost foarte amuzant...

Two Bits - "What 's the difference?"

"You're never too old to believe a dream
Or too young to make one come true"

Tullio:  What 's the difference?

Grandpa:  It is an enormous difference.  Your belly needs. Your heart desires. That's the difference. You must promise me one thing. […]

Wish!

Wish!

House M.D. - Fapt divers : la policlinica...

Din cauza faptului ca are la policlinica (acolo unde se duce doar fortat ) cazuri prea plictisitoare pentru el, doctor House gaseste - chiar si acolo - alte elemente mai incitante.

In primul rand, ca bun mostenitor al stramosului sau Sherlock (se inrudeau prin scenarist...), diagnosticheaza cu mare placere problemele curente ale pacientilor, altele decat cele medicale ...
"Elementar, draga Watson!" 

The Way We Were - "Cei mai frumosi ani?"

Acesta nu este un comentariu al filmului, ci un comentariu legat de film. Poate am sa revin.

Doi oameni nepotriviti?

Americanul cel mai "normal" cu putinta,
lipsit de alte ambiti decat cele tipice...

Doi oameni cel putin aparent nepotriviti: ea , Katie (Barbra Streisand) este o evreica foarte preocupata de politica de stanga (putin cam radicala, dar era pentru ca ii pasa), iar el, Hubbel (Robert Redford) americanul cel mai "normal" cu putinta, lipsit de alte ambiti decat cele tipice.

"Thousands of Spanish citizens are being bombed and murdered.
Only one country is sending help. One country.
The Soviet Union."

De ce ar fi atrasi unul de celalalt (in afara de faptul ca sunt tineri)? Sunt suficient de inteligenti astfel incat sa-l poata intelege, sa-l aprecieze pe celalalt ca fiind deosebit in ceea ce este si sa faca "pasi" unul spre altul. De ce nu v-a dura pana la sfarsit? Pentru ca nu puteau sa traiasca viata celuilalt, mai ales viata ei agitata , legata de politica si nu numai: ea avea ambitii si pentru el , visa pentru el.

Despartirea va fi destul de trista prin "severitatea" ei: isi despart vietile complet , chiar daca au o fetita, care v-a ramane doar in viata lui Katie.

Sfarsit?

Si totusi, ultima intalnire se produce din intamplare, intalnindu-se pe strada, ani dupa despartire. Ea era casatorita, el era chiar atunci de o tanara doamna, frumoasa, din lumea buna, dar "stearsa" pe langa tumultoasa Katie. De altfel in prima parte a intalnirii, la care asista si aceasta, cei doi nu au ochi decat unul pentru altul, metaforic vorbind. Doamna blonda dispare total din "scena"...
Dialogul de mai jos nu este interesant in sine, ci doar in contextul filmului si al jocului celor doi, in special al lui Redford, al carui joc de ochi este folosit cu maiestrie de Sidney Pollack (regizorul).

Your hair...It's pretty

Hubbel: Oh, you don't have it ironed anymore!

Katie:  What?

Hubbel:  Your hair.

Katie:  No, I don't.

Hubbel:  It's pretty.

Katie:  Thank you.

Hubbel:  Still married?

Katie:  Sure. What are you doing in New York?

Hubbel:  I've been writing a TV show.

Katie:  Really?

Hubbel:  There's an experience. It happens so fast. Shoot it in one day, live, on the air. Everybody in a constant state of panic.  You remember how radio was.

Katie:  Yeah?

Hubbel:  Same thing here......only with cameras. And craziness! =Make a great comic novel.

Katie:  It sounds wonderful, really.

Your taxi's ready, sir.

Katie:  I'm awfully late. Please call and come for a drink? It's the only David X. Cohen in the book.

Hubbel:  What's the "X" for?

Katie:  The only David X. Cohen in the book.

Katie foloseste un truc: profita de faptul ca se grabeste, vrea sa rupa intalnirea si sa obtina din fuga o alta viitoare. Si pleaca... Pe trotuarul de vis-a-vis, avea o alta intalnire legata de politica, un meeting cu afise si hartii impartite trecatorilor. Trucul nu tine, pentru ca el se intoarce , singur de data aceasta, sa-si ia ramas bun.

You never give up, do you?

Hubbel:  You never give up, do you?

Katie:  Only when I'm absolutely forced to. But I'm a very good loser.

Hubbel:  Better than I am.

Katie:  Well, I've  had... ...more practice. Your girl is lovely, Hubbell. Bring her for a drink when you come.

Hubbel:  I can't come, Katie. I can't.

Katie:  I know.

Afectiune, atractie...nu au murit inca

"I can't" - el nu va veni la intalnirea-truc. Despartirea si ultima imbratisare va avea loc aici si acum.

 

Hubbel:  How is she?

Katie:  She is just beautiful. You would be so proud of her.

Hubbel:  How is she?

Katie:  She is just beautiful. You would be so proud of her.

Hubbel:  I'm glad. Is he a good father?

Katie:  Yes. Very.

Hubbel:  Good. See you, Katie.

Katie:  See you, Hubbell.

Inainte de surasul de adio, privirea lui se inegureaza complet cand intreaba de fetita. Cu toate ca se despart cu "See you" si zambind, nu va mai fi nici un alt "see you" in afara celor aduse de hazard, ca cel de azi. 

Cei mai frumosi ani?

Best year... 1944. No, '45...46,47,48

Cu putin timp inainte de despartirea celor doi, Hubbel , aflat pe un mic yaht cu prietenul sau, joaca jocul lor favorit; sa raspunzi la intrebarea "cel mai bun...ceva", adica unul declara categoria, in intrebare, iar al doilea alege ceea ce considera el cel mai bun din acea categorie. In aceasta joaca, apare o intrebare mai deosebita...

J.J.: Best Saturday afternoon?

Hubbel:  1933, when "Brute" Holland was out with a bad knee.

Hubbel:  Best month?

J.J.:  April.

J.J.:  Best year?

Hubbel:  Best year... 1944. No, '45...46,47,48

"Best years"... sunt anii in care a fost alaturi de Katie. De ce nu au ramas impreuna? Pentru ca, asa cum spunea Hubbel "It was never uncomplicated." ("The way it was when we were young."). El a ales viata care i se potrivea, dar cei mai buni ani au ramas pentru totdeauna cei din urma, cand alaturi de Katie era complicat, dar frumos. 

Si cu toate acestea, de ce?

Pentru ca el era mai putin complicat si mai sters, iar ea mai complicata si mai frumoasa.... Interesant, daca stim ca vorbim de Redford si de Barbra si cu toate acestea nu ne surprinde. Un om este mai mult decat o "pretty face". O fi, dar noi suntem "programati" altfel...

Nota (2013) - Am vazut emisiunea cu Redford din seria Inside Actors Studio. Am avut oearecum dreptate. Redford a refuzat mai intai scenariul - nu-i placea ca peersonajul sau era prea "plat". La cererea lui, a fost schimbat astfel incat Hubbel (personajul) sa fie ingrijorat de faptul ca este doar un baiat ok si dragut dar mediocru.